Blog

Blog
De la București la Cluj și înapoi

Comments (0) - Road Trip, Turism

De la București la Cluj și înapoi

În două săptămâni am făcut de două ori drumul ăsta cu mașina. Este un drum căruia, în anii 90, îi știam aproape orice curbă, iar toamna și primăvara, în funcție de ora la care intram pe Valea Oltului știam și unde voi intra în ceață. Atunci încă nu terminaseră dublarea benzilor de circulație pe urcări între Pitești și Vâlcea, iar de autostrăzi, cu excepția sutei de kilometri până la Pitesti nici măcar nu era vorba pentru că Băsescu, ministru al transporturilor și responsabil cu băgatul bățului prin gard în coaliția de guvernare, declarase că nu avem nevoie de ele pentru că nu avem trafic. Între timp, traficul a crescut, chiar exponențial în unele locuri, dar autostrăzile tot nu sunt gata exact în porțiunile în care am avea mai mare de ele, adică în zonele montane și mai ales între Pitești și Sibiu, unde chiar dacă nu se produc blocaje în trafic (dacă avem noroc când trecem pe acolo) circulația se desfășoară în coloană, cu viteză redusă, iar condițiile de circulație nu prea te lasă să faci depășiri.

Sigur, circulatul în coloană, cu viteză redusă, are și el avantajele lui: îți dă timp să admiri mai bine peisajele de pe marginea șoselei, iar pe valea Oltului chiar ai ce vedea. Munții parcă se prăvălesc peste șosea, iar pe dreapta, peste Olt, când mergi spre Sibiu, poți urmări până departe linia de creastă a Munților Făgăraș. Pădurea care coboară aproape până în apă este o adevărată feerie, chiar dacă nu s-a îmbogățit încă cu paleta de culori a toamnei, iar verdele este doar un pic îngălbenit pe alocuri.

Ieșirea din București până pe autostradă poate să dureze un pic mai mult, chiar dacă nu stai prea departe, căci blocajele sunt frecvente. Iar odată ieșită pe autostradă lumea rămâne nervoasă, unii forțează depăsirile și fac semne cu farurile să te dai la o parte, indiferent cu ce viteză circuli, în timp ce alții dorm cu covrigul în mână pe lângă camioane, adunând ditamai coloana în spate.

Deși este cea mai veche autostradă a noastră, iar lumea a început să circule cu tot felul de mașini bengoase, dotate cu dispozitive performante de menținere a vitezei de croazieră, senzația mea este că fie nu știu să circule pe autostrăzi, fie nu știu să folosească regulatoarele de viteză (pe care unii încă le numesc „pilot automat”). E drept, ca să putem circula civilizat pe A1 până sau de la Pitești ar mai trebui să ne ajute și compania națională de drumuri reparând banda unu, care în marea ei majoritate este deformată, pe ambele sensuri, și te zdruncină indiferent cu ce mașină circuli.

Spre sfârșitul văii Oltului, după Lazaret, unde erau câteva porțiuni cu benzi de depășire înainte de oprirea circulației astă vară, acum și-au instalat turcii organizarea de șantier. Dar dacă ai ajuns până acolo nu mai ai mult până scapi din coloană, pentru că mai sunt doar vreo 15 km până la autostradă, care trec relativ repede.

De data asta, porțiunea de autostradă Boița-Cluj, cu schimbările de autostrăzi la Sebeș și Turda, a fost surprinzător de liberă, și la dus și la-ntors, parcă pentru a-i da dreptate fostului președinte jucător…

Și tot mă minunez văzând cât de tâmpiți au putut fi proiectanții autostrăzii A3 de-au făcut o singură intrare din autostradă către Cluj în partea de vest. Dacă ai treabă în cealaltă parte, atunci trebuie să ieși de pe autostradă la Turda, să traversezi orașul și să străbați vechiul drum național, urcând și coborând Dealul Feleacului.

În rest, astept cu interes să văd terminată restul autostrăzii ca să ajung din capitală în cel mai scump oraș din Transilvania, dacă nu din țară, în mai puțin de patru ore…

Sigur, anul viitor, probabil, vor mai tăia niște panglici și vor inaugura niște zeci de kilometri de autostradă semi-muzeu, până la Curtea de Argeș și un pic după. Ne va folosi ca să ajungem mai repede la mănăstirea meșterului Manole, la necropola regală și la Transfăgărășan, dar atât…

Șefii companiei de drumuri și guvernul ar trebui să-i biciuiască zdravăn pe constructori ca, dacă nu reușesc să termine toate tronsoanele de la Curtea de Argeș la Boița, să-l termine măcar pe ăla care ajunge până la intersecția cu DN7 acolo unde autostrada va trece peste Olt, ca să nu stea nefolosite primele tuneluri de autostradă din țară timp de câțiva ani.

Și iarăși ar trebui să-i biciuiască pentru a termina mai repede conexiunea dintre autostrada existentă și drumul național, la Bascov, pentru că acum este o mizerie și se crează o multime de blocaje. Poate reușesc să refacă această conexiune anul ăsta că nu mai au mult.

Și poate singurul lucru după care o să ne pară rău atunci când în sfârșit vom merge pe autostradă de la Pitești la Sibiu, ocolind Dealul Negru și Valea Oltului, o să fie, pe lângă priveliștile superbe mai ușor de văzut la o viteză mai mică, micii de la Dedulești…

În rest ar trebui să fim fericiți pentru că trăim într-o țară frumoasă! Păcat că, alături de noi, continuă să trăiască și ne facă viața mai dificilă tot felul de politicieni incompetenți și protejații lor…

Vorba aia, cum e sacul e și petecul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *