Cele mai citite povești din seria „Ageamii în străinătate” – ep. I
Cele mai citite povești din seria „Ageamii în străinătate” – ep. I
O conferință cu invitați de acasă…
Într-o seară în care așteptam autobuzul către gară, la câteva zile după vizita directorului general, oprește lângă mine un Peugeot 205 gri, condus de domnul Marie, directorul de protocol și relații internaționale.
–Bonjour! Mergeți la Paris, domnule Buzdugan? (Pe vremea aceea, nu știu de ce și nimeni n-a știut să-mi explice, când te întâlneai cu cineva, indiferent de oră, spuneai „Bonjour”, iar când te despărțeai de cineva spuneai „Bonsoir”, în loc de „Au revoir”. Această modă a dispărut repede, iar doi ani după aceea, când m-am întors în Franța într-o delegație, nimeni nu-și mai amintea de ea…)
Sâmbătă era ziua cea mare: aveam să vedem Parisul, pentru prima oară!
La opt și jumătate eram gata, mâncați și cu valizele la ușa hotelului! Iar după un sfert de oră eram deja pe drumul spre Paris. Eram un pic cam înghesuiți pentru că venea și Horia cu noi, iar în Franța nu se stă în față în taxi. (Pe noi doar pandemia ne-a convins că așa se călătorește cu taxiul…)
Primul salariu, care nu mai venea…
A venit și sfârsitul lunii noiembrie și noi speram să primim primul salariu. Așa ni se spusese de la început: salariul se plătește în ultima zi lucrătoare a lunii. Banii pe care-i primisem în prima zi se cam duseseră. Vă imaginați… ajunsesem într-un loc complet diferit de Bucureștiul nostru și de orice oraș din România, cu multe atracții, fără să avem habar de prețuri și fără să știm ce înseamnă banii pe care-i primisem… Ni se păruse că suntem bogați pentru că acei 3.000 de franci primiți inițial reprezentau cam 10-12 salarii din țară.
A doua mea ieșire din tară a fost una profesională și a avut loc în septembrie 1990. Am făcut parte dintr-o delegație de la Centrala Cimentului, Ceprocim și fabrica de ciment de la Târgu-Jiu, care s-a deplasat în Ungaria pentru a vizita o instalație pe care încercasem și noi să o reinventăm. Știți că suntem mari specialiști în reinventarea lucrurilor… Un mare succes l-am avut cu reinventarea apei calde, care ajunsese mai rece decât apa rece!
Și a venit și ziua în care trebuia să mă sui în avionul de Paris. Era marți, 13 noiembrie 1991. Noroc că n-am fost niciodată superstițios! Marțea se zice că sunt trei ceasuri rele, iar superstițiile legate de 13 le cunoaște toată lumea. În avioane nici măcar nu există locuri cu numărul ăsta. Se trece direct de la 12 la 14.
