Provins, un târg medieval păstrat aproape intact
Un oraș medieval păstrat aproape neatins până în zilele noastre, acesta este Provins!
Situat în inima regiunii puternicilor conți de Champagne, orașul s-a dezvoltat în perioada de început a comerțului internațional și a industriei lânei, în secolul XI. Cum de s-a păstrat aproape intact? Simplu, activitatea sa economică a început să decadă, a suportat puține distrugeri în timpul războiului de 100 de ani și a Revoluției Franceze și a reusit să-și păstreze funcția urbană. Planul urbanistic al vechiului târg medieval a fost bine conservat, ca și o mare parte din clădirile istorice, canalele și sistemul de gestionare a apei.
Circa 150 de case istorice și-au păstrat pivnițele medievale cu boltă, destinate păstrării mărfurilor. În ciuda unor schimbari minore intervenite în secolul 17, orașul și-a păstrat integritatea și cea a localurilor asociate cu diversele funcții de târg. Relația orașului de sus cu zona de câmpie a rămas de asemenea intactă. Noile clădiri din partea de jos a orasului respectă volumele ansamblului și se integrează cu clădirile istorice.
În afară de o plimbare agreabilă prin cetate, puteți vizita turnul César, un donjon din secolul 12, simbol al puterii orașului. De asemenea la „Grange aux dîmes” există o expoziție care vă arată meseriile și negustoriile epocii medievale. Mai puteți vizita muzeul orasului, subteranele sau Prieuré Saint-Ayoul – un ansamblu arhitectural milenar.
Începând din luna aprilie sunt organizate o mulțime de spectacole, toate legate de evul mediu. Un spectacol extraordinar este cel oferit de șoimarii pasionați. Aceștia au reușit să dreseze nu numai șoimi, ci și ulii, vulturi și chiar bufnițe. Vă recomand și „legenda cavalerilor”, un spectacol de lupte cavalerești și de echitație.
Iar pentru cei cărora le plac liniștea și florile, „la Rosesarie de Provins” povestește multe despre istoria trandafirilor cu ajutorul a peste 450 de varietăți expuse într-o grădină de 3,5 hectare!
Vacanță plăcută!