De la Monet la Kandinski
N-au fost decât douăzeci de ani între ei, dar din punctul de vedere al stilului par să fi trecut secole!
Aceasta a fost cea de a doua expoziție din cadrul „Immersive Bucharest”, la biblioteca Națională.
Totul începe cu Monet, cu formele naturii dizolvate în culoare. Nimpheas-urile reprezintă sinteza supremă, de aceea nici nu au fost înțelese de publicul care le-a văzut la doar un an după moartea artistului. A vrut să pună în opt pânze monumentale esența întregii sale grădini acvatice de la Giverny…
Vine apoi Seurat, cu pictura sa în puncte fine. Formele rămân vizibile, dar explozia culorii este permanentă, schimbându-se aproape cu fiecare schimbare de unghi din care privești și de lumină.
Van Gogh hașurează totul în culori. La el nu mai sunt puncte, ci tușe scurte și apăsate, iar culorile devin strălucitoare sub soarele puternic al sudului Fanței…
Cezanne transformă natura moartă prin culoare, prin umbre, prin forme… Gauguin merge cumva pe urmele impresioniștilor, dar și ale orientaliștilor prin picturile sale din Tahiti, devenind primul post-impresionist. Delaunay transpune culorile puternice în forme noi, cu precizie geometrică, și distilează Tour Eiffel conform imaginației sale. Paul Klee continuă distilarea culorilor în forme, iar Juan Gris omoară curbele în cuburi…
Din toată această reverie ma trezește strigătul groaznic al lui Munch, pictorul alienării și al disperării!
Și ajungem în sfârșit la Kandinsky. Aici formele și liniile, la fel de clare și precise, ca într-un proiect de construcții, se intersectează în compoziții elaborate, abstracte.
Suntem la ani lumină de Monet, de formele sale dizolvate-n culoare, de impresiile sale…
Acum totul a devenit precis, arhitectural chiar!
Minuni ale ingineriei, imagini artistice ale unor perpetuum mobile!
