A lucra de oriunde nu e nou, dar nu era chiar pentru toată lumea…
Conceptul „work anywhere, anytime, on any device” a apărut odată cu internetul și cu primele softuri de video-call. Cea de-a treia componentă a cam fost dată uitării între timp din motive de securitate, pentru că mulți dintre noi nu avem securizate în mod profesional calculatoarele de acasă. Dar era cumva rezervat pentru o elită, pentru oamenii de la vârful companiilor, așa-numitul „C-suite”. Și voi da câteva exemple pe care le-am cules din presa internațională.
Netflix-ul nu a fost întotdeauna compania de streaming pe care o știm azi. La început era un serviciu de împrumut de DVD-uri prin poștă, dar au sesizat vântul schimbării și în 2005 au implementat-o. La cartierul lor general din Los Gatos, California, se spune că a fost unul dintre cei mai stresanți ani pentru angajați și echipele de middle management. Din fericire pentru el, CEO-ul lor, Reed Hastings, avea alte peisaje sub ochi în acea perioadă: vile superbe, de epocă, și cele mai faimoase 7 coline din lume. Pentru că majoritatea acelui an l-a petrecut împreună cu familia la Roma, Italia (pentru a nu se confunda, cum fac americanii, cu nenumăratele orașe cu același nume din SUA).
Stuart Butterfield, a construit Slack, o companie care valorează 18 miliarde de dolari, cu sediul în San Francisco, de la peste 1.200 de mile distanță, pentru că el trăia și muncea în Vancouver, Canada.
Și pe la noi, în marile cabinete de avocatură, unde, așa cum se exprima în urmă cu niște ani un nepot de-al meu avocat, începătorii muncesc într-o relație de semi-sclavie, partenerii dispar vinerea devreme, iar în timpul perioadelor de vacanță lipsesc chiar perioade mai lungi de la birou, în timp ce asociații lucrează chiar până la 10-11 noaptea.
În perioada pandemiei, lucrurile s-au mai democratizat, pentru că, volens nolens, birourile au trebuit închise și lumea a lucrat de acasă sau de unde a putut… Mulți specialiști de afară au subliniat faptul că viitorul era deja aici, doar că era distribuit inegal. Până în pandemie, majoritatea angajaților de nivel mediu trebuiau să se lupte pentru o zi ocazională de lucru în afara birourilor, în timp ce executivii din C-suite lucrau de oriunde le plăcea. Vi se pare cunoscut?
Asta nu înseamnă că cei din C-suite nu muncesc. O fac și încă, poate, mai mult decât mulți dintre subordonații lor. Există statistici care spun că cei de la vârful companiilor muncesc în medie 62,5 ore pe săptămână, dar au libertatea de a nu fi supuși unei constrângeri referitoare la programul de lucru. Și de fapt, mai puțin de jumătate din orele de lucru ale celor din C-suite sunt petrecute la sediul companiilor.
Și nu muncesc singuri. Ei își petrec 72% din timpul lor în ședințe, mult mai mult decât media așa-numitor angajați cu „gulere albe” (white-collar worker).
Ceea ce nu este în regulă este că îi lipsesc pe angajații lor de aceleași libertăți, pe care ei și le-au acordat de multă vreme, un fel de „noi vrem egalitate, dar nu pentru căței” (citat din Grigore Alexandrescu). Sigur, așa cum ne-a arătat pandemia, există anumite roluri care impun un program și o locație fixă. Dar pentru majoritatea angajaților nu este necesară prezența la birou pentru a-și face treaba și este urât să spui că un executiv poate să-și petreacă câteva luni pe an oriunde în lume (Paris, Londra, Roma, Costa Brava, New York, Las Vegas), dar anagajații lor nu pot să meargă la Rânca sau la Gura Humorului…
Conform studiilor realizate în timpul pandemiei, abilitatea de a lucra de oriunde nu este doar dorința arzătoare a executivilor. Această flexibilitate este ceea ce își dorește majoritatea angajaților.
De îndată ce vom reuși să terminăm cu pandemia (și să sperăm că această campanie de vaccinare ne va ajuta), multă lume va fi obligată să revină la birou. În anumite sectoare, deja s-a întâmplat acest lucru în perioada de relativă relaxare de la sfârșitul verii și începutul toamnei. Ei bine directorii au încredere în ei înșiși că sunt în stare să facă treabă de oriunde, dar pur și simplu, cei mai mulți dintre ei, nu au aceeași încredere în voi. Pentru că, așa cum ne învață înțelepciunea populară, „ochiul stăpânului îngrașă vita” (scuze pentru această veche expresie care a devenit „politically incorrect”).
Ce credeți că trebuie făcut în această privință?
Alte articole:
Pilotarea traiectoriei profesionale
