Blog

Blog

Comments (0) - Uncategorized

Mentoring invers: când generația Y e coach pentru directorii săi

Și dacă v-ați schimba convingerile în privința transmiterii cunoștințelor? Ați accepta să vă fie coach cineva cu 20 ori poate chiar 30 de ani mai tânăr?

Care e diferența cu a vă întreba copilul cum să marcați ceva pe Facebook ori când vă descifrează ultimul său SMS plin de prescurtări fonetice! Și atunci, dacă cei tineri vă sunt deja mentori în viața privată de ce nu ar fi și la locul de muncă?

Învățați de la cei tineri, „mici dar robuști”

Pentru că competența nu rimează numai cu experiența, mentoratul invers se dezvoltă din ce în ce mai mult în întreprinderi. Rolurile sunt inversate:  nu mai este seniorul cel care-l ia pe junior sub aripa sa ocrotitoare pentru a-i transmite experiența și cunoștințele sale, ci un tânăr, uneori chiar stagiar, care își va difuza cunoștințele și îi va „actualiza” pe bătrâni în privința anumitor subiecte. Această mișcare se amplifică o dată cu explozia noilor tehnologii, adesea mai bine stăpânite de tinerii diplomați în fază cu era numerică decât de managerii lor, uneori depășiți în folosirea informaticii și a rețelelor sociale. Adesea legat de acest subiect, întreprinderile își lansează propriile programe.

Rămâneți în trend și conectați

Anumiți patroni nu se pot lipsi deja la anumite întâlniri de tinerii lor mentori. Ei le apreciază prospețimea, privirea proaspătă asupra organizației, munca și raționamentul lor, uneori perturbator, diferit și decalat. Kelly Mooney, CEO al Resource, întreprindere de marketing digital, recunoaște că are nevoie de protejatul său de 30 de ani pentru a se pune rapid la curent cu noile tendințe, noul peisaj cultural, ultimele mijloace de comunicare și ultimele maniere de consum. Directorii inițiați în aceste schimburi admit că au primit informații, idei și sfaturi pe care nu le-ar fi obținut altfel și care le-au fost indispensabile pentru a-și dezvolta strategia comercială și de marketing.

Câștigați timp și creșteți-le rapid motivarea

Tânărul dumneavoastră coach vă va face să câștigați timp prețios și să vă accelerați curba de învățare pe subiectele din afara zonei dumneavoastră de confort și de excelență. Cum tinerii văd adesea lucruri pe care dumneavoastră nu le mai remarcați, orbiți de obișnuință, vă veți regăsi de asemenea spiritul critic și creativitatea! Generația Y solicită colaborarea, responsabilizarea și recunoașterea. Devenind mentori, ei se simt valorizați și implicați, ceea ce le crește motivația și angajamentul. Este de asemenea o ocazie de a vă dezvolta viitorii lideri, dându-le o viziune mai largă a organizației și permițându-le să atingă cu degetele problematicile manageriale. Mentoratul inversat răspunde mizei de integrare și fidelizare a tinerilor și face parte din strategia dumneavoastră de brand al angajatorului.

Coordonați cu succes diversitatea

Mentoratul favorizează cultura partajării și cooperării, ceea ce permite strângerea legăturilor intergeneraționale, de a întreține încrederea reciprocă, a schimburilor biunivoce, care favorizează transferul cunoștințelor. Alte inițiative merg încă și mai departe, asociind cupluri de bărbați și femei pentru a valoriza mixitatea. Pentru ca programul dumneavoastră să fie o reușită, este important ca direcția să-l aprobe, să-l sponsorizeze și să comunice referitor la scopul său. Este necesar să formalizați și să încadrați relația, să o bazați pe voluntariat și să pregătiți mentorii. Rămâneți deschiși, acordați încredere, acceptați-vă slăbiciunile și puneți-vă ego-ul deoparte!

Articole complementare:

Sosește generația Z – consecințele pentru IMM-uri

Generația Y – un concentrat de dinamism și inovație

Căi de ameliorare a eficienței în management

Resuscitarea artei de a pune întrebări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *