Blog

Blog
Cum să reușiți să vă schimbați cariera

Comments (0) - Uncategorized

Cum să reușiți să vă schimbați cariera

Cum să reușească să-și schimbe cariera este ceea ce din ce în ce mai mulți angajați vor să știe cu adevărat, pentru că schimbarea meseriei este proiectul secret al multora dintre ei. De fapt este un salt periculos care trebuie să le reușească! Ca orice exercițiu riscant, acesta necesită o pregătire, o concentrare și o mare deschidere spre lume.

Cunoașteți-vă pe voi înșiși

Socrate are dreptate. Schimbarea începe din interior. Schimbarea vieții profesionale implică să vă cunoașteți în mod onest. A vă cunoaște, înseamnă să vă descoperiți valorile, viziunea asupra lumii, competențele și talentele. Socrate a spus „cunoaște-te pe tine însuți”, iar Nietzsche a continuat: „devino ceea ce ești”.

Și dacă aveți nevoie de vacanțe?

Un capriciu, o fantasmă sau o adevărată nevoie de a schimba viața profesională? Ce vă doriți de fapt? Un rol nou în sânul aceleiași întreprinderi? Același job în altă companie? O carieră complet diferită? Și dacă nu aveți de fapt decât un moment de lehamite? Nu cumva o pauză ar fi adevăratul răspuns? Oboseala necesită repaus și destindere. În schimb, descurajarea, demobilizarea, demotivarea, pierderea gustului pentru munca pe care o faceți, sunt semne mai grave că trebuie să imaginați o nouă situație. Dacă v-ați odihnit și nu se schimbă nimic, înseamnă că trebuie să găsiți un loc de muncă în care să vă angajați cu entuziasm.

Evaluați-vă

Este momentul de a pune punct și de a vă măsura potențialul: valorile, competențele, personalitatea… Alegeți maniera de a vă evalua care vă inspiră și în care aveți încredere. Aceasta poate fi un test de personalitate sau de comportament ori recurgerea la un coach de carieră, care vă va acompania în această fază de descoperire și punere sub semnul întrebării. În orice caz, vă trebuie o oglindă, care, cum spunea așa de bine Cocteau, reflectă împreună cu voi.

Fiți deschiși și creativi

Poate lua timp să înțelegeți cine sunteți, ce vreți, care vă sunt atuurile, punctele de ameliorare, apetențele, dar acordați-vă acest timp pentru a examina toate oportunitățile care vi se oferă, fără discriminare. Interesați-vă pe lângă ceilalți și faceți un benchmark al ideilor pe care le-ați putea adopta. Solicitați-vă anturajul și nu ezitați să faceți un brainstorming.

Validați-vă opțiunile

O dată definite ideile referitoare la meserie, treceți-vă prin sită valorile, viziunea și măsurați cât de adaptate vă sunt punctele tari și cele slabe. Descoperiți mai în detaliu competențele necesare, formările profesionale cerute, remunerația propusă. Folosiți-vă de rețelele sociale pentru a vă interesa pe lângă un profesionist, care exercită această meserie pe care o vizați.

Angajați-vă

Sunteți într-o fază de analiză, de descoperire și de validare, iar înainte de a avansa mai mult este esențial să vă asigurați referitor la nivelul vostru de angajament. Este încă timp pentru a vă abține. Chiar este meseria spre care vreți să vă orientați? Dacă sunteți siguri că vreți o schimbare de carieră, presați și luați-vă angajamentul că veți face totul pentru a o cuceri.

Adunați-vă propriul fan club

Schimbarea unei cariere este excitantă, dar și obositoare pentru că trebuie să vă păstrați și să vă asumați jobul actual, angajându-vă în căutarea viitorului loc de muncă. Susținerea anturajului vostru – soț/soție, parteneri, membri ai familie, prieteni, etc. – și mai ales aprobarea acestuia se impune.

Întindeți-vă antenele

Începând din momentul în care ați luat decizia trebuie să vă așezați la intersecția tuturor informațiilor care vă vor permite să vă atingeți scopul. Rețele sociale, rețele reale, primiți păreri, ascultați sfaturi, citiți presa, întindeți-vă antenele pentru a capta orice informație utilă care poate emana de la un profesionist ca sursă externă a acestei meserii. Vă veți asuma cu siguranță riscuri, dar veți câștiga în eficacitate pe drumul spre ținta dumneavoastră. Acceptați toate oportunitățile, prânzuri, întâlniri informale, discuții, saloane profesionale, chiar dacă nu au o conexiune imediată și evidentă cu proiectul vostru. Meseria pe care o vizați poată răsări pe căile pe care apucați pentru a o evita.

Investiți pe termen lung

Cât durează o schimbare de carieră? Acest lucru depinde de factori care vă sunt proprii: energia voastră, timpul pe care-l puteți consacra, mijloacele pe care le aveți la dispoziție, atuurile pe care le dobândiți printr-o formare profesională, dar și din conjunctura generală și din contextul meseriei dorite. În epoca internetului suntem cu toții obsedați de imediat, în timp ce timpul respectă ceea ce se face în timp. O schimbare de meserie seamănă cu un cont de economii care crește în fiecare zi. Viziunea voastră asupra lucrurilor evoluează, devine matură în același timp în care contextul căutării voastre capătă formă, până în ziua în care amândouă se întâlnesc și se realizează obiectivul pe care vi l-ați propus. Încet, încet, incertitudinile se vor cristaliza în certitudini pe care vă veți sprijini. Dorința pasională de o nouă meserie este mai rapidă decât realizarea sa, care urmează drumul unei investiții pe termen lung.

Apucați-o de păr când vine spre voi

Fiți atenți ca ținta să nu apară mai repede decât v-ați imaginat. Dintr-o dată, în fața voastră, meseria pe care o doriți vă întinde brațele. Surpriza și disconfortul vă perturbă, vă gândiți să refuzați, să dați înapoi. Totul e prea repede. Vă confruntați cu teama de necunoscut, frica de schimbarea pe care totuși ați căutat-o și ați organizat-o. Acțiunea este anxiolitică, deci fiți gata, acționați. Opriți tergiversarea și mai ales amânarea. Unii dintre romani o imaginau pe zeița norocului, Fortuna, ca pe o femeie cu un ciuf de păr în față, căzându-i pe ochi, astfel încât nu vedea pe unde merge, dar cu ceafa complet rasă. Și spuneau că norocul trebuie apucat de păr când vine spre tine, pentru că după ce a trecut nu mai ai de ce să-l apuci.

Alte articole care v-ar putea interesa:

Arta feedback-ului în managementul eficient şi inteligent

Câteva lucruri pe care un CEO le poate învăţa din managementul de proiect

Un bun angajat nu este în mod obligatoriu un bun consultant şi viceversa

Cum gestionați relația cu un șef tiranic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *