Blog

Tocmai când mă pregăteam să mă urc pereți de nervi și de plictiseală, în lipsa unor proiecte interesante de care să mă ocup, sătul să editez și să dactilografiez proiectele altora, m-a chemat la el Dinu, directorul tehnic, proaspăt întors dintr-o delegație în străinătate.

După câteva schimburi de replici introductive, despre cum m-am readaptat la munca de la institut după perioada petrecută în Franța, a intrat direct în subiect:

–Bogdane, săptămâna  trecută am fost în Germania, cu o delegație a celor de la Fieni, să vizităm niste furnizori de tehnologie, a început el. Se dorește construcția unei fabrici de ipsos lângă cariera lor de la Teișani, dar și a unei fabrici de produse din ipsos. Cele mai interesante produse pe bază de ipsos mi s-au părut blocurile de zidărie cu nut și feder și plăcile de ipsos. M-am gândit că tu, care te-ai ocupat de produsele alea ciudate, de nișă, azbocimentul și varul, ai putea prelua și ipsosul. N-ar trebui să fie foarte complicat. Uite aici niște broșuri, pe care le-am primit în Germania, despre tehnologia de fabricare a produselor din ipsos. Iar pentru deshidratarea gipsului poți folosi proiectele mele pentru fabrica de la Deva, pe care le găsești la arhivă.

–Există o fabrică de ipsos la Deva? Am întrebat eu. Nu știam! Credeam că singurele sunt la Turda și Aghireș…

–A fost construită prin 72, după un proiect se care l-am făcut eu, dar nu a funcționat niciodată pentru că s-a oprit exploatarea locală a gipsului. Dar proiectele există în arhivă și le poți folosi.

–Am înțeles. Când ar trebui să fie gata proiectele?

–Încă nu știu. Mâine o să vină doamna Meaută de la Fieni… Cu ea am fost în Germania. Și vom discuta împreună ce tip de instalații vor să facă și etapele proiectului. Citește și informează-te până atunci. Și vino cu propuneri pentru fazele proiectului. O cunoști pe Adriana?

–Sigur. Am lucrat trei ani în combinat, înainte de a veni la institut. Doamna Meaută a fost șefa Mihaelei timp de doi ani, la grupa tehnologică.

–Perfect. Ne vedem mâine. Vino însă pregătit!

–Bineînteles! Pe mâine!

Am plecat de la Dinu direct la arhivă, unde am găsit proiectele lui vechi și mi le-am luat sus în birou.

Apoi am mers la bibliotecă, unde am căutat în revistele de specialitate, „Zement Kalk Gips” (ZKG) și „Ciment, béton, plâtre, chaux” (ciment, beton, ipsos, var), articole despre tehnologia de fabricare a ipsosului și a produselor de ipsos.

Și înarmat cu toate astea m-am apucat de studiu.

Tehnologia de fabricare a ipsosului nu-mi era străină pentru că o studiasem în facultate, dar nu știam nimic despre produse. La noi, pe vrea aceea se fabrica doar liantul…

Partea cea mai simplă era fabricarea propriu-zisă a ipsosului prin deshidratarea gipsului, iar aici puteam să merg să văd fabricile funcționale de la Turda și Aghireș, care utilizau procedee și utilaje diferite pentru deshidratare.

În privința fabricării produselor derivate, trebuia să mă bazez doar pe broșuri, pliante și articolele din reviste, care erau mai mult reclame ale producătorilor de echipamente. Teoretic, și aici aș fi putut vizita o instalație în țară, pentru producția blocurilor cu nut și feder. Pe vremea comuniștilor se construise o fabrică de fosfogips și de blocuri de zidărie la Bacău, pentru a valorifica acest produs rezidual la fabricarea îngrășămintelor fosfatice. Nici fabrica asta, construită pe baza unei tehnologii franțuzești, nu funcționase vreodată. După punerea în funcțiune se constatase că materia primă fosfatică importată din America de Sud prezenta urme de radioactivitate, care se adunau în fosfogips și rămâneau mai departe în blocurile de zidărie, făcând produsele improprii pentru utilizare. Mai ales pentru locuințe! Iar pe vremea aia fabrica nu fusese demolată și era încă proprietate de stat.

Până a doua zi învățasem multe despre ipsos și creionasem chiar și niște fluxuri tehnologice pentru fabricarea ipsosului, pe de o parte, și a produselor din ipsos, pe de altă parte, pe baza elementelor adunate din pliante, broșuri și articole. Toate astea i-au surprins foarte plăcut, atât pe Dinu cât și pe doamna Meaută și a făcut ca discuțiile să fie constructive.

Adriana Meaută, care era doar cu vreo trei sau patru ani mai mare decât mine, era o femeie interesantă, suficient de inteligentă pentru a fi în stare să întoarcă lucrurile în favoarea ei, știind foarte bine să-și scoată în evidență atuurile fizice.  Ceea ce arunca o umbră neplăcută asupra ei era aroganța cu care îi trata pe cei pe care-i considera inferiori, așa cum eram noi, proaspeții ingineri stagiari veniți în fabrică. Pe de altă parte se folosea de oameni, abandonându-i ca pe niște măsele stricate, atunci când considera că nu mai avea nevoie de ei… Era deci o specialistă a urcării în ierarhie călcând pe cadavre!

