
Cățărări legendare din Turul Franței – Alpii
Înainte de a lăsa Alpii în urmă, nu putem să nu vizităm și câteva din cățărările legendare ale Turului Franței la ciclism! Acestea sunt în număr de 13: Alpe d’Huez, Mont Ventoux, Col du Télégrafe, Col du Galibier, Col de la Madeleine, Col de la Colombière, Cormet de Roseland, Col de l’Izoard, Col de la Croix de Fer, Col de Lautaret, Col de la Bonette, Col du Glandon și Col de l’Iseran. Nu vom povesti chiar despre toate… Până la urmă, nici Marea Buclă nu le bifează pe toate în fiecare an…
Dar ne vom concentra asupra celor mai faimoase!
Cățărarea pe Alpe d’Huez are o lungime de 14 km cu o pantă medie de 8% și o diferență de nivel de 1.120 m. Sunt însă 500 m cu o pantă maximă de 11% și 2 km cu o pantă continuă de 10,5%. Caravana turului a trecut de 32 de ori prin cele 21 de curbe în ac de păr care l-au făcut faimos.

Mont Ventoux, uriașul din Provence, este un vârf izolat în mijlocul câmpiei. Se află în bătaia Mistralului care suflă cu o viteză medie de 90 km/h aproape 250 de zile pe an, adică două zile din trei, și împiedică vegetația să crească peste o anumită altitudine, de aceea muntele are în vârf un aspect de peisaj, aproape, selenar. Turul Franței a trecut pe aici de 18 ori, ultima dată în urmă cu câteva zile, în ediția 2025. Sunt 21 km cu o pantă medie de 7,4% și o diferență de nivel de 1.580 m.

Col du Galibier este unul dintre vârfurile cu cele mai multe prezențe în tur – 63. A fost urcat de cicliști pentru prima oară în 1911 și a fost favoritul lui Henri Desgrange, inventatorul Turului Franței! Pentru a ajunge în vârf trebuie să parcurgeți 17 km, cu o pantă medie de 6,9% și o diferență de nivel de 1.200 m, fără niciun metru de coborâre!

Vârful Croix de Fer și Col du Glandon pot fi parcurși unul după altul, deși în ediția 2025 a turului a fost prezent doar al doilea. Odată ajunși în vârf, panorama vă taie respirația cu barajul lacului Grand Maison (Casa Mare), care crează o întindere imensă de apă. Au fost 22 de treceri ale turului peste aceste varfuri, cu o cățărare lungă de 42 km, o pantă medie de 5% și o diferență de nivel de 1.656 m.

Col de la Madeleine, despre care am mai vorbit în articolul despre trecerile spre Italia, poate fi abordat pe două părți. Ascensiunea pe partea sudică este mai dificilă, dar ruta nordică, deși mai ușoară, este extraordinar de frumoasă. Au fost 26 de vizite pentru această cățărare de 26 km, cu o pantă medie de 6,2% și o diferență de nivel de 1.700 m, ultima chiar anul acesta. Iar zilele următoare mai puteți vedea încă o dată acest vârf la finalul unei etape a fetelor!

Cățărarea pe Col de l’Iseran, cu plecare din Bourg-Saint-Maurice, ne duce în cea mai înaltă trecătoare a Europei, la 2.770 m, unde aerul este mai rarefiat, dar priveliștea rămâne năucitoare… Sunt 48 km de urcat pe o pantă destul de lină (4,3%), însă diferența de nivel este de 2.250 m.

Astăzi ne oprim aici, ca să nu amețiți după atâtea urcări, coborâri și cățărări, dar voi reveni într-o zi, când voi reuși să urc toți cei treisprezece munți! Cu mașina, nu cu bicicleta…