Reziliența se referă la cum vă reîncărcați, nu la cum suportați anumite lucruri
Pe vremea când zburam de patru până la opt ori pe săptămână mă gândeam uneori cât de mult o să lucrez în avion, fără să fiu deranjat de telefoane, prieteni, colegi sau șefi. Alergam să termin tot ce mai era de făcut la sol, apoi mă îmbarcam. Dar când încercam să duc până la capăt acea uimitoare sesiune de lucru în zbor, nu reușeam mare lucru. Ba mai rău, după ce mai treceam o dată prin mailurile de rezolvat și citeam din nou aceleași și aceleași studii, eram prea extenuat la aterizare pentru a mă mai lupta cu stiva de mailuri care se adunase în mod inevitabil.
Dar oare de ce mă obosea zborul? Că doar stăteam fără să fac nimic. De ce oare nu putem fi mai duri – mai rezilienți și mai hotărâți în munca noastră – pentru a ne putea atinge obiectivele pe care ni le-am fixat singuri? Pe baza unor cercetări recente, am ajuns să-mi dau seama că problema nu este programul nostru haotic sau călătoriile în sine; problema vine din neînțelegerea a ceea ce înseamnă să fii rezilient și din impactul excesului de muncă.
Adesea adoptăm o abordare militaristă, „dură” față de reziliență și curaj. Ne imaginăm un infanterist înotând prin noroi, un boxer care se ridică pentru încă o repriză sau un fotbalist care se scutură pentru a mai rezista încă o fază. Avem impresia că întinzând coarda, cu atât suntem mai duri și în acest fel vom avea mai mult succes. Totuși, acest concept este total fals din punct de vedere științific.
Chiar lipsa unei perioade de refacere este cea care ne blochează abilitatea de a fi rezilienți și de a avea succes. Cercetările au descoperit că există o corelație directă între lipsa unei perioade de refacere și creșterea incidentelor de siguranță a muncii și de sănătate. Iar lipsa refacerii – fie prin somnul întrerupt de gânduri legate de serviciu ori de verificarea continuă a telefonului – costă companiile sume uriașe de bani prin pierderi de productivitate.
Și doar faptul că munca se oprește nu înseamnă că ne refacem. Uneori poate că ne „oprim” din muncă la ora 5 după-amiaza, dar după aceea ne petrecem noaptea luptându-ne cu soluțiile la problemele de la locul de muncă, vorbind despre muncă la cină și adormim gândindu-ne la câte mai avem de făcut la birou a doua zi. Într-un studiu realizat în urmă cu câțiva ani, cercetători din Norvegia au descoperit că 7,8% dintre norvegieni au devenit „workaholici”. Oamenii de știință citează o definiție a „workaholismului” ca fiind „mult prea interesați de muncă, conduși de o motivație de a munci necontrolată și investind prea mult efort pentru a munci astfel încât subjugă toate celelalte aspecte importante ale vieții.”
Probabil că un mare număr de oameni se potrivesc acestei definiții.
Concepția greșită despre reziliență este adesea alimentată de la o vârstă fragedă. Părinții, încercând să-și învețe copiii ce înseamnă reziliența, ar putea să fie fericiți că un elev de liceu stă până la 3 dimineața pentru a-și termina un proiect. Ce distorsionare a rezilienței! Un copil rezilient este unul bine odihnit. Atunci când un elev sau un student extenuat se duce la școală, el poate risca chiar să aibă un accident pe drum; nu are resursele cognitive pentru a trece testele cu bine; își scade nivelul de autocontrol față de prieteni; iar acasă, este morocănos față de proprii părinți. Excesul de muncă și extenuarea sunt opusul rezilienței. Iar obiceiurile proaste din perioada tinereții se amplifică atunci când ne alăturăm forței de muncă.
Într-o carte excelentă, The Sleep Revolution (Revoluția somnului), Arianna Huffington a scris: „Ne sacrificăm somnul în numele productivității, dar în mod ironic tocmai lipsa somnului, în ciuda orelor suplimentare pe care le petrecem la muncă, adaugă 11 zile de productivitate pierdută pentru fiecare angajat, adică circa $2.280.”
Cheia către reziliență este să încercăm cu adevărat, apoi să ne oprim, să ne revenim și abia după aceea să încercăm din nou. Această concluzie se bazează pe biologie. Homeostaza este un concept biologic fundamental care descrie abilitatea creierului de a restaura și a susține continuu starea de bine. Specialistul în neroștiință Brent Furl, de la Texas A&M University, utilizează termenul de „valoare homeostatică” pentru a descrie valoarea pe care o au anumite acțiuni în crearea echilibrului și în acest fel starea de bine a corpului. Atunci când corpul nu este aliniat, datorită excesului de muncă, irosim o mare parte a resurselor fizice și mentale încercând să revenim la starea de echilibru, înainte de a putea merge mai departe.
