Blog

Blog
Nu deveniți o victimă la interviu

Comments (0) - Uncategorized

Nu deveniți o victimă la interviu

Scopul acestui articole nu este să vă dea 10 sau 15 idei despre cum să deveniți „ași” ai interviurilor, ci de a evidenția criteriile care ar putea influența rezultatul unui interviu de recrutare din perspectiva unui manager.

Circa 50% din CV-urile primite de către manageri vin de la candidați recomandați direct de către canalele de networking. Aceștia fie se întâlnesc direct cu candidații selectați de pe „lista scurtă”, fie le trimit CV-urile către alte departamente pentru a fi luați în considerare pentru alte roluri. În cazul interviului direct, există câțiva factori consistenți care fasonează „masa critică” în evaluarea globală a candidatului. Scopul acestui articol este de a partaja un mod rațional utilizat pentru prioritizarea factorilor de influență de la cel mai prost la cel mai bun scenariu.

Cel mai prost caz

Prima impresie este proastă (victimă potențială în 10 secunde)

Din momentul întâlnirii candidatului și al strângerii de mână, i se prezintă o atitudine pozitivă și un zâmbet larg pentru a-l face să se simtă bine. Un intervievator poate fi ușor influențat de prejudecăți bazate pe aparența, îmbrăcămintea, fizicul, tatuajele expuse, piercinguri și o mulțime de alți factori. Cu excepția cazurilor în care aparența lor poate fi considerată ca fiind radicală, se va păstra același nivel de curtoazie și profesionalism acordat tuturor candidaților potențiali, permițându-le fiecăruia dintre ei să profite de oportunitatea de a se prezenta și a se vinde.

Ca o politică generală, majoritatea companiilor au grijă de imaginea lor și își doresc în mod explicit să proiecteze o imagine plăcută, profesională către clienții lor și către public. În cazul în care candidatul a dat-o complet în bară în privința aparenței, intervievatorul trebuie să fie sincer și să-i comunice acest lucru. Interviul va fi în acest caz cam scurt! Impresia generală inițială trimisă intervievatorului în primele 5-10 secunde va dicta în mod invariabil direcția și lungimea interviului. Cu excepția circumstanțelor deosebite, este prea târziu pentru candidat să se reprogrameze și să se îndrepte către cel mai apropiat mall.

Greșeli dezastruoase (victimă potențială în 60 de secunde)

Ca fiecare persoană, orice intervievator are propriile sale idiosincrazii, norme și linii directoare pe care le aplică în timpul interviului. Orice candidat poate cădea victimă unei greșeli „dezastruoase”, așa cum este definită de către intervievator. Unele dintre acestea, fără a fi listate într-o anumită ordine, sunt:

  • Întârzierea – din politețe, un telefon al candidatului, care anunță într-un interval de timp rezonabil că întârzie, este acceptabil. Fără o notificare prealabilă, cu excepția unor circumstanțe deosebite, candidații care ajung cu 15 minute întârziere față de ora prevăzută pentru interviu sunt trimiși acasă. A fi punctual la interviu este un excelent test referitor la modul în care veți fi la fel după angajare!
  • Lipsa contactului vizual – a nu menține contactul vizual cu intervievatorul și a nu zâmbi, sincer, vă penalizează. Fiecare membru al unei organizații ar trebui să fie într-un mod „de vânzare”, indiferent de capacitatea sa. Nu puteți vinde dacă nu puteți privi pe cineva în ochi! Lipsa contactului vizual împiedică dezvoltarea unui raport și poate avea o influență negativă asupra lungimii interviului.
  • A intra într-un interviu „rece” – a nu cheltui timp pentru a vă face un „due diligence” referitor la organizația care vă recrutează este inexcuzabil. Candidatul poate asocia compania cu doar un singur produs sau serviciu. Această atitudine nu îi dă recrutorului prea multă încredere în candidat. În mod invariabil, „Ce știți despre noi?”, este una dintre întrebările la care vă puteți aștepta. A fi vag și deloc concis în răspunsul dumneavoastră nu este un indicator pozitiv.
  • O nepotrivire – competențele și experiența dumneavoastră trebuie să fie aliniate cu conținutul CV-ului. Un director de recrutare sau un intervievator cu discernământ va detecta cu ușurință diferențele în primele 2 minute. Includerea mai multor cuvinte cheie din descrierea jobului în CV este un loc comun. Dar înșelarea intervievatorului cu un conținut fals sau eronat al CV-ului nu dă bine deloc pentru candidat.
  • Remarci negative referitoare la angajatorul anterior – în mod obișnuit, acestea înalță un imens „steag roșu”. Recrutorul caută un candidat pozitiv, încrezător în el și entuziast. Aceste trăsăsturi nu cadrează cu un candidat care-și critică fostul angajator. Comentariile negative sunt virale în natură și nu aparțin unui jucător de echipă.
  • A pune în permanență întrebări legate de salariu – salariul trebuie discutat (în primele faze ale ciclului) doar dacă este adus în discuție de către intervievator. Salariile și beneficiile vor fi discutate atunci când compania este cu adevărat interesată de voi.

Slabe competențe de comunicare (victimă potențială în 5 minute)

Competențele efective de comunicare, scris și oral, sunt obligatorii în orice industrie ori sector al pieții. Un comunicator eficient trebuie să fie capabil să-și transmită valoarea de piață și să informeze angajatorii în ce mod calificările sale se potrivesc descrierii jobului și responsabilităților acestuia. Intervievatorul caută claritate și un sens în timpul interviului. În cazul în care candidatul nu este articulat, convingător, concis și direct, este puțin probabil ca un client potențial și colegii de muncă să fie influențați și convinși.

