Ascensiunea pe Tour Eiffel
Construit pentru a fi poarta de intrare monumentală a Expoziției Universale de la Paris din 1899 și prevăzut a fi demolat după 10 de ani, Tour Eiffel a devenit un simbol al Parisului și cea mai vizitată atracție plătită din lume!
De când ajunsesem la Paris îmi propusesem să mă cațăr pe Tour Eiffel, dar trecuseră două luni și nu o făcusem încă.
La o săptămână după ce ajunsesem să admir Parisul de la etajul 56 al turnului Montparnasse, am făcut-o și pe asta.
Îmi propusesem ca prima ascensiune să o fac pe scari. Ce vreți, pe vremea aia abia sărisem de 30 de ani!. Din motive de securitate însă, din cele 1.665 de trepte nu sunt deschise pentru public decât cele 674, care te duc până la al doilea etaj. Mai sus, din motive de siguranță și de nebuni sinucigași, poți ajunge doar cu ascensorul!
De acasă până la Turn ajungeam destul de ușor, aveam doar cinci stații de metrou pe linia 6, de la Pasteur la Bir-Hakeim. Ajuns la baza turnului am luat bilete și am început urcarea pe piciorul sudic. Sigur că nu este o ascensiune usoară, dar este în aer liber și atunci când îți tragi sufletul poți admira structura turnului și panorama Parisului, chiar dacă de la o înălțime mai mică decât cea din vârf. Cred că am făcut un pic peste o jumătate de oră până la al doilea etaj.
Am admirat un puțin priveliștea, apoi m-am îndreptat spre ascensorul care trebuia să mă ducă în vârf. La etajul unde m-a lăsat ascensorul era o terasă închisă cu geamuri. Aici se află și apartamentul lui Gustave Eiffel, pe care și-l amenajase pentru măsurători meteorologice. Pe vremea aia făcuseră o scenă în apartament cu statui de ceară, cu Eiffel și principalii colaboratori.
Pentru cei care voiau să vadă cum suflă vântul la 300 de metri înălțime, urcai pe o scară la nivelul de deasupra. Aici, terasa era protejată doar de o plasă de sârmă, probabil tot ca să nu le vină unora idei cum pot coborâ mai repede…
Ei bine, chiar dacă te suflă vântul destul de tare ori poate tocmai de aceea, priveliștea este magnifică. Cele mai apropiate monumente sunt Școala Militară (Ecole Militaire) și grădinile Trocadero de cealaltă parte. Arcul de Triumf și Invalizii, sunt aproape și vederea către acestea este superbă.
Nu puteam, rata nici celelalte construcții „temporare” contemporane cu turnul, Grand Palais și Petit Palais.
Luvrul se vede în toată splendoarea lui de aici. Și în aceeași imagine poți prinde Musée d’Orsay și Centrul Pompidou.
Cartierul La Defence se vede de asemenea foarte bine. Și, departe, în zare, nu este dificil să recunosti bazilica Sacré-Coeur în varful colinei Montmartre…
Am remarcat atunci și un alt cartier modern, Front de Seine, tot spre Defence, pe malul Senei, destul de aproape de turn, dat acesta nu mi-a plăcut…
N-am rămas foarte mult în vârf după ce am făcut turul monumentelor. Era totuși ianuarie și vântul sufla cam rece la înălțimea aia. Am coborât la etajul doi și aici am mai făcut un tur pentru a obține încă o imagine panoramică a Parisului. Am mâncat un sandvici și am băut un ceai cald, pentru că vântul făcuse să-mi cam intre frigul în oase, apoi au ivit și am plecat spre casă.
La întoarcere am luat-o pe jos, prin parcul de pe Champs de Mars și pe străduțe, descoperind în trecere restaurantul românesc Doina, de care auzisem, dar nu-l văzusem niciodată, și ambasada României la Paris. În final, am ajuns pe bulevardul Pasteur și de acolo am mai mers un pic până acasă…
