Cum gestionați relația cu un șef tiranic
Cum gestionați un călău la locul de muncă, care vă impune o cadență infernală și o ambianță glacială? O dată cu criza, numărul acestor specimene se pare că a crescut. Între reducerile de costuri și de efective, creșterea cadenței și a concurenței, anumiți manageri, până atunci simpli obsedați inofensivi de muncă, au devenit tiranici. Chiar dacă situația actuală nu joacă în favoarea dumneavoastră, este posibil din fericire să atenuați efectele acestui comportament.
Să înțelegeți cu cine aveți de-a face
Ca și Steve Jobs, Anna Wintour ori Carlos Goshn, torționarul dumneavoastră are un mod de management extrem de autoritar. Agitat în exces, abuzul de putere este specialitatea sa! Tiranul stahanovist este de fapt gata de orice pentru a obține rezultate. A comunica? O pierdere de timp! El se mulțumește să dea ordine. Acest tip de manager a ajuns cu siguranță în această situație după un lung parcurs, multă muncă și sacrificii. De fapt, dacă ar fi „prea neglijent”, îi este teamă că i s-ar putea lua locul, că lumea s-ar îndoi de autoritatea sau capacitățile sale.
Efecte negative la scară mică și mare
Adesea, cei mai sensibili la critici se implică trup și suflet în realizarea sarcinilor, cu riscul de a-și afecta sănătatea. Și cum el vrea să controleze totul, șeful dumneavoastră tiranic cere să i se ceară permisiunea înainte de a face orice! Rezultatul este dispariția inițiativei și a creativității, un comportament dăunător pentru întreprindere. Fără a vorbi despre riscul de contaminare: tirania se poate extinde și la alții ca o cangrenă care afectează toate mecanismele!
Nu reacționați la cald
Pentru a evita să ajungeți în această situație extremă, există din fericire parade, care au toate o cerință inițială pentru a fi eficace: nu reacționați sub imperiul emoțiilor. Acordați-vă un timp de reflecție punându-vă următoarele întrebări: „Ce încearcă managerul dumneavoastră să obțină? Are dreptul la asta? Ce simțiți referitor la situație?” După voi, care ar fi strategia de aplicat pentru ca acest comportament să înceteze?
A opta pentru cea mai bună strategie
În viața de zi cu zi, învățați să îmblânziți această personalitate dificilă pentru a vă adapta comportamentul. De exemplu, cu un patron „autoritar” este mai bine să fiți diplomați, să nu vă opuneți imediat, chiar dacă din punct de vedere obiectiv ideile sale sunt proaste. Luați-vă un timp pentru a reflecta, pentru evidențierea avantajelor, a riscurilor deciziei sale etc. Reveniți să-l vedeți cu acest bilanț, precizând că alegerea finală este a lui. În principiu, acesta va aprecia că l-ați împiedicat să facă o greșeală. Cu un „hiper stresat”, într-o continuă luptă cu timpul, trebuie să vă alegeți cel mai bun moment pentru a interveni (să fiți siguri că nu e acaparat de urgențe) și să mergeți drept la țintă.
A vă impune fără a forța
În fine, țineți minte un principiu: un patron devine tiranic dacă este lăsat să o facă, de unde necesitatea de a învăța să-i spuneți nu și de a impune niște limite. De la început, îndrăzniți să răspundeți ferm: „Nu accept să mi se vorbească pe acest ton.”, „Nu, nu lucrez niciodată în weekend”, etc. Pentru a vă afirma fără să forțați, dezvoltați-vă puterea de convingere. Dacă tot nu vă aude, sunteți liber să vă închideți în weekend telefonul mobil și laptopul!? Rămânând conectat 24 din 24 sunteți la mâna lui!
Alte articole complementare recomandate:
Configurațiile organizaționale ale lui Mintzberg
Când retrogradarea este o veste bună
În 2030 liderii vor avea doar colaboratori, asociați și aliați
5 motive de evitare a presupunerilor - Bogdan Buzdugan
6:28 AM, June 2023
[…] Cum gestionați relația cu un șef tiranic […]