În mod ipotetic, fie că participă la expoziții, ședințe interne sau pur și simplu trimite un email, competențele de comunicare sunt o necesitate pentru a vă pune ideile pe piață, a stabili credibilitatea și a câștiga respect. Inabilitatea de a comunica efectiv este un alt factor de influență căruia candidatul îi poate cădea victimă după doar câteva întrebări directe din partea recrutorului. În mod obișnuit, un intervievator experimentat îi va acorda întotdeauna candidatului câteva minute pentru a se adapta și a permite neliniștii obișnuite să se disipeze, înainte de a trece la conversația relevantă. Comparabil cu scenariul „impresiei inițiale”, slabele competențe de comunicare au o influență negativă directă asupra lungimii interviului.

A fi prea entuziaști

A fi entuziast este o calitate dezirabilă. A fi „prea entuziast” sau „prea agresiv” poate conduce la păreri amestecate din partea angajatorului, cum ar fi acelea că sunteți disperați, anxioși, hiperactivi și, probabil, cu probleme. Deși sunteți activi în procesul propriei vânzări, clișeuri de genul „Voi contribui cu 110% și vă voi face o companie și mai profitabilă”, sunt cel mult afirmații îndrăznețe, ambițioase din partea majorității candidaților, dacă nu aunteți înarmați cu o istorie care s-o și dovedească! Un antrenor important din fotbalul american universitar spunea: „Dacă ceea ce ai făcut ieri ți se pare important, înseamnă că n-ai făcut nimic azi.” Aveți grijă să nu fiți prea zeloși. Un jucător de echipă implicat își aduce o contribuție constantă pentru a se asigura că obiectivele și țintele companiei sunt atinse.

Scenarii preferențiale

O atitudine pozitivă

Angajatorii vor pe cineva care este pozitiv, entuziast și capabil să facă față provocărilor. O atitudine pozitivă e una dintre acele trăsături atractive, chiar contagioasă, care este detectată rapid de intervievatorii experimentați. Candidații cu o atitudine pozitivă sunt în mod obișnuit mai atrăgători și expun un nivel superior de autoîncredere. Ei au tendința să-i inspire și pe alții cu comportamentul lor pasionat și cu munca în echipă. Pe baza propriei experiențe, candidații cu o atitudine pozitivă:

  • Sunt gata să accepte provocările și expun un nivel superior de adaptabilitate;
  • Răspândesc un nivel ridicat de autoîncredere și versatilitate;
  • Sunt plini de resurse și au tendința să își aducă repede o contribuție aplicându-și competențele și experiența;
  • Influențează pozitiv alți membri ai echipei cu entuziasmul și angajamentul lor;
  • Sunt mai agresivi și mai concentrați în a se expune pe ei și ideile lor.

Chimia

Stabilirea unei relații cu intervievatorul joacă un rol semnificativ în timpul procesului de recrutare. Oamenii vor să angajeze acei candidați cu care se simt cel mai confortabil. Chimia dintre candidat și recrutor este o consolidare a unor caracteristici multiple, care includ personalitatea, aparența, postura, o atitudine pozitivă și autoîncrederea. Asemenea calități răspândesc în mod instinctiv o impresie deosebit de pozitivă asupra recrutorului, care împreună pot fi numite „factorul de a fi plăcuți”.

Chimia este un stimul puternic care adesea influențează direcția și linia conversației de-a lungul procesului de recrutare. O legătură sau încrederea reciprocă sunt implicate și adesea influențează întrebările intervievatorului. Nu există o formulă magică pentru a crea această legătură. În mod invariabil, înarmați cu acreditările necesare, chimia va avea o influență pozitivă în timpul procesului de selecție.

Puneți întrebări pline de sens

Un interviu nu are intenția să fie o stradă cu sens unic. Este potrivit să puneți și voi întrebări recrutorului. Cuvântul cheie este însă „moderația”. Nu trebuie să inversați rolurile și să faceți din intervievator un intervievat! Ca manager, îmi plac întrebările pline de sens, perceptive și incisive. Asemenea întrebări îmi vor sprijini impresia despre candidat și previziunea sa. Asemenea întrebări pot fi:

  • Îmi puteți da date despre creșterea și profitabilitatea întreprinderii în ultimii ani?
  • Este o poziție nouă? (Dacă este rezultatul unei plecări, întrebați de ce a plecat persoana respectivă.)
  • Care este procesul și frecvența evaluărilor de performanță?
  • Ce vă diferențiază de competitorii voștri?
  • Care este viziunea dumneavoastră referitoare la întreprindere pentru următorii 3-5 ani?
  • Care este durata pe care v-ați propus-o pentru selectarea unui candidat pentru această poziție?

În concluzie

Fiți întotdeauna profesioniști, politicoși și pregătiți. Vă vindeți pe voi așa că nu încercați să păreți ceea ce nu sunteți. Amintiți-vă că, pe lângă expertiză și competențe, personalitatea voastră este un alt factor vital care vă diferențiază de alți candidați și influențează progresul interviului. Folosiți-o în folosul vostru!

Alte articole pe care poate nu le-ați citit:

8 idei preconcepute despre proiectul de digitalizare

Greșeli frecvente în outsourcing

Cum să vă organizaţi munca atunci când lucraţi de acasă

Despre alinierea angajaților

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *