Blog

Blog

Comments (1) - Dezvoltare Personală

De ce inocularea unei culturi a recunoștinței este rentabilă

De obicei în timpul sărbătorilor auzim frecvent vorbindu-se de recunoștință și importanța sa în relaționare. Adoptarea unei practici a recunoștinței nu este doar o temă de circumstanță, ci poate fi o alegere a unei stări de spirit și de cultură, care vă poate schimba considerabil viața personală și pe cea a întreprinderii dumneavoastră. Și acum să vedem de ce recunoștința este rentabilă.

Recunoștința vă schimbă starea de spirit

Pentru a schimba ceva în viața dumneavoastră trebuie să se producă un eveniment sau trebuie să-l provocați. Așteptarea schimbării este o soluție pasivă, iar a rămâne blocat într-o stare de spirit vă face adesea să pierdeți oportunități care apar în fiecare zi, pur și simplu pentru că nu le vedeți. Dacă deschideți ochii cu bunăvoință, lucrurile vor începe să se prezinte bine pentru dumneavoastră și pentru întreprindere. A fi antreprenor înseamnă să fiți proactiv. Unii țin o listă zilnică a evenimentelor binefăcătoare, un fel de jurnal al recunoștinței. Concentrându-vă asupra a ceea ce v-a ajutat, asupra manierei în care au fost create posibilitățile, veți construi un viitor mai bun dovedindu-vă în fiecare zi că sunteți în stare să reușiți cu ajutorul a tot ceea ce vă înconjoară.

Recunoștința crează soluții

Practica recunoștinței vă face să ieșiți din problemă și să găsiți o soluție, vă îndepărtează ideea de a vă plânge și vă pune într-o stare de spirit favorabilă pentru rezultate mai bune, o competență de care aveți nevoie în viața personală și în deciziile comerciale. Numeroase întreprinderi au fost create pornind de la soluții pe care cineva le-a văzut acolo unde ceilalți vedeau doar obstacole. Trebuie să vă păstrați controlul asupra minții, pentru a vă proteja de dorința de a vă plânge sau de a fi agasat, identificând factorii care o declanșează și prin găsirea unor soluții bazate pe recunoștință. Iar dificultățile vor deveni ocazii de a triumfa asupra durerii și eșecului, după un anumit antrenament.

Recunoștința este virală

Goniți-i pe plângăcioșii care obiectează în permanență sau distilează proasta dispoziție, în favoarea persoanelor inteligente, talentate și agreabile la serviciu. Atunci când sunteți recunoscător aveți tendința de a împrăștia această energie pozitivă, care devine contagioasă și face bine în jur. În mod sigur, singura infecție din lume de care vă puteți bucura. Trebuie deci să vă supravegheați cuvintele, pentru că ceea ce spuneți reprezintă, în general, modul în care acționați. Schimbați o plângere sau o stare de spirit prin cuvinte pozitive și priviți lumea din jur cu recunoștință.

Cultura recunoștinței face întreprinderea performantă

Inocularea unei asemenea culturi vă ajută să deveniți mai agreabil, deci mai performant, mai cooperativ și mai empatic. Împrăștie o senzație de căldură în toată organizația, ceea ce este în definitiv bine pentru afaceri. Angajarea în acțiuni de bunăvoință aduce o stare de spirit mai bună, pe când stresul și proasta dispoziție vă crispează corpul și vă limitează gândurile, ceea ce vă face mai puțin eficient pentru a rezolva o problemă. Emoțiile pozitive ameliorează productivitatea, stimulează inovația și crează un mediu mai cooperant în sânul unei echipe. Generația Y, dar nu numai ea, apreciază recunoștința, care dă un plus de sens muncii lor. Obținerea unei satisfacții în îndeplinirea muncii sale, și nu numai prin salariul obținut, îi face mai fideli și mai implicați, ceea ce dă întreprinderii un avantaj concurențial.

Puteți de asemenea citi și articolul:

Cum să vă faceți fericiți salariații și să-i fidelizați

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *