Cum stimulează rivalitatea geniul creativ
După 10 ani de muncă la această pictură, John Constable a expus The Opening of Waterloo Bridge în cadrul celei de-a 64-a expoziții anuale a Royal Academy of Arts. Chiar alături de capodopera sa a fost expusă pictura Helvoetsluys de Turner, un alt pictor de geniu, care, privind ultimele eforturi ale lui Constable, a decis să mai dea o ultimă tușă la propria pictură: o baliză roșie care plutea pe apă. Acea pată de culoare pe fundalul gri al cerului și a mării a atras toate privirile, făcând să treacă neobservată pictura lui Constable. Și acesta nu a fost nu a fost decât un episod din rivalitatea încrâncenată a celor doi artiști. Cu un an mai devreme, Constable își folosise influența într-un comitet expozițional pentru a expedia o pictură a lui Turner într-o cameră laterală, înlocuind-o cu una a lui.
Dar aceștia doi nu sunt un unicat în panteonul rivalităților epice printre geniile creative. Isaac Newton și Godfried Leibniz, doi dintre cei mai străluciți matematicieni ai secolului 17, s-au bătut în dezvoltarea calculelor matematice. Thomas Edison și Nikola Tesla au inventat amândoi sisteme electrice. Steve Jobs și Bill Gates au mers cap la cap ca pionieri în era computerelor. Dacă veți căuta pe Google aproape orice figură faimoasă împreună cu cuvântul „rivalitate” (eventual „rivalry”), veți obține niște rezultate interesante.
Gândiți-vă la rivalitate ca la o exacerbare a competiției, alimentată de o obsesie comună, cu rivalii propulsându-se unul pe altul într-o spirală a realizărilor, investind mai multe resurse mentale și emoționale în celălalt decât ar dicta niște simple circumstanțe. Un studiu din 2014 arată că rivalii au tendința de a fi de aceeași vârstă, sex și statut social. Adevărații rivali se cunosc unul pe celălalt și adesea au o lungă istorie îmbârligată între ei. Rivalitatea poate avea două fețe, motivând nu numai realizări înalte, dar și comportamente lipsite de etică cum ar fi minciuna, înșelăciunea și furtul. Rivalitatea poate fi considerată răspunzătoare pentru scandaluri și abuzuri la nivel înalt în diverse industrii și ar putea chiar explica anumite comportamente riscante din spatele unor colapsuri economice din trecutul apropiat.
Drama socială a rivalității, cu ostilitatea și agresiunea sa, maschează o dinamică subconștientă mai adâncă. Am putea crede că propriul nemesis este opusul nostru, dar așa cum o arată cercetările, rivalii noștri sunt mult mai asemănători cu noi decât îndrăznim s-o admitem. Chiar dacă acest lucru poate părea contrar așteptărilor, rivalitatea poate fi chiar bună pentru noi: acceptarea faptului că rivalii au trăsăturile noastre esențiale, bune și rele, ne poate ajuta să creștem și să înțelegem ce ne mai trebuie pentru a accelera succesul.
Orson Welles a subliniat această idee în filmul său „Al treilea om” („The Third Man”): „În Italia, pentru 30 de ani sub familia Borgia, au avut război, teroare, crimă și vărsare de sânge – dar i-au produs pe Michelangelo, Leonardo da Vinci și Renașterea. În Elveția, ei au avut o dragoste frățească – au avut 500 de ani de democrație și pace și ce au produs? Ceasul cu cuc.”
Chiar dacă acest lucru poate părea cinic, istoricii din domeniul artei încep să cadă de acord că însăși nașterea Renașterii italiene poate fi atribuită rivalității dintre cei doi artiști care au realizat ușile de bronz ale Baptisteriului din Florența – Ghiberti și Brunelleschi.
Noțiunea de „umbră” a lui Jung adaugă o dimensiune relației dintre dumneavoastră și rivali. Jung numește eul conștient drept „ego”. „Umbra” este partea întunecată a personalității noastre, ascunsă în spatele măștilor sociale – „persona”. De îndată ce suntem destul de maturi pentru a înțelege moravurile culturale din jur, selectăm acela părți ale eului care sunt acceptabile din punct de vedere social și le clasificăm drept „ego”, reprimând trăsăturile nedorite – transportându-le în umbră, unde continuă să existe necunoscute de noi. Jung a declarat că „ego”-ul și „umbra” au aceeași origine și mențin un echilibru perfect: cu cât este mai clară partea conștientă a personalității noastre, cu atât mai bine definită este partea de „umbră”.
Uitați-vă în umbră pentru a vă identifica rivalul de-o viață – sursa creativității și, poate, a pasiunii. Dacă aveți în mod special un răspuns puternic negativ referitor la cineva pe care îl credeți un adevărat cretin, mai gândiți-vă o dată. Ar putea fi o reflecție a „umbrei” dumneavoastră în acțiune.
Edward Bennett, un prieten al lui Jung, a explicat acest lucru în „Ce a spus cu adevărat Jung” („What Jung Really Said”). El descrie fenomenul ca pe o reacție viscerală, care proiectează sursa emoțiilor noastre pe altcineva, de obicei prin mijoacele unui criticism ascuțit sau a unor acuzații deschise. Atunci când urâm pe cineva, urâm la el ceea ce este o parte din noi; dacă nu ne recunoaștem subconștient propriile trăsături în cealaltă persoană, atunci nu vom fi deranjați prea tare.
Proiectându-ne propria umbră pe altcineva este întotdeauna mai ușor decât să o acceptăm și să o stăpânim. Când altcineva își proiectează umbra asupra noastră, ne încurajează la reciprocitate, dacă nu suntem conștienți de ceea ce se întâmplă. Dar a rezista acestei dinamici necesită un nivel neobișnuit de conștiință de sine chiar și pentru mințile strălucite. Și de ce am dori să-i rezistăm? Umbra este sediul creativității, conform convingerii lui Jung. Robert Johnson explică de ce rivalitățile au tendința să erupă în special între oamenii creativi: „O creativitate scăzută aduce întotdeauna o umbră îngustă după ea, în timp ce talentele mai largi târăsc o mai mare porție de întuneric.” Cu cât sunteți mai creativi, cu atât aveți mai multe șanse la rivalitate. Și cu cât este mai exacerbată această rivalitate, cu atât mai mari sunt șansele la un progres remarcabil.
Articole recomandate:
De ce reușesc cei cu un grad înalt de inteligență emoțională
Cât de ușor obțineți rezultate prin dezvoltarea propriului leadership
