Blog

Săptămâna trecută l-am comemorat pe Ștefan, cel Mare și Sfânt – așa cum e supranumit la noi, „Atletul Creștinătății” – cum l-a numit Papa după victoria de la Podul Înalt. El s-a ridicat la cer pe 2 iulie 1504, iar rămășițele sale pământești au fost înhumate la Mănăstirea Putna, prima sa ctitorie. Dar această domnie putea să nu aibă loc. George R. R. Martin s-a inspirat din istoria noastră, probabil, atunci când a scris episodul din Games of Thrones cu nunta roșie.

În octombrie 1451, când Stefan avea doar 18 ani, l-a însoțit pe tatăl său, Bogdan al II-lea, domnul Moldovei, la o nuntă la Reuseni (sat care acum face parte din comuna Udești). Când nunta era în toi și mesenii se chercheliseră, a năvălit Petru Aron, frate vitreg cu Bogdan, cu mercenari leși, l-a ucis pe domn și l-ar fi ucis și pe Ștefan dacă acesta nu ar fi fugit în pădurea din spate.

Legenda spune că era o furtună groaznică, cu ploaie deasă, tunete și fulgere. Mercenarii l-au căutat pe tânărul Ștefan fără succes câteva zile apoi au renunțat. Ștefan se ascunsese în scorbura unui stejar bătrân și a stat acolo până s-a terminat zarva din pădure. Apoi a ieșit și pe drumuri lăturalnice și neumblate a ajuns în Țara Românească și de acolo în Transilvania, la Iancu de Hunedoara.

S-a întors în Moldova în 1457 cu ajutor de la Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, și a fost proclamat domn pe câmpia de la Direptate. Ceea ce a urmat e scris în toate cărțile de istorie…

Mai târziu, într-o clipă de liniște, a căutat copacul salvator și l-a găsit uscat. A dat ordin și din lemnul lui s-a făcut o bisericuță, care există și acum așa cum a lăsat-o el. Și tot acolo, la Reuseni, a construit ultima sa biserică, pe locul unde a fost omorât tătâne-său și unde s-ar fi putut opri și viața sa. N-a apucat să o vadă sfințită, pentru că s-a stins la începutul lui iulie, iar biserica a fost sfințită abia în septembrie în prezența fiului și moștenitorului său, Bogdan.

Din păcate niciuna dintre aceste biserici nu sunt cunoscute de majoritatea celor care vin să viziteze sau să se reculeagă la umbra moșilor și strămoșilor…

În Bucovina, întotdeauna m-am simțit acasă, mai ales la Gura Humorului, la Best Western Bucovina sau la Capu Câmpului, la Pensiunea „Acasă în Bucovina”. În ambele locuri am întâlnit oameni excepționali, care știu să te facă să te simți acasă chiar dacă ești, de fapt, departe de casă.

Nu am reușit niciodată să dorm la Capu Câmpului pentru că au doar 3 camere și când mă hotăram eu să fug până acolo erau mereu ocupate, dar se mănâncă foarte bine, iar căldura oamenilor te face să te simți acasă. Aproape totul este de la ei din curte și am prieteni care își amintesc după mulți ani de cina luată împreună acolo. E un loc de vis, ascuns pe un drum lăturalnic, între pădure și albia Moldovei, un loc unde te bucuri de acea liniște profundă pe care am mai întâlnit-o și m-am bucurat de ea doar la Mănăstirea Slatina, ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu.

La hotel, la Gura Humorului, e altceva, ești în mijlocul orașului, e animație. Și totuși am avut și aici momentele noastre de liniște, când eu și colegii mei eram singurii oaspeți, dar căldura oamenilor ne făcea să simțim că hotelul e plin.

Nu ezitați să mergeți să descoperiți tărâmul magic al mănăstirilor din Bucovina. Pentru noi, românii, ar putea fi echivalentul castelelor de pe Loara pentru francezi. Iar zona magică a mănăstirilor trebuie extinsă până în Neamț, dar despre asta cu altă ocazie.

Acum mă pregătesc să mă duc să-mi umplu sufletul de liniștea de la Slatina și apoi un prânz la Capu Câmpului, „Acasă în Bucovina”.

Oameni de aici vă așteaptă! Nu ezitați!