Blog

Blog
Un colț de rai

Comments (2) - Uncategorized

Un colț de rai

Pentru că trebuia să testez o mașină nouă și simțeam nevoia să ies din București, unde atmosfera devenise de nerespirat, mi-am adus aminte de un loc pe care ni-l recomandase o prietenă, proprietara unei agenții de turism, care petrecuse acolo niște sărbători de iarnă superbe în era pre-pandemică.

O și cunoscusem pe proprietăreasa pensiunii, care ne vizitatase, tot înainte de pandemie, la o întâlnire a grupului nostru de networking. Și ca și în alte cazuri, de atunci îmi propusesem să îi fac o vizită.

Am mai avut o tentativă anul trecut, în perioada post-lockdown, când s-au ridicat restricțiile, dar nevastă-mea m-a dat înapoi și n-am mai ajuns.

De data asta tentația a fost prea mare și nu am mai rezistat, deși nici acum nu am reușit să o scot pe ușă pe Mihaela.

În București curgeau apele pe mine ca un râu și mă simțeam deja ca o bucată de carne, prea bătrână pentru a putea fi mestecată, aruncată într-o supă pentru a-i da gust.

Așa că m-am suit singur în mașina cea nouă și am aplicat principiul pionierilor americani: „Go West!” Și am ajuns pe seară la Ponoarele, în Mehedinți, la limita cu Gorjul, la Conacu’ Boierului.

Peisajul nu te dă pe spate, cel puțin nu la prima vedere. Conacul e pe marginea drumului județean și la doi pași de primăria comunei, dar pe terasa umbrită de o copertină de lemn, cu stâlpi din lemn masiv sculptat un pic cu motive brâncușiene, bate o briză plăcută. Spre stânga, dincolo de cele câteva case, se văd dealurile împădurite. De acolo vine răcoarea…

Dar diferența o face căldura oamenilor primitori de aici și ideea designului interior de a amenja fiecare cameră diferit, cu motive specifice zonei pe care o reprezintă. Un mobilier modern, din lemn, nu din placaj, dar totuși cu motive traditionale, personalizate. Camera mea avea și un mic balconaș, cu o canapea și o măsuță, ca să te bucuri de aerul curat, de priveliștea câmpului proaspăt cosit și a unei bisericuțe cocoțate pe o colină.

Legenda spune că părintele Nicodim, sanctificat deja de BOR, cel care avea să fie Mitropolitul Țării Românești pe timpul lui Mircea cel Bătrân, a venit întâi în Ponoarele pentru a întemeia primul așezământ monahal din Țara Românească, dar oamenii l-au gonit de frică să nu-și piardă pământurile. Iar el s-a oprit un pic mai departe sub munte, la Tismana… Ca o restituire, bisericuța pe care o vedeam de pe balcon, construită cu doi ani în urmă, poartă hramul Sfântului Nicodim.

Iar camerele de la conac nu au numere, ci nume. Am mai stat o singură dată într-un asemenea hotel, cu 35 de ani în urmă, lângă Le Havre, sub vechiul pod de la Tancarville. Acolo, camerele purtau numele unor pacheboturi franceze, care pe vremuri, înaintea zborurilor de linie transcontinentale, făceau cursa Le Havre – New York.

Atunci am stat în camera France, acum în Transilvania…

Camerele de aici poartă numele regiunilor noastre și sunt amenajate cu motive tradiționale din regiunea respectivă.

Dar și mâncarea merită gustată. Eu sunt un gurmand. Îmi place să mănânc bine. De aia am și prins ceva substanță pe burtă. Nu vreau să vă spun mai multe. Mi-aș dori să descoperiți singuri acest colț minunat de rai din țara noastră.

La o sută de metri dincolo de conac veți trece peste „Podul lui Dumnezeu”, un pod natural, care sper să nu se prăbușească precum cascada Bigăr. Iar drumul continuă până la Băile Herculane și mai departe.

Vacanță plăcută vouă, cititorilor!

Mulțumesc pentru ospitalitate, Ionela! Eu voi reveni și nu singur! E o promisiune!

Comments (2)

  • Nacele

    3:56 PM, June 2021

    Superbe locuri!

    • Bogdan Buzdugan

      3:48 PM, July 2021

      Așa este! Și mai sunt foarte multe la fel!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *