Blog

La capătul continentului, disputat de Normandia și Bretania, dar adjudecat de normanzi, există un loc magic unde pot fi admirate cele mai mari maree din Europa. Un deal de piatră, la marginea mării, cu un sat care se înfășoară urcând în jurul lui pentru a ajunge în vârf la Mănăstirea dedicată Sfântului Arhanghel Mihail, care a și dat numele locului – Mont Saint Michel.

Când l-am vizitat prima oară, locul nu mai era de mult o insulă. Legat de continent printr-un dig, cu parcări betonate pe lângă dig și cu avertizări referitoare la ora la care trebuie să-ți iei mașina de acolo pentru a nu o lua apa. Le-au trebuit francezilor vreo 10 ani de muncă pentru a transforma totul la loc într-o insulă. Acum accesul se face pietonal pe un pod, iar în momentul mareei apa înconjoară totul și vă veți trezi pe o insulă.

Satul e pitoresc, foarte turistic (atenție însă la obișnuitele capcane pentru turiști), iar priveliștea din vârf, de la mănăstire, face toți banii. Veți avea o imagine completă a mării, a câmpiei normande și a unui colț de Bretania.

În apropiere, în estuar, se mai află o utopie tipic franțuzească: uzina maree motrice. Da, această uzină electrică produce electricitate din forța valurilor. A creat însă o altă problemă majoră, similară cu cea creată de barajul de la Assuan, pe Nil. Aici, barajul și turbinele blochează estuarul și nu lasă aluviunile, purtate de apa râului, să treacă mai departe. Așa încât, costurile de dragare depășesc de multe ori beneficiile din producția de electricitate.

Ceva mai departe se află coasta bretonă, cu orășele pitorești și turistice – Cancale, Saint Malo, dar și faimoasele pietre megalitice, așa-numiții menhiri. Dacă vă mai amintiți, Obelix mai purta din când în când câte unul în spate. Merită și ele un ocol…

Și pentru că sunt la marginea mării, aici restaurantele servesc pește și fructe de mare, care trebuie neapărat udate cu un Muscadet sur Lie, un vin alb sec de pe valea Loarei. Pe vremuri, când reprezentam o firmă franceză de inginerie și luam directori de fabrici din România pentru a le arăta cum funcționează fabrici similare în Franța, găsisem o familie care avea două afaceri, ceramica brută și vinul. Vizavi de una dintre fabrici se afla crama și invariabil orice vizită a fabricii se termina cu o degustare la cramă. Ei făceau un asemenea vin pe care, după o vizită care s-a continuat cu un ocol prin Bretania și la Mont Saint Michel, l-am mai degustat o dată lângă niște langustine într-un restaurant breton situat pe o faleză înaltă, cu o priveliște extraordinară!

Vacanță plăcută! Aștept comentariile voastre despre locurile pe care le-ați văzut sau vă doriți să le vedeți în Franța!