Nu mă certasem niciodată cu ea, însă fusese șefa Mihaelei și ele două avuseseră o relație cel puțin rece, dacă nu chiar ostilă. Sergiu, soțul ei, care pe vremea când lucram noi la Fieni era șef la morile de ciment, era din alt calapod. Un tip tehnic, deschis, cu care aveai ce vorbi și care nu te trata niciodată de sus.

Am stabilit că, pentru început vom face un studiu de fezabilitate, cu o parte inițială de prefezabilitate, care va conține doar o analiză economică statică, pe care o vom preda la sfârșitul lui aprilie, urmând apoi să decidem împreună, în funcție de rezultate, cu ce variante vom merge mai departe. În cadrul acestui studiu vom analiza cât mai multe variante tehnologice. Trebuia să pregătesc bugetul și contractul pentru semnare până la jumătatea lunii ianuarie.

Și pentru că discuțiile tehnice se încheiaseră, dar mai aveam încă niște cafea și ceai de băut, Adriana m-a întrebat:

–Ce mai faceți voi, Bogdane? Ce mai face Mihaela? Am înțeles de la Dinu că ai fost un an în Franța.

–Suntem bine. Asteptăm un bebe, care trebuie să apară prin februarie. Am fost. Și tocmai nu-am întors din Franța de mai puțin de o lună.

–Mă bucur pentru voi. Și cum a fost acolo?

–O lume complet diferită. Aproape o altă civilizație, aș spune. De fapt vă poate confirma și domnul director, care a fost și el de vreo două ori acolo… Dar probabil că ați constatat și voi asta în Germania!

–Mi-a povestit multe lucruri săptămâna trecută în Germania. Dar el a fost în mai multe locuri și nu mai este așa impresionat…

Sigur, mi-am zis eu în gând. Dar nu ți-a povestit cum a rămas cu ochii bleojdiți când am scos bani dintr-un bancomat la Paris… Cu toate plimbările lui pe trei continente, pe asta a trebuit să o vadă de la mine!

–Când te duci ca oaspete, într-o vizită scurtă, am zis eu, e una, iar să trăiești acolo o perioadă mai lungă, este complet altceva! Domnul Meaută ce mai face? Știu că aveți și voi o fetiță…

–Sergiu e cu ale lui, cum îl știi, toată ziua în fabrică. Iar fiică-mea crește, e studioasă și seamănă cu taică-su.

Parcă am simțit o ușoară urmă de dezamăgire în vocea ei… Parcă ar fi preferat ca fata să semene mai mult cu ea, un pic mai șmecheră și mai superficială…

Cu asta s-a terminat mica noastră conversație. Ne-am luat la revedere, iar eu m-am Întors în birou, unde am fost supus unui întreg tir de întrebări din partea Mihaelei, care n-o suportase niciodată pe fosta ei șefă! Am ieșit de-acolo aproape ciuruit…

A doua zi, într-o zi care se anunța liniștită și fără evenimente, în care mă concentram pe terminarea lucrărilor pe care le mai aveam, înainte de vacanța de Crăciun în care intram săptămâna următoare, m-am trezit din nou chemat la direcție. De data asta în biroul lui Hari, directorul general. Aici, l-am găsit și pe Dinu, împreună cu încă doi domni, pe care nu-i cunoșteam și care mi-au fost prezentați ca fiind directorul general, domnul Rusu, și directorul tehnic, domnul Muntean, de la fabrica de ciment din Turda. Aceștia veniseră să discute diferite proiecte viitoare de investiții și au apucat să deschidă gura despre o dorință de a moderniza și diversifica producția de ipsos. Și, în momentul acela, așa cum i se întâmplase lui Dinu în Japonia, când aflat într-un bar cu gheișe, la invitația firmei Onoda, deschisese gura să vorbească despre ikebana și imediat i se adusese o specialistă în ikebana, acum mă chemaseră și ei pe mine, ca fiind specialistul lor în ipsos… Nu conta că mă vopsiseră specialist cu doar două zile în urmă…

Discuția a fost foarte plăcută. Le-am povestit despre evoluția tehnologiilor de fabricare a ipsosului, fără să le spun că erau doar lecturi recente, din ultimele zile, și le-am propus un studiu de fezabilitate prin care să analizăm mai multe variante de tehnologii, cu o primă fază preliminară în luna mai, urmând să ne întâlnim în prima parte a lumii ianuarie, să fac și o vizită în fabrică pentru a vedea instalația existentă și locația unde puteam face extinderea.

Aceasta a fost prima mea întâlnire cu două persoane, care îmi vor influența viața și cariera profesională pentru următorii zece ani. Pentru că, primind cu seninătate eticheta de specialist în ipsos, a trebuit să și devin unul, iar acesta a constituit punctul nodal al activității mele pentru o perioadă destul de lungă.

De… Berzei chioare îi face Dumnezeu cuib!

Ca să nu mă mai plâng că nu am și eu niște proiecte interesante la care să lucrez… S-ar putea însă să fi plâns alții după aceea, pentru că n-au fost inspirați să-mi fure aceste proiecte când încă mai puteau să o facă!