Blog

Blog

Comments (0) - Uncategorized

Interviul de recrutare – întrebări pentru care trebuie să fim pregătiți

Pregătirea unui interviu de recrutare este adesea stresantă. Când sunteți primit chiar de patronul întreprinderii, situația poate deveni și mai intimidantă. Dacă vom înțelege motivele pentru care ni se pun anumite întrebări, putem marca puncte importante. Am pregătit în continuare câteva întrebări obișnuite, împreună cu sugestii pentru pregătirea răspunsurilor.

  1. De ce ați ocupat X posturi în cursul ultimilor ani?

De fapt, angajatorul vrea să se asigure. El pune această întrebare pentru a cunoaște comportamentul față de angajatorii precedenți, fidelitatea noastră, cum de am ajuns să schimbăm locul de muncă și prin ce proces de decizie am făcut-o.

Ce trebuie precizat în răspuns: îi povestim istoria profesională concentrându-ne pe experiențele care ne-au modelat cariera într-o manieră pozitivă, explicându-i că suntem în căutarea unui post corespunzător obiectivelor noastre de carieră și cum răspunde postul pentru care am fost chemați la aceste obiective.

  1. Ce v-ați propus să faceți anul viitor?

Cel mai important lucru pe care vrea să-l știe recrutorul, este ce veți realiza o dată angajat și instalat în post.

Ce trebuie precizat în răspuns: trebuie să-i expunem viziunea noastră ca salariat al întreprinderii. El știe că suntem calificați pentru post, dar trebuie să-i explicăm cum vom ajuta întreprinderea să-și atingă obiectivele, în ce fel competențele și punctele noastre forte vor aduce succesul, referindu-ne la reușitele anterioare pentru a ne exprima viziunea asupra postului în discuție.

  1. Vă veți părăsi postul actual dacă veți câștiga la Loto?

Această întrebare are ca scop de a determina dacă sunteți mai pasionat de un nou job care vă aduce un plus de satisfacție sau căutați doar un salariu mai bun.

Ce trebuie precizat în răspuns: aceasta seamănă cu o întrebare capcană, trebuie să fim corecți și deschiși. Fie că suntem interesați de un post mai bine plătit sau suntem pasionați de ceea ce facem, trebuie să ne exprimăm opinia și sa o argumentăm legat de candidatura noastră. Avem dreptul de a schimba pentru un salariu mai bun sau pentru un post mai important.

  1. Vorbiți-mi de o experiență reușită care v-a marcat cariera

Patronul dorește să audă povestea unor experiențe trăite. Acestea ilustrează modul în care ne-am calificat și îi arată prin ce suntem unici în calitate de candidați.

Ce trebuie precizat în răspuns: trebuie împărtășită povestea unei reușite într-o experiență din trecut care poate fi aplicabilă și transferabilă în postul despre care discutăm.

  1. Vorbiți-mi de un proiect pentru realizarea căruia a trebuit să fiți inovativ și creativ

Orice patron de întreprindere dorește să angajeze persoane creative și inovatoare, gândindu-se că acestea ar putea accelera dezvoltarea întreprinderii sale prin idei noi de produse și servicii.

Ce trebuie precizat în răspuns: trebuie să-i vorbim despre un proiect unde am dat dovadă de ingeniozitate și inventivitate, ceea ce îi va întări ideea că suntem capabili să ne asumăm riscuri și să încercăm lucruri noi.

  1. Cum v-ați descrie patronul ultimului dumneavoastră post?

Este o întrebare delicată, mai ales dacă ne-am părăsit postul pe o notă negativă. Această întrebare ne este pusă pentru a ne descoperi personalitatea.

Ce trebuie precizat în răspuns: este o bună ocazie să vorbim despre etica noastră în muncă și cum ne-am adaptat personalitatea în cadrul poziției precedente. Dacă plecarea a fost o experiență negativă, e mai bine să o spunem, precizând ce am învățat pe acel post și cum ne gândim să-l transformăm într-o experiență pozitivă.

  1. Ce apreciați în cultura și viziunea noastră?

Vrea să știe dacă am înțeles ambiția și strategia întreprinderii sale. Știe că ne-am informat și că suntem în măsură să exprimăm ceea ce credem cu adevărat despre firma sa.

Ce trebuie precizat în răspuns: răspunsul trebuie să se concentreze pe ceea ce am aflat despre strategia și valorile întreprinderii, integrându-ne valorile personale și coerența lor cu organizația.

  1. Ce vă place să faceți în timpul liber?

Încă o întrebare pentru a ne descoperi personalitatea și valorile personale.

Ce trebuie precizat în răspuns: trebuie să fim sinceri răspunzând la această întrebare, vorbind despre centrele de interes și hobby-urile care ne-au modelat personalitatea. Practicarea unui anume sport induce calități, gusturi, o anumită etică, leadership, toate transferabile în viața profesională.

  1. Ce vă face fericit lunea?

Lunea este, pentru cea mai mare parte a celor activi, o zi diferită, chiar delicată, după sfârșitul de săptămână. Dacă ne place ceea ce facem, lunea nu poate fi decât pozitivă. El caută o persoană care se automotivează și are o atitudine pozitivă.

Ce trebuie precizat în răspuns: iată ocazia de a împărtăși pasiunea pentru ceea ce facem, de a-i explica ceea ce ne motivează cu adevărat și cum va fi utilizată această motivație în postul propus.

  1. De ce lucrați în acest sector?

Vrea să știe ce ne atrage în această activitate, de ce suntem interesați de firma lui și de ce ceea ce facem în acest sector de activitate ne pasionează.

Ce trebuie precizat în răspuns: îi putem povesti, de exemplu, cum am descoperit acest sector de activitate, detaliind punctele care ne-au plăcut, punând întotdeauna în evidență experiențele în coerență cu exigențele postului în discuție.

Unele întrebări pot și vor fi recurente, spuse într-o altă formă, care uneori poate părea complet diferită, dar care caută să afle același tip de răspuns. În pregătirea interviului trebuie să ne gândim la mai multe variante de răspunsuri și să rămânem consecvenți față de ceea ce am spus deja.

Alte articole pe care, poate, le-ați ratat :

Cum să te prezinți ca un candidat ideal

Despre recrutorii creativi și întrebările lor imposibile

Interviul de recrutare – non-verbalul spune mai mult decât vorbele dumneavoastră

Găsirea unui job după 40 de ani

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *