Motivarea nu rimează întotdeauna cu eficacitatea
În lumea muncii, motivația este considerată una dintre valorile cele mai importante și de fapt, în subconștientul colectiv, un individ motivat va fi întotdeauna mai productiv decât un altul mai puțin motivat. Și este o dovadă de bun simț să considerăm că motivarea este corolarul eficacității. Și totuși vom vedea că această reprezentare nu este întotdeauna corectă, iar distanțarea de aceste noțiuni va fi profitabilă pentru toți.
Ce este de fapt motivarea?
Mai întâi trebuie să înțelegem bine ce este motivarea. Aceasta nu este nici experiență și nici un savoir-faire. Ceea ce se numește motivare este pur și simplu o emoție. În acest fel, a simți anumite emoții referitoare la munca noastră implică a da o parte din noi, a ne investi în ceea ce facem.
Motivare = eficacitate?
Există o confuzie reală între motivare și eficacitate. A fi motivat nu înseamnă a fi eficace și se ajunge uneori chiar la producerea unui efect contrar. Un individ foarte motivat se va da peste cap pentru a-și face treaba și, în același timp, poate chiar aici apare cel mai mare risc. De fapt, dacă acesta eșuează dând tot ce poate va avea tendința de a-și considera greșeala ca un eșec personal. Și acest eșec va fi mai dificil de gestionat. De îndată ce un individ se implică prea mult din punct de vedere emoțional în misiunea sa, el poate deveni contraproductiv pentru întreprindere datorită unei fragilități crescute.
Pericolele unei motivări necontrolate
Orice persoană posedă un capital energetic, un capital care-i permite să cheltuiască energie în diferitele faze ale vieții sale afective.
Viața emoțională ideală este un taburet cu trei picioare, adică sarcina afectivă ar trebui să fie în mod ideal repartizată pe trei aspecte ale vieții individuale (regăsim adesea tripticul „familie/muncă/timp liber”, dar conținutul este mai mult sau mai puțin aleatoriu și diferit pentru fiecare).
De fapt, atunci când cineva își consacră cea mai mare parte a activității unui singur aspect al vieții sale, își asumă riscul de a fi lipsit de energie pentru orice altă activitate. De exemplu, salariatul supramotivat care nu mai are răbdare să se ocupe de familia sa sau pentru a-și vedea prietenii.
În plus o persoană se poate implica enorm în întreprindere și să fie dezamăgită de ceea ce primește în schimb sau de recunoașterea acordată. În acest caz, emoțiile pozitive de la început se pot transforma în resentiment sau ură, din cauza decepției trăite. De exemplu, un salariat care nu-și numără orele se simte lezat de lipsa de recunoștință aparentă, iar motivația sa inițială se mulează pe un sentiment de nedreptate.
Iar dacă situația ia o turnură proastă în domeniul de activitate în care individul și-a concentrat toată șarja sa afectivă, atunci acesta nu va mai avea spre ce să se întoarcă. De exemplu, un angajat prea implicat emoțional în munca sa poate considera că a pierdut totul dacă este concediat.
Fiecare caz exemplificat poate conduce mai repede sau mai încet spre depresie ori burnout.
Importanța păstrării motivației, dar cu măsură
Dacă suprainvestirea poate fi periculoasă, absența totală a implicării nu este mai puțin prejudiciabilă, pentru că nu este nimic mai rău decât să te chinui fără un orizont la locul de muncă. Este motivul pentru care avem nevoie de motivare pentru a ne dezvolta în profesie (ceea ce face necesare niște alegeri bune pe parcurs), dar trebuie ca aceasta să fie controlată.
Așa cum am văzut, șarja emoțională, pentru a fi echilibrată, ar trebui în mod ideal să fie repartizată pe trei domenii diferite ale vieții indivizilor (idea de reținut este că rămâne preferabil să nu punem toate ouăle în același coș). Deci este bine să învățăm să ne echilibrăm viața și să ne repartizăm energia pe mai multe centre de interes.
De îndată ce un individ supramotivat învață să-și repartizeze șarja afectivă și oprește irosirea ei, își poate consacra o parte a ei activității sale profesionale, ceea ce îi va permite să meargă cu plăcere la muncă și să-și conserve suficientă energie pentru restul activităților sale.
Persoanele care se implică când prea mult, când prea puțin din punct de vedere emoțional trebuie și ele să învețe să se distanțeze de muncă atunci când este necesar, dar și să gestioneze criticile. Totul pentru a nu beneficia decât de părțile bune ale implicării emoționale.
Este deci convenabil pentru toată lumea să găsească o bună măsură, acest echilibru perfect, propriu fiecăruia dintre noi, care permite trăirea fiecărei părți a vieții cu intensitate, fără a ne afecta sănătatea mentală sau fizică.
Alte articole complementare:
Când se apelează la un manager de tranziție?
Tehnici simple pentru a vă face treaba în mai puțin timp
Angajații buni fac greșeli, iar liderii adevărați le permit să o facă