Blog

Blog
Sfaturi pentru interviu – „Povestiți-mi despre dumneavoastră”

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Sfaturi pentru interviu – „Povestiți-mi despre dumneavoastră”

Aceasta este una dintre primele întrebări pe care le pun recrutorii și una dintre cele mai ușor de ratat.

Vorbiți despre fiecare parte a carierei voastre într-un mod linear, clar și entuziast. Nu intrați foarte adânc în detalii, dar nici nu fiți superficiali. Atingeți calificările academice, profesionale, de leadership, tehnice și personale, concluzionând cu modul în care este importantă experiența la nivelul industriei voastre.

Nu lăsați numărul de cuvinte să vă limiteze răspunsul. Fiecare candidat va avea experiență și poziții de leadership. Ceea ce diferențiază pe fiecare este o combinație unică a personalității și intereselor. Un recrutor vrea până la urmă să știe dacă vă potriviți cu compania din punct de vedere cultural. Lăsați-vă personalitatea să strălucească și vorbiți despre lucrurile pe care le-ați făcut, chiar în afara locurilor de muncă.

Scopul este să vă dezvoltați un profil complet, la 360°, care va arăta în ce mod veți crea valoare pentru firmă și de ce sunteți un candidat atrăgător pentru acea poziție.

Puncte cheie

  • Cunoașteți-vă CV-ul în detaliu și fiți pregătiți să răspundeți oricărei întrebări fără să clipiți.
  • Trebuie să aveți cel puțin două povești pentru fiecare lucru din CV, care ilustrează ce ați făcut și cum ați făcut.
  • Nu depășiți două minute cu acest răspuns.

Abordarea

Începeți cu partea academică:

  • Spuneți ce diplome aveți și explicați de ce ați ales acea carieră, cum se împletește cu viața voastră și în ce fel se leagă de postul la care candidați.
  • Enumerați onorurile academice pe care le-ați primit.

Vorbiți despre experiențele profesionale, începând cu cea mai relevantă:

  • Evidențiați un singur lucru despre fiecare job din CV care reprezintă o valoare pentru companie.
  • Împărtășiți una sau două lecții sau calificări pe care le-ați primit din fiecare loc.

Discutați despre pozițiile de leadership din afara activităților profesionale:

  • Explicați de ce ați ales să participați în acea organizație și ce v-a împins spre actuala poziție. Vorbiți despre diferența pozitivă pe care o aduceți în organizație și ce ați învățat despre voi.
  • Evidențiați un singur lucru despre fiecare poziție de leadership de care sunteți mândru și care a adus valoare în companie.
  • Nu săriți peste anumite experiențe. Dacă ați trecut-o în CV, înseamnă că sunteți mândru de ea și ați învățat lucruri valoaroase pentru voi și cariera voastră.
  • Explicați modul în care pozițiile de leadership se aplică și vă pregătesc pentru postul din compania la care aplicați.

Atingeți abilitățile tehnice:

  • O parte a răspunsului trebuie să evidențieze abilitățile voastre de bază.

Vorbiți despre interesele și pasiunile pe care le aveți în viață:

  • Este partea răspunsului care vă dă dimensiunea unei persoane, nu doar a unui candidat.
  • S-ar putea să descoperiți că aveți interese similare cu recrutorul, care reprezintă cea mai bună modalitate să stabiliți o relație persoanlă.
  • Interesele sunt o modalitate de a vă ancora în mintea recrutorului. În mesajul de follow-up puteți vorbi de interesele comune pe care le partajați.

Capcane pe care trebuie să le evitați

Nu începeți să vorbiți fără să vă opriți despre una dintre experiențe. Întrebarea necesită un răspuns clar și concis. Intervievatorul vrea să audă doar partea cea mai importantă a experiențelor voastre.

Nu eliminați interesele personale. Chiar dacă este vorba doar despre mâncare. S-ar putea să descoperiți că și recrutorul are o pasiune pentru gastronomie, iar asta poate fi o bună modalitate de a stabili o relație.

Alte articole:

Trei greșeli de evitat în evaluare

Cât de ușor obțineți rezultate prin dezvoltarea propriului leadership

De ce reușesc cei cu un grad înalt de inteligență emoțională

O schimbare de unghi: de la managementul de tranziție la cel de transformare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *