Blog

Blog
Castelele de pe Loara – ziua a doua

Castelele de pe Loara – ziua a doua

A doua zi de dimineață am luat-o un pic înapoi spre Amboise. Aici, castelul se deschidea la 9, iar vizitele erau doar ghidate. Ce m-a Impresionat aici a fost turnul prin care era aprovizionat castelul și unde, de la nivelul Loarei și până sus, urcau carele trase de boi. Apoi superba vedere a râului și a orașului de pe zidul nordic și fațada capelei dedicate sfântului Hubert, patronul vânătorilor, ornată bineînțeles cu motive vânătorești.

Și, desigur, povestea tragică a regelui Carol VIII, care coborând în șanțurile castelului să vadă un meci de „jeu de paume” (strămoșul tenisului), s-a lovit la cap și a murit câteva ore mai târziu.

La intrarea în castel, lângă casa de bilete, se aflau și niște suporți cu pliante și acolo am aflat despre Clos-Lucé, conacul unde a locuit, în ultimii ani de viață, Leonardo da Vinci, amenajat acum în muzeu, cu o mulțime de machete ale proiectelor și invențiilor lui. Și deși nu era în program, am decis că nu-l puteam rata. Nici nu era vreun ocol pentru că se afla în partea sudică a orașului, chiar pe drumul spre Chenonceau și Loches.

Nu am regretat niciun moment oprirea de la Clos-Lucé, această casă de familie un pic mai mare, impropiu numită castel, păstrată sau reconstituită așa cum era pe vremea maestrului. Iar machetele mi s-au părut, atunci, fabuloase.

Chemonceau mi s-a părut o feerie! Din anumite unghiuri, castelul pare suspendat deasupra râului Cher, dar este numai o iluzie… De fapt e doar o galerie deasupra apei, un pod, construit de Dianne de Poitiers ca să ajungă mai ușor în pădure să vâneze, acoperit de Caterina de Medici, ca să n-o tragă curentul, ea fiind deja o doamnă mai în vârstă și foarte grijulie cu propria sănătate, atunci când se plimba deasupra apei. Și fiecare și-a făcut și grădina ei, de o parte și de alta a castelului.

Mi-au mai plăcut și camerele din castel, mai ales cea funebră a văduvei lui Henric III, unde s-a retras, după asasinarea regelui de către călugărul fanatic Jean-Clement, și de unde nu a mai ieșit decât cu picioarele înainte șase luni mai târziu…

In schimb, Loches a fost o dezamăgire… Cetatea era în ruine și doar capela mai era întreagă, iar în capelă, nu că am fi fost noi niște habotnici religioși, dar portretul amantei lui Carol VII, Agnès Sorel, cu unul dintre sâni la vedere, mi s-a parut un pic deplasat, acolo…

De la Loches, unde n-am zăbovit prea mult am mers la Villandry, direct în grădină, fără să acordăm nicio atenție castelului. Și poate că am greșit… A fost prima grădină franțuzească pe trei niveluri pe care am văzut-o. Și în primul moment am rămas uimit cum de legumele, pe are le găseai pe toate drumurile, puteau fi transformate în plante ornamentale. Însă cel mai mult mi-au plăcut aranjamentele și desenele din grădinile dragostei, cu unghiurile lor specifice, mai ascuțite ori mai blânde.

Mai era prin împrejurimi un castel mai mic, care fusese al unei amante de-a lui Balzac, dar l-am sărit de data asta.

Următoarea oprire a fost la Langeais, locul căsătoriei dintre Anue de Bretagne și Carol VIII (da, cel care s-a lovit la cap și a murit la Amboise), unde scena nunții a fost reconstituită cu ajutorul statuilor de ceară. Această căsătorie a consfințit alipirea Bretaniei la Franța, iar unele dintre prevederile acelui contract de căsătorie sunt aplicabile și-n ziua de azi, mai ales în privința taxelor pe care le plătesc bretonii.

Ultima vizită a zilei a fost la Plessis-Bourré, castelul finanțistului pasionat de alchimie. Superb așezat pe malul unui lac, acesta se remarcă prin podul mobil încă funcțional și prin tavanele sale pictate, de multe ori cu motive legate de alchimie și povești fantastice. Așa este povestea lupoaicei, expusă pe un sfert de tavan într-una dintre săli, slabă moartă, de i se văd coastele, pentru că nu se putea hrăni decât cu soții virtuoase, iar într-o sută de ani n-a găsit-o decât pe nevasta proprietarului castelului, pe care reușise s-o răpească și să fugă cu ea în colți.

Seara am dormit la Angers, pentru că a doua zi, castelul din localitate era primul care-și deschidea porțile la ora 9…

Pe mâine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *