Blog

Blog
Păcăleala noii legi a pensiilor

Comments (0) - Politică

Păcăleala noii legi a pensiilor

Eu m-am obișnuit demult cu păcălelile PSD-ului și nu mai pun botul la promisiunile lor. Să ne amintim de fantasticele creșteri salariale promise de Dragnea, care a mutat de fapt contribuțiile angajatorilor la angajați, umflând salariul brut, în timp ce netul creștea doar marginal prin reducerea impozitului de la 16 la 10%. Iar una dintre justificările doamnei LOV (fără e pentru că acronimul e de la Lia Olguța Vasilescu), pe atunci ministră a muncii, a fost creșterea pensiilor, pentru că până atunci nu s-ar fi luat în calcul contribuția angajatorilor. Un sâmbure de adevăr exista totuși în această explicație, pentru că partea angajatorilor nu era inclusă în salariul brut.

Ei bine încă de anul trecut, când legea abia intrată în vigoare era doar în proiect, ni s-a tot repetat că această revizuire se face pentru a elimina inechitățile dintre persoanele care au avut venituri și vechime comparabile, dar aveau diferențe mari la pensiile aflate în plată pentru că au ieșit la pensie în perioade diferite. Dar acest lucru, în final, s-a dovedit a fi o minciună sfruntată!

De fapt noua lege introduce câteva lucruri noi, în favoarea viitorilor pensionari:

  • Acordarea unui punctaj (chiar dacă este mic, 0,25 puncte, este mai mult decât deloc) anual pentru stagiile militare și pentru perioada studiilor universitare efectuate la zi. În vechea lege se considera vechime, dar fără punctaj.
  • Sunt favorizați prin acordarea de puncte suplimentare și cei care au perioade lucrate în condiții speciale (grupa I) și deosebite (grupa II). Față de legea veche care majora procentual punctajul obținut pentru aceste perioade, acum se obțin ceva mai multe puncte.
  • Se majorează punctajul celor cărora, până în 1998, li s-a reținut un procentaj din salariu pentru pensia suplimentară.
  • Se acordă puncte de stabilitate pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani. Iar aceasta este singura prevedere a noii legi care se aplică tuturor pensiilor aflate în plată.

Și acest lucru introduce o nouă discriminare între cei care s-au pensionat până la intrarea în vigoare a noii legi și cei care o vor face în viitor! Mai ales cei cu stagii militare efectuate, studii superioare efectuate la zi, cu perioade lucrate în condiții deosebite sau speciale și cei cărora li s-au reținut procentaje pentru pensia suplimentară.

În toate discursurile politicienilor, dinainte de trimiterea noilor decizii de pensii, se promiteau creșteri fabuloase, chiar de 18%, ale pensiilor. Și ce să vezi, majoritatea pensionarilor, chiar și cu introducerea punctelor de stabilitate, ar trebui să primească mai puțini bani! Chiar dacă nu vor fi afectați acum, pentru că pensia în plată rămâne aceeași și nu se micșorează, acest lucru se va vedea în majorările anuale viitoare, care, conform noii legi, trebuie să se facă la începutul fiecărui an cu rata inflației și 50% din câștigul salarial anual. Ei bine, aceste majorări vor porni de la sumele mai mici din deciziile de recalculare a pensiei.

Părerea mea este că au greșit calculele referitoare la noua valoare a punctului de pensie (81 lei) față de valoarea veche. Niște politicieni sau funcționari incompetenți din Ministerul Muncii au greșit calculele de echivalare și uite-așa, socialiștii noștri de caviar și-au dat iar cu stângu-n dreptu’ și au mai înregistrat o promisiune sforăitoare, care s-a realizat doar pentru unii!

Da, sunt și unii care și-au văzut veniturile din pensie mărite:

  • Cei care au avut stagii mari de cotizare, de peste 35 de ani, unde punctele de stabilitate chiar contează.
  • Cei care au avut muncit mai puțini ani decât prevedea stagiul normal de cotizare din vechea lege, pentru că acum beneficiază de totalitatea punctelor acumulate, chiar dacă nu și de puncte de stabilitate. În vechea lege totalul punctajelor anuale se împărțea la stagiul normal de cotizare, deci cei cu mai puțini ani de muncă erau defavorizați prin micșorarea numărului de puncte utilizate la calculul pensiei.
  • Cei cu pensii între două și trei mii de lei, datorită ridicării pragului de impozitare la 3.000 lei începând cu luna octombrie, printr-o reglementare ulterioară prin care politrucii au încercat să mai dreagă busuiocul…

Iar una dintre prevederile din articolele finale ale legii, care stipulează că cei care continuă să muncească după pensionare și cumulează pensia cu salariul nu vor beneficia la recalcularea pentru anii suplimentari lucrați și de puncte de stabilitate, ne arată că incompetenții care ne conduc preferă să importe srilanchezi sau nepalezi decât să stimuleze românii pentru a munci mai mult!

Concluzia mea este că avem o nouă realizare cu sumă nulă, marcă înregistrată a coaliției CiuCiu: ne batem cu pumnul în piept că facem ceva, dar de fapt nu facem nimic… Sau cum zicea combinatorul Marcel, trecem de la fapte la vorbe!

Sună cam la fel ca discursul lui Farfuridi din Scrisoarea pierdută a lui Caragiale, nu-i așa?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *