Blog

Luni dimineață am plecat devreme la birou cu bagajul pentru Belgia la mine. Am ajuns, bineînțeles, înaintea tuturor și m-am apucat să recitesc ce scrisesem în lucrarea de stagiu până când ajungea și Philippe. Însă înaintea lui a ajuns Denis, care când m-a văzut acolo a părut că înebunește:

–Ce faci aici, Bogdan? De ce nu ești pe drum spre Belgia?

–Ți-am spus vineri că mai întâi am să vorbesc cu Philippe pentru a găsi o modalitate de transport mai convenabilă și pentru mine, eventual o mașină de închiriat.

–Dar ți-am zis că nu avem buget pentru așa ceva!

–Denis, ceea ce am învățat de când sunt aici este că mai trebuie să ai grijă și de interesele și comoditatea oamenilor… Nu am văzut încă nicio misiune făcută așa cum vrei tu… Mai ai răbdare puțin!

A plecat de la mine din birou cu o falcă-n cer și una în pământ și a reușit să vorbească cu Philippe înaintea mea. Nu a avut însă nicio importanță, pentru că și punctul meu de vedere a fost înțeles și după o jumătate de oră ieșeam din parcare cu cea de a doua mașină a departamentului, un Renault 21 cu motor pe benzină.

Înainte de a pleca m-am uitat bineînțeles pe harta rutieră a Franței și mi-am conturat traseul până la Tournai în minte. Era practic primul meu drum pe care-l făceam complet singur prin Franța cu mașina și era și în interes de serviciu. Aveam tot interesul să nu mă rătăcesc și să ajung repede la destinație.

Autostrada A1 spre Lille era, ca întotdeauna, aglomerată și plină de camioane, însă am apăsat un pic mai tare pedala de accelerație și am reușit să nu pierd prea mult timp prin blocaje.

Am mâncat pe autostradă la un restaurant Arche, de fapt un pod peste șosea, accesibil de pe ambele părti. Și am ajuns la fabrică cam la o oră după terminarea pauzei de masă.

Am adunat echipa, adică pe cei doi stagiari belgieni, și am făcut cu ei planul de bătaie pentru următoarele trei zile, ținând cont și de programul de producție care implica funcționarea de-a dreptul aleatorie, după părerea mea, a unor grupuri de mori diferite în fiecare zi. Era o adevărată nebunie instalația lor, un fel de problemă a celor trei corpuri (de care sigur că nu auzisem pe vremea aia) un pic multiplicată datorită faptului că erau cinci mori nu numai trei! Mă gândisem deja la o metodă pentru a calcula debitele și prin diferențe, în funcție de morile care funcționau la un moment dat.

După ce am stabilit programul de măsurători, eu am plecat la hotel, am lăsat bagajul în cameră și am ieșit să văd și eu centrul orașului, pentru că în săptămâna anterioară nu avusesem ocazia să o fac.

Tournai este unul dintre cele mai vechi orașe galo-romane din Belgia și a fost prima capitală a regatului franc, sub Clovis I, din 481 până în 508. Și a jucat un rol foarte important din punct de vedere istoric, economic, religios și cultural în cadrul comitatului Flandrei în evul mediu și în timpul Renașterii.

Ca și în Olanda, și aici îmi plăceau casele cu fațadele din cărămidă aparentă. Iar în centru am rămas impresionat de turnul cu ceas (beffroi), cel mai vechi din Belgia, cu o înălțime de 72 de metri și 142 de trepte de urcat până în vârf, dar și de maiestuoasa catedrală, cu cele patru turnuri, care îmbină arta romană cu arhitectura gotică. De fapt nici nu știu dacă am mai văzut pe undeva cinci turnuri la o catedrală catolică…

Dar am mai văzut aici încă o biserică cu o construcție deosebită. Biserica Saint Brice, are două turnuri aliniate în fața navei triple cu înălțimi identice. Turnul cel mare al acestei biserici a servit și ca „beffroi” (turn cu ceas) pentru locuitorii de pe celălalt mal al râului.

Și plimbându-mă pe malul acestui râu am descoperit Pont des Trous (tradus not-à-mot ar însemna Podul Găurilor), o adevărată poartă peste apă, o cetate medievală cu un pod între cele două turnuri plasate fiecare pe câte un mal, care putea interzice în evul mediu trecerea oricărui vas.

Cina am luat-o la același restaurant unde mă dusese Charles, experimentând diferite feluri de mâncare, degustând mai multe vinuri și băuturi digestive.

Am terminat măsurătorile joi pe la prânz și aveam deja o imagine mai clară a circulației gazelor prin labirintul celor cinci mori… Am luat prânzul împreună cu cei doi stagiari, apoi mi-am luat la revedere de la ei și am pornit spre Paris. Am intrat pe drum într-un supermarket belgian, GB (o marcă care a fost între timp preluată și înlocuită de Carrefour), descoperind ciocolata belgiană și în special fructele de mare de ciocolată, pe care nu le remarcasem până atunci…

Acasă am ajuns pe la nouă seara după ce am mai experimentat o dată blocajele (buchon) de seară la intrarea în oraș. Viorel știa că vin și mă aștepta cu o mâncare aproape belgiană: friptură cu cartofi prăjiți, pe care am udat-o cu câte o bere, e adevărat, franțuzească.

L-am întrebat dacă vrea să vină cu mine cu mașina la birou a doua zi dimineață și a fost chiar încântat. Însă i-am zis că trebuie să plecăm pe la ora 6, ca să evităm blocajele la ieșirea din oraș.

Dimineață, am nimerit fară probleme ieșirea din Paris și drumul spre birou, deși era prima oară când veneam cu mașina și conduceam eu. M-am simțit foarte mândru… Eram deja un navetist francez cu vechime de aproape opt luni și învățasem să mă descurc și cu mașina prin aglomerația regiunii pariziene.

Toată ziua de vineri și o mare parte din cea de luni m-am ocupat de calcule și de redactarea raportului de misiune. Eram mulțumit de mine pentru că era prima mea misiune independentă, fără niciunul dintre colegi, iar în România nu făcusem niciodată asemenea măsurători. Spre deosebire de Horia, Traian și Viorel, eu la Bucuresti făceam proiectare și nici măcar de instalații fabricare a cimentului, ci de azbociment și var, care erau mult diferite.

Secretara departamentului s-a ocupat mai departe cu transmiterea raportului către Denis, care l-a citit, a fost surprins de calitatea lui și m-a sunat sunat să mă felicite. Chiar dacă probabil nu avusese mari așteptări de la mine, mai ales după discuția în contradictoriu de la începutul celei de-a doua săptămâni, eu zic (că poate mi-or fi murit lăudătorii) că în mare parte deslușisem misterul circuitului de gaze din morile brute ale fabricii…