Blog

Blog

Comments (1) - Uncategorized

Topul liderilor preferați de conducătorii de companii

Care sunt liderii pe care conducătorii de întreprinderi îi admiră cel mai mult? 1330 dintre ei au fost chestionați în cadrul unei anchete realizate de către PwC la nivel mondial, 449 din Asia-Pacific, 312 din vestul Europei, 227 din America de Nord, 165 din America Latină, 95 din Europa Centrală și de Est, 50 din Africa și 32 din Orientul Mijlociu.

Winston Churchill Nr. 1

Conform studiului PwC realizat în 68 de țări, fostul Prim Ministru britanic Winston Churchill este liderul cel mai admirat din lume, citat de conducătorii din 30 de țări diferite. El reușește chiar performanța de a fi pe primul loc în Franța, unde i-a luat fața fostului președinte Charles de Gaulle! Probabil la noi nu are o popularitate atât de mare, datorită faimosului episod cu bilețelul de la Yalta…

Steve Jobs și Gandhi pe locurile 2 și 3

Apoi pe locul doi se situează americanul Steve Jobs, creatorul Apple și mitic pionier al ordinatorului personal, urmat de două mari figuri politice, indianul Mahatma Gandhi și sud-africanul Nelson Mandela. Pe poziția a cincea îl găsim pe omul de afaceri american Jack Welch, patron emblematic al grupului General Electric între 1981 și 2001. Acesta conduce acum Institutul de formare în management Welch Way.

Thatcher, singura femeie în top 10

Cincisprezece femei au fost nominalizate de conducătorii de întreprinderi, dar fosta Prim Ministră britanică Margaret Thatcher este singura care figurează în top 10 (pe poziția a șaptea). Celelalte femei menționate de mai multe ori sunt Angela Merkel, Ayn Rand, Maica Tereza și regina Elisabeta I.

Iată-i pe primii 10

  1. Winston Churchill
  2. Steve Jobs
  3. Mahatma Gandhi
  4. Nelson Mandela
  5. Jack Welch
  6. Abraham Lincoln
  7. Margaret Thatcher
  8. Ronald Reagan
  9. John F. Kennedy
  10. Napoleon Bonaparte / Bill Clinton

Adaptabilitatea un criteriu principal

Dincolo de rezistența în fața adversității, conducătorii au întocmit o listă a calităților pentru justificarea alegerii lor. Existența unei viziuni puternice forțează admirația, dar motivarea, inovația, asiduitatea, grija pentru ceilalți și etica sunt de asemenea criterii importante. Caracteristicile care revin sunt flexibilitatea, pragmatismul și agilitatea. În privința liderilor recenți, capacitatea de a răspunde rapid la schimbări este menționată în mod frecvent. Iată ce spune Laurent Acharian, Manager Senior la PwC Franța și autor al cărții „Cele 100 de zile ale directorilor”: „60% dintre conducători au ales un om politic de după război ori un comandant militar. Nu este de mirare în această perioadă de criză economică, care ne împinge pe fiecare în tranșee și ne trimite spre perioadele dificile, în care este nevoie de oameni capabili să ia decizii. Într-o situație tensionată, conducătorii își aleg ca modele lideri care au dat dovadă de perseverență în fața adversității și au condus schimbări importante.”

Voi ce credeți, în cazul unui studiu realizat în România printre conducătorii de întreprinderi, s-ar clasa vreunul dintre liderii politici din România de după cel de-al doilea război mondial în top 1000?

Alte articole recomandate:

Secretul fericirii constă în a nu câștiga prea mult

Exploatarea conflictelor ca sursă a performanței

16 mituri despre investițiile bune

Câteodată e bine să fii agasant…

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *