Ce caută un vânător de capete în primul rând în profilul dumneavoastră de pe LinkedIn
Un recrutor vă poate găsi un super post într-o firmă pe care dumneavoastră nu ați reușit să o contactați. Nu uitați însă că el nu e acolo pentru a vă ajuta să vă găsiți un job decât în cazul în care corespundeți perfect exigențelor postului pe care trebuie să-l alimenteze. Pentru a-i suscita interesul trebuie să-i arătați că posedați cea mai mare parte a calificărilor cerute pentru un post, iar înainte de a vă decortica CV-ul el vă va descoperi existența pe rețelele sociale, deci pe LinkedIn. Să vedem deci ce va căuta în primul rând în profilul dumneavoastră.
Funcția dumneavoastră actuală în contextul său
Titlul dumneavoastră de pe LinkedIn este esențial pentru a-l incita pe recrutor să meargă mai departe. Acesta vă indică numele și titlul jobului dumneavoastră. În funcție de această informație recrutorul va decide dacă va continua să citească profilul. Aveți deci interesul să indicați în câteva cuvinte ce oferiți. Titlul jobului trebuie să-l informeze și asupra sectorului de activitate și a perimetrului dumneavoastră de activitate. Astfel „controlor de gestiune” rămâne laconic, în timp ce „controlor de gestiune în industrie” e deja mai bine, iar „controlor de gestiune în industrie pentru o firmă britanică”, de exemplu, este și mai bine.
CV-ul dumneavoastră și valoarea lui adăugată
Profilul LinkedIn este, în principiu, identic cu CV-ul. Trebuie să informați într-o manieră succintă ce aduceți ca valoare adăugată. Este totuși preferabil să adăugați informații referitoare la specialitatea dumneavoastră, la competențele speciale și la realizările cele mai semnificative. Gândiți-vă la utilizarea unor cuvinte cheie pertinente, care vor fi utilizate în căutare.
Cuantificarea competențelor și experiențelor
Recrutorul vrea să știe ce post puteți acoperi cu competență și eficiență. Detaliați-vă realizările și modul în care v-ați folosit competențele pentru a obține rezultatele. Cea mai bună metodă este aceea de a prezenta cifre care dau măsura rezultatelor și a progreselor realizate, puse, în orice caz, în perspectivă față de ceea ce ați găsit la sosire, cu concurenții și piața, dar și cu vechimea în meserie și în întreprindere. Dacă performanțele dumneavoastră sunt dificil de cuantificat precizați-vă competențele non-tehnice: capacitatea de a respecta termene, spiritul de echipă și, de fapt, talentul personal. În acest caz, mărturiile venind de la clienți interni și externi, vă vor face afirmațiile credibile.
O rețea de contacte pertinentă și calificată
Recrutorul se uită și la rețeaua dumneavoastră de contacte în termeni de calitate și de pertinență, mai mult decât în privința cantității. Este mai bine să aveți 50 de contacte importante decât 500 sau poate 1.000, pe care le puteți afișa, dar nu prezintă niciun interes. Trebuie să vă concentrați eforturile asupra contactelor importante, intrând în legătură cu ei, reînnodând relații utile în meserie și în sectorul de activitate. Este suficient să aderați la anumite grupuri și să participați la discuții, să faceți comentarii, să solicitați cuiva să vă prezinte…
Recomandările
Recomandările de pe LinkedIn sunt ca o preverificare a referințelor dumneavoastră. Recrutorul vrea să vadă dacă aveți și alți profesioniști în rețeaua de contacte care sunt garanții experiențelor,competențelor și capacităților dumneavoastră. Cele mai bune recomandări emană de la șefii direcți sau de la un client. În funcție de tipul relațiilor pe care le aveți cu contactele dumneavoastră, cereți-le să vă scrie o recomandare pe profilul dumneavoastră LinkedIn și ajutați-i amintindu-le experiențele partajate pe care se pot concentra. Dacă faceți și dumneavoastră recomandări pentru alți profesioniști, acestea pot ajuta pentru o reciprocitate.
Fotografia coerentă cu imaginea meseriei
Fotografia de pe contul LinkedIn este esențială și vă mărește șansele. Ca și în general pe internet, profilul cu fotografie va fi mai consultat decât cel care nu o are. Alegeți una cu fața și umerii vizibili, pe un fond clar și în culori. Trebuie să vă arătați sub cea mai bună lumină și mai ales îmbrăcat în coerență cu mediul profesional pe care-l vizați. Și bineînțeles, zâmbiți! Este prima imagine și ea trebuie să incite la citirea profilului și la dorința de a vă cunoaște personal.