Blog

Blog
Agilitatea – rumoare sau cuvânt cheie?

Comments (0) - Uncategorized

Agilitatea – rumoare sau cuvânt cheie?

Îl auzim peste tot. De îndată ce un patron se exprimă, îl folosește. Cuvântul agilitate sau agil revine pe toate buzele de îndată ce e vorba de întreprindere, indiferent de sector. Până-ntr-acolo încât nu se mai știe cu adevărat ce înseamnă. Buzz-word (cuvânt la modă) destinat să cadă în uitare sau concept cheie pentru a face companiile să evolueze?

În ianuarie 2016, Jean-Bernard Levy, Președinte Director General al EDF, principalul producător și distribuitor de energie electrică din Franța, reacționează în Journal Du Dimanche referitor la dificultățile prin care trecea grupul său: „Trebuie să ne adaptăm la această lume nouă. EDF trebuie să fie agilă și economă pentru a-și asigura ambițiile.” Agilitatea pare să fie în centrul strategiei patronului EDF. Și el nu rămâne un caz izolat în Franța, în a predica această metodă venită din Statele Unite. Frederic Mazzella, fondatorul Blablacar, a făcut din ea un pricipiu pentru a continua dezvoltarea. „A permite întreprinderii să fie agilă, înseamnă a-i permite să fie încă prezentă și pertinentă într-un mediu în schimbare”, explică Bruno Bolle-Reddat, coach și fondator al Agileom.

Agilitatea: nou indicator al forței brandurilor

Încă din 2015, există chiar un clasament al întreprinderilor cele mai agile din lume botezat Global Agile Brands, care plasează agilitatea ca un nou indicator al forței și al succesului unei mărci, atât în termeni de reputație și de angajament, cât și în termeni de vânzări și de performanțe.  Pe acest criteriu, Samsung a devenit numărul 1 mondial, în clasamentul inițial, dar găsim de asemenea Google și Wikipedia în top 5. Dar în ce mod termenul agilitate, care caracteriza pur și simplu abilitatea unei persoane de a-și schimba poziția corpului, s-a impus în lumea întreprinderilor? De unde vine el?

2001: nașterea Manifestului agil

Cuvântul agil nu datează de ieri. Trebuie să ne întoarcem cu 17 ani în urmă pentru a-l vedea erupând! În 2001, 17 experți în dezvoltarea aplicațiilor informatice redactează un manifest, „Manifestul agil”, în scopul depășirii metodelor tradiționale de dezvoltare. Termenul agil este atunci în centrul discursului lor. Patru valori inerente metodelor agile sunt atunci scoase în față: spiritul de echipă, aplicabilitatea, colaborarea și acceptarea schimbării. Din aceste valori rezultă 12 principii generale, care se bazează în mod esențial pe o relație privilegiată între client și dezvoltatori.

Agilitatea ca răspuns la un mediu imprevizibil

Dar cum de s-a impus agilitatea dincolo de sectorul IT pentru a deveni astăzi o metodă indispensabilă de evoluție pentru orice întreprindere? „Tehnologiile informației au accelerat procesele, obligând întreprinderile să se adapteze unui mediu din ce în ce mai imprevizibil”, explică Bruno Bolle-Reddat. Criza economică a obligat în egală măsură managerii să-și regândească metodele pentru a aduce un plus de flexibilitate, de reactivitate și de adaptabilitate întreprinderii.

Când agilitatea invadează toate sectoarele

În acest fel, agilitatea a intrat progresiv în direcțiile de marketing și digitale, apoi s-a extins la cele de inovare, de cercetare-dezvoltare și la direcțiile operaționale. Compartimentele juridice și financiare sunt și ele atinse, ca și resursele umane în mod evident, pentru că ele acompaniază transformarea. „Agilitatea este unul dintre răspunsuri – pentru că nu este singurul – la imensa deznădejde a conducătorilor și managerilor care nu știu întotdeauna ce să facă în fața acestor mișcări rapide”, confirmă coachul, care constată în fiecare zi la clienții săi, în toate sectoarele de activitate, că teama poate fi depășită. Conștiente de potențialul client, numeroase cabinete de consultanță plutesc azi pe deasupra conceptului pentru a propune metode așa-zis agile. „Nu vor putea fi împiedicate aceste cabinete să se folosească de asta, dar dacă vor rămâne doar niște cuvinte sau un concept de marketing, nu va merge multă vreme”, consideră Bruno Bolle-Reddat. De aici la a ne gândi că agilitatea, un buzz-word, va dispărea în câțiva ani în profitul altor cuvinte mai trendy, nu mai e decât un pas. Dar această părere nu este împărtășită de fondatorul Agileom. „Este ceea ce se spunea și despre coaching acum 20 de ani și totuși funcționează în continuare. Atâta vreme cât va exista nevoia unei adaptări rapide la schimbare, agilitatea va constitui un răspuns pentru întreprinderi”

Voi ce spuneți? Ca întotdeauna, m-aș bucura să vă exprimați cât mai multe păreri și opinii, folosind căsuța de comentarii sau mesajele personale.

Alte articole care s-ar putea să vă intereseze:

Cum recunoașteți un bun patron

Cum distrugeţi motivarea colaboratorilor dumneavoastră

Citate despre femei

Pilotarea traiectoriei profesionale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *