Vocea pădurii
Și am ajuns la ultima expoziție, cea a lui Theodore Rousseau – „La voix de la forêt” (Vocea pădurii). Acesta a fost unul dintre întemeietorii școlii de la Barbizon alături de Corot, Millet și Daubigny. Acești pictori au ieșit din atelier și au început să să picteze în mijlocul naturii. De Millet chiar l-a legat pe Rousseau o strânsă prietenie, iar la Barbizon nici măcar nu se călcau pe bocanci pentru că, în timp ce Millet prefera câmpia întinsă, Rousseau dădea viață bătrânilor arbori ai pădurii de la Fontainebleau, care se termina chiar acolo, lângă Barbizon.
Când grupul de pictori s-a stabilit la Barbizon, în 1841, satul avea o singură stradă, un singur rând de case, și toți erau cazați în hanul de la liziera pădurii.
Prin ce este specifică arta lui Rousseau? Prin precizia desenului, cel puțin în prima parte a carierei, uneori picturile părând chiar neterminate din cauza lipsei culorii. La început culorile sunt mai terne, dar devin din ce în ce mai vii cu timpul. De asemenea, în ultima parte a vieții, detaliile încep să se mai estompeze, apropiindu-se de peisajele impresioniste, al căror precursor și model devine.
Și apropo de Barbizon, avem și noi un reprezentant român în persoana lui Nicolae Grigorescu, care s-a alăturat acestei școli în timpul Studiilor sale de la Paris. La muzeul de artă din București putem admira câteva peisaje pictate de viitorul mare pictor român sub influența lui Rousseau, deși mie mi se pare că trebuie să fi fost mai atras de viața la țară și, din acest motiv, de ceea ce pictau Millet și Courbet, al căror stil l-a distilat în personajele sale de acasă…
După ce am ieșit de la exproziția lui Theodore Rousseau am intrat puțin și în sălile unde se află colecțiile permanente ale palatului. Și am avut o surpriză foarte plăcută pentru că și aici se află multe opere de artă care merită văzute și admirate. Vă sfătuiesc ca în cursul unei viitoare vizite la Paris să nu ocoliți Petit Palais, care adăpostește muzeul de artă al orașului, iar intrarea este liberă.
După toată această plimbare prin sălile imense ale palatului, pentru că mă simțeam un pic obosit, am intrat în grădina interioară, o adevărată oază de liniște și răcoare într-un univers de beton, la cafenea, și m-am delectat cu o ciocolată caldă și cu un cidru!
Clipurile video ale trecerii mele prin expoziție le găsiți pe canalul meu de YouTube (1, 2).
