Egoul, un nou instrument managerial
Egoul este numele dat sinelui conceput ca „subiect personal”. Ce caută atunci termenul de ego în mijlocul organizațiilor, unde individul ar trebui să se eclipseze pentru profitul „întregului”, al ansamblului organizat care este întreprinderea.
O pârghie narcisistă
Cui nu i-a plăcut niciodată să fie felicitat și să primească onoruri? Încă din copilărie suntem învățați și îi învățăm la rândul nostru pe proprii copii să lupte, să fie mai buni decât colegii lor de clasă, să nu abandoneze niciodată, să persevereze, să fie pe tabloul de onoare și să primească felicitările profesorilor:
- Ce notă ai luat la lucrarea de la matematică?
- 8!
- A… Și prietenul tău?
- 9!
- Data viitoare trebuie să-l depășești, de acord? Nu există niciun motiv ca el să aibă note mai mari decât tine.
Încă din copilărie și din școala primară este așa. Există anumite motive și chiar bune, fiecare piesă având totuși întotdeauna două fețe. Există mai ales acest subterfugiu înrădăcinat de la vârsta cea mai fragedă în procesul nostru de socializare. Experiențele noastre de viață, educația noastră, departe de a ne lăsa neatinși, ne fasonează. Și acest lucru are consecințe asupra modului în care vedem individualitățile din jurul nostru, în societate și la locul de muncă. Suntem formatați, suntem formați nu pentru cunoaștere, ci pentru a fi în concurență cu alții. Și atunci nu este nimic straniu în faptul că asistăm câțiva ani mai târziu în întreprinderi la o perioadă de punere în competiție sistematică a unora împotriva altora. Și pe calea concurenței, a comparației și a confruntării, este mai bine să fim cei mai buni, liderii.
O dezumanizare care neliniștește
Nu am auzit niciodată vorbindu-se atât de mult de leadership. Nu am văzut niciodată atât de mulți care doresc să devină lideri. Este de altfel amuzant pentru că în mod obiectiv nu toată lumea va fi lider, chiar dacă toată lumea va urma cursuri de leadership. Și mergând până la capăt cu raționamentul: cum credeți că ar arăta o societate în care toți am fi lideri? Teama de a fi cei care urmează liderul (perdanții) ne obligă să ne depășim, să mergem mereu mai departe dincolo de propriile limite. Acum nu foarte mult timp, aproape toate firmele din vest care se respectau le propuneau salariaților să sară cu coarda elastică sau cu parașuta în căutarea și pentru verificarea depășirii de sine. Și nu se poate nega că este teribil de amețitor să-ți descoperi propriile resurse, uneori chiar nebănuite, atât de puternic ascunse sub greutatea rutinei. Ce plăcere să fii recunoscut ca cel mai bun, cel mai performant, vârful vârfurilor. „Bravo, felicitări!” Acest lucru ne amintește de copilărie? Întreprinderea devine revelatoarea puterilor noastre și ne folosește egoul flatat în scopurile sale de performanță. Dar o putem blama?
Asistăm în acest fel la o exacerbare a registrelor narcisiste și egotice în lumea muncii și observăm că adesea și din ce în ce mai mult, într-o structură închisă, ceilalți (colegii, superiorii ierarhici, angajații) devin sau au devenit un obstacol, o amenințare, frâne, motive de încetinire a carierei noastre. Ceilalți devin niște inamici în progresia carierei noastre.
Coborârea din ring și recrearea legăturii profesionale
Asistăm în mod pasiv la o perioadă care ne depășește, în care-l strivim pe celălalt ca să devenim noi înșiși, în care tăiem docili cordonul ombilical care leagă munca de societate. Nu mai suntem pe cale să muncim în cadrul interdependenței care crează coeziunea societății, așa cum susținea Durkheim, unul dintre părinții sociologiei moderne. Nu! Înnecându-l pe celălalt pentru a ne remarca, ne îndepărtăm de munca realizată corect pentru satisfacerea nevoilor ansamblului pentru a merge spre satisfacerea propriilor nevoi narcisiste.
Soluția ar fi să recreem legătura profesională și să coborâm din ring pentru a ne strânge mâinile. Dar obișnuiți să ne lăsăm manipulați, vom accepta oare astăzi să ne schimbăm avantajele primite din întreprinderi pentru a găsi timp să rediscutăm împreună, între profesioniști, oricare ar fi nivelul ierarhic, fără nicio miză în afara celei de a ne simți bine împreună?
Alte articole interesante:
Cum să anticipați și să dejucați întrebările unui recrutor
Impactul tehnologiilor digitale asupra managementului
