Blog

Vorbeam săptămâna trecută cu cineva ai cărui copii se pregăteau să plece să viziteze mănăstirile din nordul Moldovei și m-a cuprins dintr-o dată un dor de această zonă cu oameni minunați, pe care o cunosc destul de bine după ce am străbătut-o în lung și-n lat în mod intensiv, timp de aproape șase ani.

Și deși frontiera Bucovinei cu vechiul regat este un val de pământ, care străbate zona sudică a județului Suceava de la est la vest, eu când plec spre mănăstiri nu le ocolesc niciodată nici pe cele din Neamț.

De fapt, traseul care-mi place cel mai mult este acela care mă duce mai întâi prin secuime, trecând pe la cele două lacuri unice în țară, Sfânta Ana și lacul Roșu, pentru a trece munții spre Moldova prin extraordinarele Chei ale Bicazului.

Și, de îndată ce ies din munți, încep periplul pe la mânăstirile din Neamț, cu Pângărați și Bistrița (cea mai veche mânăstire din Moldova, ctitorită de Alexandru cel Bun în 1402 – n-ar fi fost așa dacă n-ar fi ars tătarii mănăstirea de la Bogdănești, ctitorită de întemeietorul Moldovei independente, Bogdan I, la 1363), biserica voievodală a lui Ștefan din Piatra-Neamț, cu turnul de alături, mănăstirea Războieni, de fapt un mausoleu construit deasupra gropii comune în care au fost îngropați cei căzuți în marea bătălie de la Valea Albă – Războieni.

Apoi mă întorc spre faimoșii Codrii de Aramă și Pădurea de Argint, pentru a vizita Agapia, superb și diferit pictată de Grigorescu, și Văratec, unde putem pune o floare și vărsa o lacrimă la mormântul muzei lui Eminescu. De obicei îmi place să stau la o pensiune de lângă Agapia, Pădurea de Smarald, care are o superbă peluză de un verde uimitor, probabil de aici și numele, coborând spre pârâu…

 Urmează apoi bojdeuca lui Creangă și Cetatea Neamțului, unde i-a fost refuzat adăpostul lui Ștefan de către mama lui după bătălia pierdută în fața turcilor la Războieni. Ori cel puțin așa ne-a mințit frumos Bolintineanu, în poezia lui…

Pornim mai întâi spre munte la Mănăstirile Neamțului, Secu, Sihăstria și Sihla, ca să avem de unde ne întoarce la vale și spre nord…

Mai întâi însă, la Spătărești fac stânga pentru a ajunge la Mănăstirea Râșca. Aceasta a fost construită de către Petru Rareș, în 1542, pe celălalt mal al Moldovei, după ce Mănăstirea Bogdănești a fost arsă de tătari. Aici se află o icoană a Sfintei Fecioare, cu trei mâini, care are și o legendă foarte frumoasă.

Continuând drumul, pe mâna stângă, va fi Baia, prima capitală a Moldovei și locul unde Ștefan i-a tras o bătaie bună, în 1467, prietenului său din copilărie, Matei Corvin. Aici avem de văzut ruinele vechii catedrale catolice construită de Margareta, fiica lui Bogdan și soția lui Costea, întemeietoarea dinastiei Mușatinilor, Biserica Albă a lui Ștefan, numită așa pentru că nu a fost niciodată pictată, și, chiar lângă primărie, o bisericuță construită de Petru Rareș.

Mai sus, tot pe stânga drumului, avem Mălini, satul lui Labiș, unde poate fi vizitată casa memorială, și Mănăstirea Slatina, locul unde, bolnav fiind, l-au popit pe Alexandru Lăpușneanu, iar el a murit înainte de a-și pune în practică amenințarea de a-i popi și el pe ei! Ceea ce m-a frapat la Slatina este liniștea, pacea, pe care ți-le insuflă acest loc prins între munte și pădure și prea puțin vizitat.

Înainte de a ajunge la Gura Humorului, facem un ocol, mai trecem o dată Moldova și, la ieșirea din pădure, dăm de locul meu preferat pentru a mă destinde la pensiunea Acasă în Bucovina. Tot aici, în Capu Câmpului se află și cei mai buni prieteni pe care mi i-am făcut în zonă!

