Blog

Blog
De ce trebuie să vă păstraţi CV-ul actualizat

Comments (0) - Dezvoltare Personală

De ce trebuie să vă păstraţi CV-ul actualizat

De câţiva ani totul merge bine pentru dumneavoastră pe plan profesional. Vă place ceea ce faceţi, patronul dumneavoastră vă apreciază, iar întreprinderea dumneavoastră este prosperă şi se dezvoltă. Iar dumneavoatră aţi uitat de CV. Şi totuşi, chiar dacă nu căutaţi un job în mod activ este bine să vă ţineţi CV-ul la zi, să-l revizuiţi periodic şi să fiţi gata să-l folosiţi. Iată câteva explicaţii.

Vă pierdeţi job-ul într-o manieră neaşteptată

În lumea de azi orice cadru a fost, este sau va fi la un moment dat fără slujbă. Nu este o fatalitate, ci o dată a conjuncturii economice şi sociale care trebuie luată în considerare de fiecare dintre dumneavoastră. Chiar dacă sunteţi cel mai bun în ceea ce faceţi, vă puteţi pierde job-ul într-un mod neaşteptat şi imprevizibil, în ciuda vigilenţei dumneavoastră. În aceste condiţii, a avea un CV pregătit vă va face să câştigaţi timp, chiar dacă trebuie să-l coafaţi în permanenţă pentru a scoate în evidenţă părţile din experienţa dumneavoastră în coerenţă cu exigenţele postului pentru care candidaţi. Dacă aveţi unul gata veţi reacţiona mai repede şi, în afara unor ajustări minore, nu va fi nevoie de o rearanjare completă.

O superbă oportunitate vă seduce

Adesea tocmai atunci când nu căutaţi apar oportunităţile, şi nu este de mirare, pentru că o persoană activă, dinamică şi în plină reuşită este atrăgătoare. Nu aveţi nimic de vânzare şi acest lucru îi face pe concurenţi să vă dorească în echipa lor. Dacă lucrurile se concretizează şi un angajator vrea să discute cu dumneavoastră despre o oportunitate profesională în întreprinderea sa, veţi fi în măsură să-i transmiteţi un CV într-o manieră reactivă. A vă precipita să-l actualizaţi cu o agendă plină de şedinţe, întâlniri şi deplasări, lasă loc pentru erori, în timp ce redactarea la rece, fără urgenţe, cu o privire de ansamblu calmă, vă permite să vă puneţi mai bine în valoare competenţele şi realizările.

Sunteţi recompensat sau ales să vă reprezentaţi întreprinderea

În viaţă, ca şi în afaceri, vi se poate întâmpla ce este mai rău sau ce este mai bun, iar noile tehnologii accelerează din ce în ce mai mult evoluţiile. De exemplu sunteţi laureatul unui premiu, primiţi o recompensă, o nominalizare pentru o funcţie de reprezentare a întreprinderii dumneavoastră într-un sindicat profesional sau o organizaţie paritară, unde vi se va cere adesea o biografie. Acest lucru le permite să înţeleagă mai bine cine sunteţi şi ce aţi realizat în carieră. Pentru că aţi reflectat la realizarea unui CV, nu sunteţi prins descoperit şi rămâneţi încrezător cu un CV solid care reflectă într-o manieră pozitivă dimensiunea dumneavoastră profesională.

Progresaţi în funcţia dumneavoastră

Pe măsură ce evoluaţi în întreprindere sau vă schimbaţi angajatorul şi/sau responsabilităţile, aveţi interesul să vă actualizaţi CV-ul, în special în părţile care demonstrează creşterea şi diversificarea experienţei dumneavoastră. Această aducere la zi se justifică şi în cazul unor noi training-uri de dezvoltare profesională, a unei evoluţii semnificative recente a responsabilităţilor, a participării la lucrări ale organizaţiei profesionale la care întreprinderea dumneavoastră este membru sau a unei acţiuni de mentorat pe care aţi condus-o. Toate aceste oportunităţi contribuie la ameliorarea profesionalismului şi a valorii dumneavoastră de negociere pe piaţa muncii. Următoarele schimbări merită o actualizare a curriculum-ului:

  • Un proiect pe care l-aţi reuşit;
  • O acţiune majoră pe care aţi condus-o cu succes;
  • O promovare;
  • O dezvoltare semnificativă a competenţelor dumneavoastră;
  • O lărgire a ariei de responsabilitate;
  • Participarea la un seminar sau un stagiu de perfecţionare ori o certificare profesională.

Un alt interes pentru a face această muncă de actualizare în timp real: vă menţionaţi noile cursuri urmate pe măsură ce le faceţi, cîştigaţi în precizie în privinţa cifrelor şi datelor pe care poate nu le veţi mai avea peste câteva luni sau ani. Acest demers este de asemenea o ocazie de a vă evalua situaţia profesională la zi în raport cu obiectivele pe care vi le-aţi fixat şi este un mijloc de a vă motiva să vă continuaţi eforturile.

Alte articole recomandate:

În cadrul interviului de recrutare răspundeți cu seriozitate întrebărilor care vi se par inutile

Găsirea unui job după 40 de ani

Exploatați-vă carisma de lideri

Interviul de recrutare – non-verbalul spune mai mult decât vorbele dumneavoastră

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *