Blog

Gata! S-a terminat și sejurul meu la Paris și Luxemburg…

Pe la 6 dimineața dimineața m-am trezit, m-am pregătit, am băut o cafea, am pus ultimele bagaje în mașină și pe la 7 și jumătate am început să urmăresc traseul propus de Waze pentru ieșirea din oraș spre autostradă.

Bineînțeles că am uitat să iau la mine niște chestii, dar în același timp am plecat cu lucruri care trebuiau să rămână acolo… De exemplu un rând de chei de la apartamentul din Thionville!

Și pe ritmul muzicii country am intrat pe autostrada de Trier având toată Germania de traversat. Vreo trei sferturi de oră m-a plouat destul de tare. Apoi a ieșit soarele și șoseaua s-a uscat rapid.

Drumul de la venire mă învățase prost pentru că fusese foarte liber. De data asta nu mai era așa! Zonele în care puteam fixa viteza la 140 km/h alternau cu cele unde se circula cu viteză redusă sau apăreau chiar scurte blocaje.

După ce am intrat în Bavaria am ieșit de pe autostradă ca să fac plinul și să mă aprovizionez cu niște bere locală pentru acasă. Un om de la supermarket mi-a dat o ladă goală pe gratis, așa că până la urmă am plecat spre casă cu mai multe sticle decât îmi propusesem…

Intrarea în Austria am făcut-o fară probleme, chiar dacă soldații austrieci supravegheau traficul cu un ochi critic și cu automatele în bandulieră. Nu le-am părut suspect…

Am oprit să-mi iau vinieta, am băut o cafea, am mâncat un sandvici și am plecat mai departe. S-a dovedit a fi până la urmă singura mea mâncare în acea zi pentru că nu m-am mai îndurat să mă mai opresc pentru altceva.

Următoarea oprire a fost la celălalt capăt al țării în spatele outletului de la Parndorf, unde am alimentat mașina rapid. Dar și traversarea Austriei a fost plină deblocaje, în special în apropiere de așa-numitele „kreuz” (intersecții) și mai ales pe centura Vienei. Tot traseul prin Austria a durat mai mult decât ar fi trebuit.

Am mai oprit încă o dată la intrarea în Ungaria pentru vinietă și am remarcat din nou că e de două ori mai scumpă ca a austriecilor. Cam exagerează ungurii cu prețul taxei de drum, dar e dreptul lor și nu avem ce face. Prin Ungaria am înâlnit un singur blocaj, înainte de Budapesta, unde erau niste lucrări. În rest am mers bine, cu viteza fixată la limita legală.

Și din nou m-am proptit în coadă la intrarea în țară. Nu erau decât două ghișee deschise, iar al treilea s-a deschis abia după vreo jumătate de oră. Nu m-am repezit să sar la cealaltă coadă pentru că sunt un adept al legilor lui Murphy. Întotdeauna coada de alături merge mai repede. Dacă te muți la coada de alături, cea de unde ai plecat va începe să se miște mai repede. Iar prin schimbări repetate nu vei face decât să zăpăcești ritmul tuturor și să nemulțumești pe toată lumea!

Unguroaica care mi-a făcut controlul actelor se mișca cu încetinitorul și asta a explicat o parte din timpul petrecut la coadă… Oricum la hotel în Arad am ajuns, după ce am alimentat la prima benzinarie de pe autostradă, abia pe la unu și jumătate, trezind-o din somn pe fata de la recepție. Aceasta era complet buimacă și la început nici nu înțelegea ce vreau de la ea. Până la urmă după ce i-am repetat de vreo trei ori numele meu și faptul că aveam rezervare mi-a dat cheia unei camere de la parter și am adormit instantaneu, imediat ce am pus capul pe pernă.

A doua zi am pornit pe la opt, după ce am luat micul dejun la hotel, și am luat-o pe la Lugoj, Severin și Craiova. La Craiova am lăsat cheile pe care le luasem din greșeală pentru a fi trimise rapid înapoi și am experimentat un blocaj zdravăn pe centură și la intrarea în oraș. În rest șoseaua a fost destul de liberă, am mers pe noul drum expres și nici nu mi-am dat seama când am trecut Oltul, apoi pe autostradă de la Pitești și m-am proptit din nou într-o coadă, deja familiară, pentru vreo oră la intrarea în București.

Cam asta a fost ultima mea traversare a Europei. Două zile liniștite, obositoare, cu un pic de blocaj și multă muzică country…

Pe data viitoare!