Blog

Blog
Ziua Europei la Luxemburg

Comments (0) - Politică

Ziua Europei la Luxemburg

Luxemburgul este prima țară europeană care a declarat ziua Europei, 9 mai, ca sărbătoare legală. De fapt, în această zi se celebrează semnarea declarației ministrului de externe francez, Robert Schuman, dată pe 9 mai 1950, care este considerată un act fondator și un simbol al Uniunii Europene!

Așa că, având și copiii zi liberă, am decis să mergem la sediul Parlamentului European din Luxemburg și să vizităm instituția. Bineînțeles că primul lucru peste care am dat când am ajuns acolo a fost un protest împotriva războiului din Gaza, cu o multitudine de steaguri palestiniene, cu o fată care a răcnit într-un difuzor aproape continuu, până a rămas fără voce, „EU shame on you”, reluat apoi ca refren de restul protestatarilor, și un tip cu palmele vopsite cu vopsea roșie, pe care ni le arăta mereu să ne culpabilizeze. Sigur, pentru ei nu contează că toată nebunia a început în urma unui atentat terorist în care au fost uciși fară milă barbați, femei și copii și au fost luați sute de ostatici, un atentat în care au ucis copiii în fața părinților și invers, un atentat complet neprovocat de Israel.

Pe o scenă amplasată în fața clădirii Konrad Adenauer au urcat mai mulți politicieni, inclusiv Marele Duce Henri, și au început să vorbească pe rând. Cum eu nu prea mă uit la emisiunile politice de la TV și nici nu urmăresc în direct discursurile politicienilor noștri actuali, pot spune că n-am mai auzit atâta limbaj de lemn de pe vremea lui Iliescu, de la începutul anilor 90, ori poate chiar de pe vremea comuniștilor. În trice caz, mi-au plăcut doar doi politicieni – Xavier Bettel, fostul prim ministru al Luxemburgului, și actuala primăriță a orașului, doamna Lydie Polfer. Aceasta din urmă a spus că este mândră să administreze un oraș multicultural în care 70% dintre locuitori nu sunt cetățeni luxemburghezi.

Discursurile s-au încheiat și a urcat pe scenă un cor de copii care au intonat imnul Europei, Oda bucuriei din simfonia a IX-a de Ludwig von Beethoven. Până și protestatarii au tăcut când s-au auzit vocile cristaline ale copiilor!

M-a impresionat plăcut faptul că Marele Duce nu a simțit nevoie să se audă vorbind și doar a tăiat tortul…

În fața instituției se aflau câteva standuri ale instituțiilor luxemburgheze și europene, dar și vreo patru foodtruck-uri și o tonetă de înghețată.

Am intrat în clădire și acolo am dat de așa-numitul „village européen” (adică sat european), o serie de standuri așezate spate-n spate pe două rânduri. Pe o parte erau instituțiile europene, iar pe cealaltă parte ambasadele țărilor din Uniune acreditate în Luxemburg. Am zărit-o imediat pe doamna Kovesi, la standul parchetului european, dar până să ajung să discut cu ea s-a produs o busculadă pentru că oamenii de ordine creau un culoar de vreo doi metri lățime. M-am și întrebat ce persoană importantă trebuia să treacă, pentru că pe-acolo politicienii se duc la muncă pe bicicletă sau cu transportul în comun. Era de fapt Marele Duce! Mai întâi au apărut niște oameni în costum care aveau o medalie argintie atârnată peste burtă, cu un colan gros. O doamnă de lângă mine mi-a explicat că aceia erau majordomii. Apoi a apărut ducele. Acesta s-a oprit și a discutat un pic cu doamna Kovesi, apoi și-a continuat drumul. Însă când a ajuns în dreptul meu s-a întâmplat un lucru neașteptat… Marele Duce s-a oprit puțin, m-a privit în ochi și mi-a spus „bonjour”. Nu glumesc! Chiar m-a luat prin surprindere și nici măcar n-am fost în stare să-i răspund cum trebuie. În loc să spun „Bonjour Votre Altesse Royale” sau „Bonjour Monseigneur”, așa cum i se adresaseră majoritatea politicienilor la începutul discursurilor, am spus simplu, ca țăranu’, „Bonjour Monsieur”! Dar acum sunt pregătit, dacă mă voi întâlni și cu regele Charles III când își vizitează proprietățile de la noi n-o să mă mai pierd cu firea…

După ce a trecut alteța sa regală, m-am dus și am salutat-o și pe doamna Kovesi, am schimbat câteva vorbe despre corupție, la nivel european și la noi, și a vrut să-mi dea un exemplar din raportul parchetului european. Am refuzat-o însă pentru că, în ultimii ani, prefer să citesc ceea ce mă interesează în variantă electronică, iar raportul este public și poate fi oricând descărcat de pe site-ul instituției.

Am mers apoi mai departe, fiind mai interesat de standurile ambasadelor decât de cele ale institutiilor europene. La standul Letoniei am remarcat că nu era decât un puști de 13-14 ani. Portughezii serveau doritorii cu câte un pahar de Porto, polonezii cu unul de vodcă (nu degeaba au francezii vorba aia: „boire comme un polonais”), iar francezii cu un biscuit.

M-am oprit un pic la standul ambasadei noastre, unde erau două doamne și un domn, am remarcat iile doamnelor și posterele cu ii traditionale. Am și schimbat câteva vorbe cu doamna ambasadoare…

M-am întâlnit apoi și cu Xavier Bettel și am vrut să-l felicit pentru discurs. De, acuma prinsesem curaj dacă mă salutase ducele… M-am oprit însă pentru că un alt domn, care i-a vorbit în franceză, mi-a luat vorba din gură și am fost dezamăgit de indiferența cu care a primit laudele, fără măcar să multumească pentru apreciere.. Era clar că nu avea chef să vorbească cu prostimea. Un politician adevărat ce mai, construit pe calapodul alor noștri.

Am ieșit din clădire și pe scenă se cânta jazz. M-am așezat la coadă să iau o înghețată, dar după vreun sfert de oră băiatul care o vindea ne-a anunțat că s-a terminat. Așa că m-am așezat la coada de alături, pentru o pizza napolitană. Asta a fost chiar bună, iar o bere nefiltrată din Sardinia a ajutat-o să alunece mai ușor pe gât.

Când să plecăm, lumea a început să apară cu pahare de sampanie. M-am dus și eu pe urma lor, dar s-a terminat repede băutura oferită de Camera Deputaților din Luxemburg și n-am mai apucat.

Am plecat spre casă și când am trecut după un sfert de oră pe-acolo cu mașina, locul era pustiu și perfect curat de parcă nu trecuse nimeni pe-acolo în ziua aia…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *