Ultima săptămână completă a Mihaelei la Paris
În această săptămână m-am împărțit cu greu între muncă și sfârșitul după-amiezelor și serile din Paris. Am constatat parcă dintr-o dată că ne concentrasem prea mult poate pe excursiile în afara Parisului și nu vizitasem, cu excepția expoziției Toulouse-Lautrec, nimic în Paris. Așa că, un pic, pe repede înainte, am reușit să vizităm trei muzee: Orsay, concentrându-ne mai mult asupra lui Monet și a impresioniștilor, Orangeria, unde din nou pânzele monumentale ale lui Monet, faimoasele Nymphéas, au fost vedetele, și Marmottan, deci din nou Monet…
Pe lângă muzee, Mihaela a reușit să-și mai și cumpere unele lucruri, de la magazinele mai ieftine, dar nu numai. Mergeam împreună prin magazine, cu toată oroarea mea de a căuta lucruri fără a ști cu adevărat ce caut, și asta nu pentru că nu cunoștea limba. La magazin e simplu, vezi ce-ți place, probezi, te uiți după preț pe etichetă, mergi la casă și plătești… Nu era însă obișnuită cu amabilitatea vânzătoarelor, care imediat veneau lângă ea încercând să o ajute în alegerile ei și propunându-i o mulțime de variante, iar ei îi era rușine să plece fără să fi cumpărat nimic…
Vineri am reușit să ne urcăm în Tour Eiffel. Am luat la rând, de jur împrejur panorama orașului, încercând și, de cele mai multe ori, reușind să identificăm principalele monumente văzute de sus. Sigur, unele sunt mai ușor de identificat… Cupola aurită a Domului Invalizilor, turnurile gemene de la Notre-Dame ori cele desperecheate de la Saint-Sulpice, Arcul de Triumf, în jurul căruia pleacă precum razele unor stele marile bulevarde, ori Sacré-Coeur, de neratat în varful colinei Montmartre, sunt inconfundabile! Siluetele zgârie-norilor moderni din cartierul de afaceri La Defence se vedeau și ele foarte bine în lumina crepusculară a sfârșitului de zi. Iar de pe Tour Eiffel, întotdeauna am făcut antiteza între La Defence și Front de Seine, un alt ansamblu de blocuri moderne, aflat însă în plin Paris, nu departe de turn. Ei bine, mie acest ansamblu situat chiar pe malul Senei nu mi-a plăcut niciodată!
Însă magia s-a produs la apusul soarelui, atunci când discul roșiatic a început să se ascundă printre clădirile de pe colinele din vestul orașului, iar la lăsarea întunericului s-au aprins toate luminile, inclusiv farul rotativ din varful turnului… Așa devine la propriu Parisul un oraș al luminilor!
Când am coborât se înnoptate de-a binelea. Am străbătut pe jos Champs de Mars, vechiul teren de instrucție al trupelor napoleoniene, către Școala Militară, apoi către stația de metrou Cambronne, ca să ajungem acasă.
Ne-am oprit însă și ne-am întors pentru a admira această minunăție care este turnul complet luminat. Este incredibil cum pot transforma luminile nopții și farul din varf, acea structură metalică, vopsită în verde și groaznic de urâtă în timpul zilei, o adevărată sondă de petrol, cum aveau să o numească mult mai târziu niște prieteni, tot români, în ceva cu adevărat magic!