Și tot înainte de a ajunge la Gura Humorului puteți face dreapta spre Suceava și apoi din nou dreapta prin pădure spre Stupca, Ciprian Porumbescu, pentru a vedea locurile natale ale autorului baladei. Când am fost prima oară acolo era toamnă, iar pădurea era atât de deasă încât nu vedeai cerul printre multitudinea de culori a coroanelor…

Gura Humorului, unde mie îmi place să dorm în centru, la Best Western, pentru că după ce am petrecut aici sute de nopți mă cunoștea aproape toată lumea, este între două mănăstiri – la nord Mănăstirea Humor, iar la vest Voroneț.

La Voroneț s-a ascuns Daniil Sihastrul, când Ștefan a vrut să-l facă mitropolit al Moldovei și știa că nu-l poate refuza pe domn.

Plecând în sus, urmează Moldovița, Sucevița și Putna. Aici, pe lângă mormântul Sfântului Ștefan, mai sunt de văzut bisericuța de lemn din cimitirul localității, cea mai veche biserică de lemn din Europa, construită inițial la Volovăț de Dragoș și mutată aici de Ștefan pentru a o proteja de năvălitori, chilia lui Daniil Sihastrul și Sihăstria Putnei, cu cele două biserici, cea veche înegrită de vreme, și cea contemporană. Un alt loc liniștit unde te poți bucura și de natură, dar care este mult mai populat ca Slatina…

De aici, coborâm spre Suceava, trecând pe la Volovăț, Arbore, pe la Salina Cacica, cu sanctuarul ei catolic, Pătrăuți și Dragomirna. La Suceava trebuie vizitate cetatea domnească și biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche din oraș, ctitorită chiar de Dragoș, primul voievod moldovean.

În încheiere, vă mai propun un popas în satul Reuseni, în comuna Udești, pentru a vedea două biserici, care nu sunt trecute pe hărțile turistice, deși au fost construite ca urmare a unui eveniment ce ar fi putut schimba istoria… (Vă puteți imagina istoria românilor fără Ștefan? Ei bine, nici măcar nu a lipsit mult pentru ca acest lucru să fie posibil!) Aici a avut loc faimoasa nuntă roșie, care l-a inspirat probabil și pe autorul lumii de gheață și foc, condusă de pe tronul de oțel cu sau fără ajutorul dragonilor. Aici, în 1451, a fost ucis Bogdan II, tatăl lui Ștefan. Și doar puțin a lipsit ca și el să aibă soarta lui tătâne-tu… A scăpat și a fugit în pădure, noaptea pe o furtună cu tunete și fulgere, un băiețaș de 12-13 ani… Vă imaginați asta? S-a ascuns în scorbura unui stejar bătrân și după ce căutarea lui s-a oprit a reușit să treacă în Țara Românească, deghizat, în convoiul unor negustori și de aici la curtea lui Iancu de Hunedoara.

Mulți ani mai târziu, după ce a devenit domn al Moldovei și și-a stabilizat domnia, găsind stejarul acela uscat, a dat ordin să se facă din el o bisericuță, care mai este și azi așa cum ne-a lăsat-o… Și tot la Reuseni este și ultima lui biserică, construită chiar pe locul unde a fost omorât tatăl sau. A fost sfințită de către fiul lui, Bogdan cel Orb, la nici două luni după moartea sa.

Aici se încheie periplul meu la mănăstirile din nord și pornim înapoi spre sud. Sunt sigur că am mai sărit câteva locuri importante și foarte frumoase de văzut… În primul rând orașele, pentru că nu am spus nimic nici de Câmpulung Moldovenesc, nici de Vatra Dornei și nici de Rădăuți…

Pe drumul de întoarcere ne putem trage sufletul la Hanul Ancuței, cel făcut celebru de Sadoveanu. Să nu vă înșelați însă și să vă opriți la cel de alături, al Răzeșilor. Cel original e mai bun… Aici pe vremuri aveau și vânat, dar pentru asta trebuie să conducă altcineva mai departe, pentru că nu se așează cum trebuie în stomac dacă nu-l înecați în niște vin roșu! Și trebuie să încercați și deserturile, care sunt extraordinare.

Iar dacă nu vă grăbiți, puteți ieși de pe drumul principal pentru a vedea o altă oază de liniște, acasă la Alecsandri, la Mircești…

Avem o țară foarte frumoasă! Vacanță plăcută!