Așa cum au scris Jim Loehr și Tony Schwartz, dacă stați prea mult în zona de performanță, aveți nevoie de mai mult timp în zona de recuperare, altfel riscați burnoutul. Mobilizarea resurselor pentru a „face tot ce puteți” necesită arderea energiei pentru a depăși nivelul scăzut al acestora. Acest lucru se numește reglare în sus. Dar de asemenea exacerbează exztenuarea. În acest fel, cu cât devenim mai dezechilibrați datorită excesului de muncă, cu atât mai valoroase devin acțiunile care ne permit să revenim la starea de echilibru.. Valoarea perioadelor de recuperare crește proporțional cu cantitatea de muncă pe care trebuie să o prestăm.
Deci cum ne recuperăm și ne clădim reziliența? Majoritatea oamenilor presupun că dacă vă opriți din realizarea unei sarcini, cum ar fi răspunsul la mesaje pe mail sau din redactarea unui document, creierul își va reveni în mod natural, în așa fel încât, atunci când începeți din nou, mai târziu în cursul aceleiași zile sau a doua zi de dimineață, aveți toată energia la dispoziție. Dar cu siguranță, mulți dintre voi aveți perioade în care vă răsuciți în pat cu orele fără să reușiți să adormiți și tot vă simțiți extenuați a doua zi. Asta este din cauză că odihna și recuperarea nu sunt același lucru. A vă opri nu este egal cu recuperarea.
Dacă încercați să vă clădiți reziliența la locul de muncă, aveți nevoie de perioade adecvate de recuperare internă și externă. Așa cum au scris într-un articol din 2014 cercetătorii Zijlstra, Cropley și Rydstedt: „Recuperarea internă se referă la perioade mai scurte de relaxare care au loc în cadrul zilei de muncă fixate sub forma unor scurte pauze, programate sau spontane, prin mutarea atenției sau începerea altor sarcini atunci când resursele mentale sau fizice necesare pentru sarcina inițială sunt epuizate. Recuperarea externă se referă la acțiuni care au loc în afara locului de muncă – adică în timpul liber dintre zilele lucrătoare și în timpul weekendurilor, vacanțelor sau concediilor.” Dacă după muncă stați întinși în pat și vă înfuriați datorită unor comentarii politice sau sunteți stresați de anumite decizii din viața personală, creierul vostru nu va primi pauza față de starea de înaltă tensiune anterioară. Creierul nostru are tot atâta nevoie de odihnă ca și corpul.
Dacă vreți cu adevărat să clădiți reziliența, puteți începe cu opririle strategice. Oferiți-vă resursele pentru a fi determinați în crearea perioadelor interne și externe de recuperare. În cartea sa The Future of Happiness (Viitorul fericirii), bazată pe munca sa la Yale Business School, Amy Blankson descrie modul vă puteți opri strategic în timpul zilei folosindu-vă de tehnologie pentru a controla munca suplimentară. Ea sugerează downloadarea appurilor Instant sau Moment pentru a vedea de câte ori vă uitați la telefon într-o zi. În medie, o persoană se uită la telefon de 150 de ori în fiecare zi. Dacă fiecare distragere durează un minut (ceea ce este o presupunere puternic optimistă), asta înseamnă de fapt două ore și jumătate în fiecare zi.
Puteți de asemenea folosi appuri ca Offline sau Unplugged pentru a crea zone libere programând în mod strategic intrarea automată în modul avion. În plus vă puteți lua o pauză cognitivă la fiecare 90 de minute pentru a vă reîncărca bateriile. Încercați să nu luați prânzul la birou, ci petreceți timp în exterior sau cu prietenii – fără să vorbiți despre muncă. Luați-vă tot timpul liber plătit, care nu numai că vă oferă perioade de refacere, dar vă crește și productivitatea și probabilitatea de a fi promovați.
Cât despre mine, am început să folosesc avionul ca pe o zonă liberă de muncă și pentru a mă reface. Rezultatele au fost fantastice. De obicei suntem deja obosiți când urcăm într-un avion, iar spațiul îngust și conexiunea slabă și scumpă la internet face munca încă și mai grea. Acum, în loc să înot împotriva curentului, mă relaxez, meditez, dorm, mă uit la filme sau ascult podcasturi. Și când mă dau jos din avion, în loc să fiu stors de puteri, mă simt refăcut și gata să intru în zona de performanță.
Articole complementare:
Cum să găsiți soluția pentru toate problemele dumneavoastră
Despre schimbare și cultura organizației
