Ce faci dacă nu ai murit?
Strângi din dinți, ignori durerea cu care ai rămas în urma fracturilor și traumatismelor ignorate sau prost tratate și încerci să dai un sens vieții, trăind-o normal, fără menajamente… Asta a făcut Carmen (Carmen Uscatu, #DăruieșteViață, #NoiFacemUnSpital – pentru cei care n-au înțeles, încă, despre cine era vorba!)… Și ne povestește și nouă cum a făcut asta, în „Anul în care nu am murit”.
Prima parte este mai personală, despre momentul nemorții, al accidentului în care l-a pierdut pe omul alături de care trebuia să-și construiască viața și mai ales despre cum a trecut peste urmări cu ajutorul mamei, a familiei și a celor care au ales să-i rămână aproape sau s-au apropiat de ea. Cât de personală a putut să fie, pentru că rămân multe pete albe și lucruri nespuse în această călătorie a transformării personale, din fata fericită și fără griji, care mergea la Iași să se coafeze, către femeia puternică de azi…
A doua parte este dedicată activismului și modul în care acesta a schimbat-o în timp ce se lua în piept cu lumea politică și medicală, care refuza să se schimbe!
Umorul este firul roșu, nelipsit din carte, chiar și atunci când se contrazic cu vreun ministru, până-i sar fermoarele (ale ei, nu ale miniștrilor)! Și am folosit pluralul aici, pentru că acum apare Oana Gheorghiu, prietena și partenera alături de care înfrânge sistemul. Descoperă că eșecul, ca orice șut în fund, este doar un pas înainte și o oportunitate, un pic mai dureroasă, de a mai învăța ceva. Și că trebuie să-ți alegi bine partenerii, ca să nu trebuiască să te uiți permanent peste umăr pentru a te asigura că mai sunt lângă tine, dacă pleci să faci fapte bune. Așa s-a făcut trecerea de la #SalveazăVieți la #DăruieșteViață! Și de la toalete în saloanele secției de oncologie pediatrică de la „Marie Curie” la #NoiFacemUnSpital! Și l-au făcut! Nu o anexă, ci unul nou, cu 9 etaje!
Sistemul și oamenii din sistem au rezistat schimbării. Uneori din reavoință, alteori din incompetență, din răutate, suspiciune ori comoditate… Dar nu te pune cu două forțe ale naturii umane, chiar dacă ți se prezintă sub forma unor doamne elegante și delicate, care, atunci când te baricadezi în spatele unei uși de fier, găsesc modalitatea să-ți intre pe geam (adică să posteze lucruri șocante pe rețelele sociale devenite vitale pentru politruci)!
Iar pe măsură ce proiectele avansau și prindeau contur, a început o nouă călătorie personală, prin rezolvarea problemei de la picior, în urma unei operații de amputare în Franța, și prin masterul la unul dintre cele mai prestigioase spitale din Statele Unite, Saint Jude.
Și cartea devine din nou personală spre final, atunci când vorbește de oamenii din spital și de cei pe care-i iubește…
A fost o lectură cursivă, antrenantă. O carte pe care aproape, nu am lăsat-o din mână până când n-am terminat-o…
Așa cum făceam în copilărie cu romanele de aventuri. Pentru că da, viața ei este o aventură. A curajului de a-ți trăi propria viață și de a o face să conteze pentru binele celorlalți!
Și cum întotdeauna îmi place să privesc lucrurile din toate unghiurile, îmi doresc să am ocazia să aflu ultima parte a poveștii și din perspectiva Oanei…
Cum ar fi fost viața doamnei Carmen Uscatu dacă la începutul vieții sale de adult, cu câteva zile înainte de nuntă, nu s-ar fi petrecut evenimentul în urma căruia „nu a murit”? Nu o vom ști niciodată… Dar știm că a reușit, după, să-i dea sens!
Nu le cunosc nici pe Carmen, nici pe Oana decât din postări, articole și faptele lor, relatate de ele sau de alții. Am văzut pozele, postate pe rețelele sociale, cu nava spațială, pe care ele o numesc spital și unde micuții pot uita, uneori, că sunt bolnavi…
Citiți cartea ca să vă convingeți ce se poate face atunci când inteligența este dublată de o voință extraordinară, care nu poate să accepte că atunci când mergi în cârje nu poți să alergi… Și nici că atunci când alergi de unul singur, poți ieși, câteodată, pe locul doi!
Aștept continuarea… în fapte!
