Când urma să vină Mihaela la Paris?
Iarna era pe terminate și ar cam fi trebuit să hotărâm când vine Mihaela să mă viziteze în Franța. Deja vorbisem că va sta două luni, una de concediu și una în concediu fară plată. Teoretic, un angajat, pe atunci, nu avea voie să stea mai mult de 30 de zile pe an în concediu fară plată și nu voiam să ne mai găsească, cei de la institut, vreun nod în papură…
Dar mai întâi trebuia stabilită perioada, pentru a cumpăra biletul de avion, iar pentru asta trebuia să aflu la câte zile de concediu aveam dreptul și când le puteam lua. Așa că am discutat despre asta cu secretara departamentului nostru și ea mi-a promis că va discuta mai departe cu departamentul de resurse umane.
După vreo două ore a venit la noi în birou (împărțeam biroul cu un coleg francez, Alfred Rosales) cu o față foarte lungă:
–Bogdan am o veste proastă! Nu ai dreptul la concediu pentru că ești asimilat unui student în stagiu. De fapt, și pe cartea ta de sejur chiar scrie că ești student…
–Cum adică? Păi e legal să muncească cineva un an fară concediu?
–În mod normal nu, dar asta este o situație specială. Bursele voastre au fost primele patru de acest tip acordate și nu au știut cum să vă încadreze. Au găsit această soluție, de a vă elibera cartea de sejur ca studenți ca să nu fie nevoiți să mai ceară pentru voi dreptul de muncă, ceea ce ar fi determinat alte întârzieri și complicații…
–Probabil, dar asta îmi creează mie o altă mare problemă… Vreau să o aduc pe soția mea în vizită pentru două luni și speram că voi putea fi mai mult împreună cu ea în perioada aceea. Și cu naveta zilnică și cele opt ore de muncă, plus pauza de masă, lipsesc de acasă cel puțin 12 ore zilnic. Practic, asta înseamnă că o voi vedea și voi sta cu ea doar seara și în zilele libere de la sfârșit de săptămână. Complicat și puțin, mai ales după o despărțire de mai mult de șase luni…
Dar niciodată nu m-au speriat greutățile, așa că am început să caut soluții. Uneori sunt chiar bun la scos apă din piatră seacă… Și mi-am adus aminte că primăvara aveam zile libere de Paște și de 1 mai. Or mai fi fost și altele? Când cădeau? Mă mai puteam folosi și de ziua liberă pe care o puteam lua într-o lună sau pe care o puteam lucra în plus, cu condiția reglării pontajului în luna următoare. Puteam lucra o zi în plus în luna dinainte de venirea Mihaelei și o zi în minus în luna respectivă, pe care o puteam rostogoli apoi și recupera după ce pleca.
Am luat agenda să văd când picau Paștele și 1 mai și care mai erau eventualele zile libere. Și am avut o surpriză foarte plăcută! Erau 5 weekenduri lungi în perioada de primăvară și început de vară. Paștele era pe 19 aprilie, dar luni pe 20 era liber. Veneau apoi zilele de 1 și 8 mai, care picau vinerea. Apoi pe 28 mai era înălțarea, altă zi liberă. Sigur, aceasta pica joia, dar vineri îmi puteam lua o zi liberă pe care să o recuperez după a pleca Mihaela. Iar pe 7 iunie erau Rusaliile, cu o lune liberă pe 8. Ar mai fi fost un weekend prelungit de ziua națională a Franței, pe 14 iulie, care pica într-o marți, dar în cazul ăsta Mihaela ar fi trebuit să stea trei luni…
În urma discuțiilor cu Mihaela am hotărât să vină pe 15 aprilie la Paris și să plece pe 15 iunie, iar weekendurile lungi să le folosim pentru excursii în afara Parisului. Urma să vedem în afară de Versailles, Fontainebleu și alte castele din jurul Parisului, castelele de pe Loara, Mont Saint-Michel și Bretania. Mihaela ar fi vrut să mergem și pe coasta de Azur, dar era cam departe. Mai voiam să mergem și la Haga, să-i vizităm pe prietenii noștri olandezi.
Odată stabilită perioada, m-am dus la domnul Marie, la protocol, și l-am rugat să mă ajute cu invitația pentru soție. Și în două zile mi-a și dat-o și am trimis-o prin poștă la București.
Îi spusesem și lui Viorel despre imposibilitatea de a ne lua concediu și el a hotarât până la urmă să vină la el soția și fetița timp de trei luni, începând cu 1 mai.
Așa că, din aprilie și până la sfârșitul lui iulie aveam să avem casa plină…
