Blog

În săptămâna care a urmat raidului nostru pe Coasta de Azur, chiar înainte de plecarea noastră în Țările de Jos, a avut loc vizita reginei Elisabeta II la Paris, care a cuprins și primirea acesteia la Palatul Elisée de către președintele François Mitterrand.

În timpul zilei, când noi eram la birou, Mihaela ieșea la plimbare prin Paris, împreună cu soția și fetița lui Viorel. Și au avut destule peripeții, deși soția lui Viorel vorbea un pic de franceză.

Prima chestie care li s-a întâmplat a fost în zona halelor, în timpul uneia dintre primele ieșiri împreună, unde o țigăncușă le-a auzit vorbind românește și s-a luat după ele cerându-le bani:

–Hai fă, dă și mie niște frăncotei… Hai fă, nu fii scârbă, că ești de-a noastră… Dă și tu niște frăncotei!

Mihaela s-a făcut roșie ca racul și a întins pasul ca să scape de ea. Dar aia mică s-a ținut după ele de la hale până aproape de Luvru, unde Mihaela s-a făcut că se îndreaptă către un polițist. Abia atunci le-a lăsat în pace.

Ei bine, în ziua vizitei reginei la Palatul Elisée, fetele își propuseseră să ajungă pe Champs Elisées pentru a vedea cortegiul regal, mai ales că se anunțase că regina va merge în caleașcă descoperită. Dar n-au reușit. Au ajuns exact după ce regina intrase în curtea de onoare a palatului și n-au apucat să mai vadă nimic.

Ar fi vrut să stea, să aștepte, să o vadă pe regină la plecare, dar nu știau dacă regina va părăsi palatul pe același drum și dacă va folosi din nou caleașca descoperită ori va pleca cu vreo mașină blindată.

Așa că au hotărât să întrebe un polițist francez aflat în apropierea lor ce se întâmplă, sperând că acesta le va lămuri. Dar soția lui Viorel a zis că ei îi este rușine să folosească franceza ei de baltă. Atunci, după ceva frământări, Mihaela și-a luat inima-n dinți, s-a dus la polițist și-a spus:

–Bonjour, Monsieur!

–Bonjour, Madame! i-a răspuns acesta.

–Reine? (Regina?), a continuat Mihaela, făcând semnul întoarcerii pe același drum.

–Oui! i-a răspuns polițistul după un scurt moment de gândire.

Deci se întorcea pe același drum. Acum trebuia să afle dacă pleca tot în caleașcă. Dar cum să întrebe chestia asta? Nu știa cum se zice caleașcă și nici cal în franceză. Așa că…

–Horse? a întrebat ea încă o dată, repetând și gestul întoarcerii și privindu-l în ochi pe polițist.

–Oui! a răspuns din nou acesta foarte serios după o nouă pauză.

–Merci, Monsieur.

–Avec plaisir, Madame.

Și asta a fost tot. Nu știm ce a înțeles polițistul francez din vorbele și gesturile Mihaelei. Pe vreamea aia puțini francezi vorbeau limbi străine. Iar polițiștii nici atât… Aveau și ei bancul ăla cu turistul care cerea indicații de orientare de la doi polițiști, în toate limbile europene, mai puțin franceza, și nu reușea să se facă înțeles. Iar concluzia polițiștilor era că oricum nu avea rost să învețe vreo limbă străină, din moment ce ăla vorbea atâtea și tot nu i-a folosit la nimic!

Însă regina a ieșit după câteva ore din palat în aceeași caleașcă și fetele au putut să o vadă și să o admire, pe ea și pe ducele de Edinburgh, de la mică distanță!