Toulouse-Lautrec
Luni am făcut grasse-matinée și ne-am tras sufletul după oboseala zilei de la Versailles. Am ieșit de-acasă abia după prânz și ne-am dus direct la Grand Palais unde aveam bilete la expoziția retrospectivă Toulouse-Lautrec. Era prima mea expoziție retrospectivă și aveam să aștept destul de mult până la următoarea. Iar „Petit Bas-du-Cul”, cum l-a numit un artist contemporan, avea să aștepte alți 17 ani până la următoarea sa retrospectivă la Paris, în 2019…
Expoziția venea de la Londra, unde fusese un triumf, la Galeria Hayward. Nu știam la ce să ne asteptăm în afara unei mulțimi de opere de artă pe care abia așteptam să le admirăm.
Și nu am fost dezamăgiți… Picturile lui în care, de îndată ce s-a eliberat de observațiile profesorilor săi, a început să exagereze anumite aspecte caricaturale ale personajelor, ni se dezvăluiau una după cealaltă – „La grande Maria, Venus Mintmartre”, „Deux filles”, „Dans le lit”, „Rousse, dit aussi la Toilette”… Apoi portretele de familie, din tinerețe, cu mama sa așezată și tatăl său conducând caleașca sau vânând cu șoimi… Afișele de la Moulin Rouge, cu La Goulue sau cu dansatoarele. Și bineînțeles cele cu Aristide Bruant.
Însă cele care ne-au plăcut cel mai mult au fost balerinele și portretele în natură. Atât de diferite de cele ale celorlalți impresioniști, chiar dacă natura rămânea vagă, ca o impresie, oamenii pe care îi picta nu erau de loc idealizați și în niciun caz niște simple impresii. Erau vizibili, cu toate defectele lor, cu toate stângăciile de postură. Probabil că toată această tendință, de a dezvălui urâtul prin frumusețea picturii, venea din condiția sa fizică. După acel accident din copilarie, picioarele nu-i s-au mai dezvoltat, dar au trebuit să susțină trunchiul unui barbat de înălțime medie.
Expoziția se încheia cu autoportretele sale. În cel din 1883, în fața oglinzii, părea că se acceptase, dacă-l comparai cu desenul aproape caricatural din 1882.
Și totuși, într-o viață atât de scurtă, de doar 37 de ani, bântuit de alcoolism (el este cel care a inventat faimosul cocktail Earthquake – jumătate absint și jumătate cognac), a reușit să picteze și să deseneze enorm de multe capodopere.
Am ieșit și ne-am asezat la o terasă de pe Champs-Elisées, unde am savurat o cafea în timp ce admiram forfota străzii…
Apoi am pornit pe jos, în direcția casei, oprindu-ne un pic printre turiștii de pe Champs de Mars și de sub Tour Eiffel și ascultând melodiile unor artiști stradali.
Și din nou a trebuit să sparg petrecerea devreme (devenise deja un laitmotiv), pentru că a doua zi era, din nou, o zi de lucru…
