Perioada post-pandemică va mări numărul „nomazilor digitali”
Răspândirea muncii de la distanță va mări și numărul „nomazilor digitali”, nu neapărat tineri, cu rucsacul în spate prin hosteluri, ci oameni de vârstă medie care aleg să muncească în alte locuri decât cele pe care le numeau „acasă”. Chiar și în această perioadă de pandemie, unii au descoperit fără să vrea gustul vieții pentru o perioadă mai lungă departe de casă. Pandemia a venit fără veste, s-a răspândit rapid și pentru prima oară de la căderea cortinei de fier, mobilitatea personală a fost din nou îngrădită. Pe unii i-a prins în concediu pe un alt continent, le-a fost practic imposibil să se întoarcă acasă, dar a început să le placă să muncească de la distanță și să descopere locuri noi.
Am citit mai multe articole despre noii nomazi digitali. „Work anywhere, anytime”, nu este un concept chiar nou. Era însoțit și de „on any device”, dar la această a treia componentă s-a cam renunțat din motive de securitate informatică…
Am citit despre un elvețian de 62 de ani, care și-a vândut apartamentul din Zurich, cu mobilă cu tot, și și-a redus lucrurile la un strict necesar, care încape într-un rucsac și care-l urmează în timp ce se mută din oraș din oraș și dintr-o țară în alta (53 de țări în aproape 3 ani). Își cară după el ceasul, periuța de dinți, șapte perechi de chiloți și ochelarii de soare. Mai are și două perechi de pantofi, dar cică ar vrea să scape de ei pentru că a descoperit o companie care închiriază încălțăminte. Locuiește în hoteluri și mănâncă la restaurant. Nu gătește și nu spală haine. Pentru muncă își asamblează setul personal: un telefon pliabil, o tastatură ultra-subțire conectabilă prin Bluetooth și un micro-mouse fără fir. Niciun fel de computer, niciun fel de dispozitiv de stocare a datelor! Toată baza de date e în cloud!
Acesta este o versiune extremă de nomad digital, care chiar nu are o adresă fixă, care chiar trăiește și muncește fără niciun fel de legături fixe, plimbându-se prin lume.
Cum America este modelul de viață și de business pentru mulți, am căutat să văd ce se spune despre asta pe-acolo.
Nicholas Bloom, profesor de economie la Stanford, spune că numărul nomazilor digitali va crește. Înainte de pandemie, doar 2% dintre americani lucrau numai de acasă, spune el, dar se așteaptă ca numărul lor să crească până la 8-10% din forța de muncă. Dacă doar 10% dintre aceștia vor lucra și vor călători, va fi deja enorm.
Scott Cohen, profesor la University of Surrey, School of Hospitality and Tourism Management, se așteaptă ca multe țări să ofere vize și programe turistice pentru nomazii digitali, care sunt percepuți ca o alternativă la piața standard de turism de afaceri.
Se pare că această tendință a apărut inițial în rândul milenarilor, iar acum aceștia își iau și familiile cu ei atunci când pornesc la drum. Normalizându-se munca și școala de la distanță, pandemia a supralicitat o anumită tendință. Pe viitor, ar putea deveni nomazi oameni de vârstă medie care-și închiriază casele pentru a pleca în diferite locuri exotice. Ceea ce era o nișă s-ar putea să explodeze în viitorul apropiat.
Pe lângă Airbnb, care oferă de ceva vreme o alternativă la hoteluri, ca preț și confort pe termen mediu, pandemia a împins chiar și unele hoteluri să ofere pachete pe termen lung, în locul prețului pe noapte. Este o tendință abia la început, care încă nu se generalizează.
Dar nu este totul atât de roz cum pare… Viața asta de nomad digital nu se potrivește chiar oricui. Singurătatea este un mare obstacol pentru că mobilitatea face mai dificil de creat și de menținut legăturile sociale. Izolarea socială experimantată de mulți în perioada pandemiei s-ar putea să-i facă pe mulți să se gândească de două ori înainte de a porni la drum, fiindu-le teamă că-și subminează stabilitatea și securitatea. Lucrul de la distanță ne poate face mai puțin vizibili și poate să facă o eventuală promovare mai greu de obținut. Și mai sunt și alte complicații referitoare la taxe, vize și conectare.
Și totuși încep să apară tot felul de servicii dedicate nomazilor digitali. O companie elvețiană, de exemplu, închiriază o pereche de pantofi începând din acest an cu 29,99 de dolari pe lună și le permite să-i schimbe cu un nou model fără să fie nevoiți să-i cumpere.
Am citit chiar și despre români care au început să experimenteze. Astă iarnă când toți bucureștenii de la bloc dârdâiau de frig prin case, după două mandate ale doamnei primar în care nu s-au făcut investiții și reparații ale rețelei de termoficare, un grup de tineri a plecat în Canare, insulele primăverii eterne, unde temperaturile nu scad niciodată sub 10°C. Au lucrat și au trăit acolo, la costuri care nu le-au depășit pe cele din București, până când a trecut iarna…
Voi ce ziceți? Eu aș încerca chestia asta pentru câteva luni, după ce va trece pandemia!
Alte articole recomandate:
Interviul de recrutare – cum ne diferențiem
Semnele îndepărtării de leadership
