Ce faceți atunci când șeful vă cere să faceți ceva lipsit de etică ori ilegal?
Atunci când șeful vă cere să faceți ceva lipsit de etică ori ilegal vă confruntați cu una dintre cele mai importante dileme ale carierei.
Există consecințe negative și dacă vă exprimați contra și dacă vă conformați. Este o situație în care nu aveți cum să câștigați, dar nu trebuie niciodată să cedați unei cereri ilegale.
Trebuie să știți de asemenea că nu sunteți singuri. O mai mare transparență în mediile sociale și căderile financiare au atenuat cumva abuzurile de etică, dar din nefericire, problema este încă suficient de răspândită pentru a afecta cariera oricui, pentru că managerii nu joacă întotdeauna după aceleași reguli.
Dacă și când șeful vă cere să faceți ceva ce știți că nu ar trebui făcut, trebuie să înțelegeți mai întâi circumstanțele, să vă formați o opinie și să luați în considerare toate rezultatele posibile, înainte de a da un răspuns.
În primul rând trebuie să știți că autoprotecția este predominantă. Fărădelegile, cum ar fi distrugerea anumitor date, practici de spionaj și concediere a colegilor, supra taxarea clienților și folosirea neautorizată a informațiilor proprietatea companiei, vă pot marca întreaga viață dacă hotărâți să vă implicați – din punct de vedere profesional, moral și, în cazuri extreme, chiar legal.
Din nou, dacă credeți (sau știți) că cererea este ilegală, nu vă conformați. Dar dacă sunteți într-o zonă gri sau vi se pare lipsit de etică, iată ce trebuie să faceți.
Fiți siguri că înțelegeți situația
Fiți siguri că înțelegeți faptele și nu exagerați. Cereți o repetare ori o reformulare a cererilor suspecte. Creați un timp suficient pentru a analiza situația și a evita un răspuns aruncat pe baze emoționale.
Utilizați-vă instinctul
Dacă pare lipsit de etică, probabil că este. Dacă nu vă simțiți confortabil, începeți să puneți întrebări. Lăsați ca următoarea dumneavoastră mișcare să izvorască din informația care se dezvăluie.
Rămâneți aliniați cu compasul moral propriu
Este vorba de cariera dumneavoastră și trebuie să vă purtați alegerile întreaga viață. Și în funcție de situație acest lucru poate afecta și viețile altora.
Nu vă întârziați în mod intenționat răspunsul ori să-l evitați
Nu trebuie să răspundeți imediat și este bine să intrați într-un mod interogativ. Dar dacă așteptați prea mult ori nu răspundeți poate fi mai dificil să vă contraziceți șeful. O dată ce ați cules faptele, acționați.
Puneți întrebări… și mai puneți unele
Atunci când primiți această chemare prea puțin apetisantă de la șef, cel mai bun lucru este să puneți imediat întrebări.
Cereți ca solicitarea să fie repetată și apoi parafrazați-o: „Aș vrea să înțeleg puțin mai bine. Spuneți că nu vreți să fac…” „De ce ați vrea să fac asta?” „Nu ar fi acest lucru în discordanță cu practicile obișnuite?” Și vedeți unde ajungeți.
Încercați să cugetați împreună cu șeful
Dacă puteți da dovadă de suficientă diplomație și șeful dumneavoastră este deschis spre discuție, ar fi benefic să-i explicați îngrijorările pe care le aveți pentru dumneavoastră, pentru el și pentru companie.
Dacă vă puteți prefața argumentele cu faptul că doriți să fiți de ajutor și valoros pentru postul dumneavoastră, ați putea fi capabili să vă ajutați managerul să vadă lumina și să dea înapoi. Înțelegeți ce se află în spatele cererii. Presupunând că sarcina nu este una ieșită din comun, poate că există o cale etică pentru a obține un rezultat mai bun și pe care, poate că șeful nu l-a luat în considerare. Gândiți-vă împreună cum putem face să rezolvăm acest lucru printr-o altă abordare, opusă problemei.
Nu vă lăsați niciodată terorizat
Vă puteți simți împins să respectați cererea șefului, dar nu vă lăsați împins de teroare într-o sarcină cu care nu vă simțiți confortabil.
Puteți să vă treziți inculpat sau chiar în închisoare dacă șeful dumneavoastră e implicat în ceva infam. Simplul fapt că v-ați supus ordinelor managerului nu reprezintă o apărare. Pe de altă parte nu răspundeți agresiv la agresivitate. Nu veți obține rezultatele dorite fiind ofensiv. Păstrați controlul.
Contestați cu grijă
Puneți pe hârtie consecințele probabile ale oricărei acțiuni și ce ar fi mai benefic pentru cariera dumneavoastră pe termen scurt și lung. Fie că încercați să-l faceți pe șef să vadă imaginea de ansamblu ori vă declinați implicarea, a ști la ce reacții trebuie să vă așteptați vă va permite să faceți cea mai bună mișcare strategică.
Alte articole complementare:
Cum recunoașteți un bun patron
Nu încercaţi să fiţi altcineva
10 pași în planificarea dezvoltării personale - Bogdan Buzdugan
6:04 AM, March 2023
[…] Ce faceți atunci când șeful vă cere să faceți ceva lipsit de etică ori ilegal? […]