Blog

Sunt câteva controverse legate de ultima perioadă de viață a marelui sculptor. Unii spun că ar fi vrut să-și doneze operele și atelierul României, dar ar fi fost refuzat de comuniști. Alții spun că nici măcar nu a fost vorba de așa ceva.

După ce am căutat surse de informații în care să poți avea încredere și am citit, părerea mea este că într-adevar a existat o încercare din partea maestrului de a lăsa moștenirea muzeului de artă din București, dar delegația trimisă la Paris pentru a-i evalua opera nu a înțeles nimic din opera lui (sau dus boi și s-au întors vaci). Delegația a fost formată din Constanța Crăciun, Ministru al Culturii și fostă tesătoare, Teohari Georgescu, de la Ministerul de Interne, și Leonte Răutu, viitorul ideolog al partidului. Toți trei cu câte două clase mai mult ca trenul și nicio legătură cu arta.

La întoarcerea în țară aceștia i-ar fi spus lui Dej că orice țăran neinstruit putea face sculpturi ca ale lui Brâncuși. Iar Dej a pus următoarea rezoluție: „Operele lui Brâncuși nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm.” Dar a trimis totuși propunerea spre validare la Academia Română.

Aici, deși erau oameni de cultură importanți, Sadoveanu, Iorgu Iordan, Gala Galaction, Alexandru Graur, Camil Petrescu, Geo Bogza și Victor Eftimiu, nu au îndrăznit să-l contrazică în mod oficial pe șeful partidului.

Unii dintre academicieni, Alexandru Toma, Graur și Călinescu erau în mod deschis contra sculptorului pe care-l acuzau că a luat contact cu lumea artistică decadentă de la Paris, care l-a influențat negativ, că era „dușman al poporului” și că „nu se exprimă cu mijloace proprii acestei arte”.

De cealaltă parte, Camil Petrescu, Gen Bogza și Victor Eftimiu, printre alții, erau de părere că Brâncuși reprezintă un adevărat simbol pentru români și că ar trebui ca poporul său să îi recunoască adevărata valoare.

Din păcate procesele verbale ale ședințelor Academiei au dispărut, așa că nu avem cu adevărat o sursă de informații referitoare la aceste discuții. Tot ce am scris mai sus, sunt frânturi din ceea ce a apărut public în presa vremii.

După refuzul autorităților române de a-i accepta donația, Brâncuși a renunțat la cetățenia română, a obținut cetățenia franceză și a donat Franței toate operele din atelierul său cu condiția ca autoritățile franceze să-l reconstituie așa cum a fost în momentul morții artistului.

Era vorba de 220 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii, unelte și prese de mobilier, care, în acest moment, ar fi poate mai valoroase decât tot deficitul bugetar al României…

În 1961, după începerea remodelării cartierului Montparnasse, care a dus la construcția gării actuale și a turnului, casa din Impase Ronsin a fost demolată, iar operele i-au fost expuse în cadrul Muzeului de Artă Modernă, găzduit la acea vreme de Palatul Tokyo, cu o reconstituire parțială a atelierului în interiorul muzeului în 1962.

În 1977 a fost realizată a doua reconstituire în fața Centrului Pompidou, unde fusese mutat Muzeul de artă modernă. Însă în 1990, după inundații, atelierul a fost închis din nou.

Actuala reconstituire datează din 1997 și este opera arhitectului Renzo Piano, ca un spațiu muzeal în care este inserat atelierul. Chiar dacă arhitectul nu a încercat să reproducă într-un loc public intimitatea din Impasul Ronsin, el a știut să păstreze ideea unui loc protejat, a unui spatiu interiorizat, în care pătrunde lumină vie și unde spectatorul este apărat de animația pieței și a străzii printr-o grădină interioară.

Printre operele maestrului, considerat părintele sculpturii moderne, puteți admira în atelierul său mai multe variante ale Păsării în Spațiu, elemente și variante în miniatură ale Coloanei Infinitului, cupe, taburete de diverse forme, Noul Născut, Cap de copil, Muze, Prometeu, Domnișoara Pogany, Vază, Pasărea de aur, Leda, Începutul lumii, Eileen Lane, Foca, Negresa blondă, Cap (Narcis), Țestoasa zburătoare, socluri de diverse forme, torsuri de băieți și de fete,Tânăra sofisticată, Sculptura pentru orbi, Danaida, Peștele, Bestia nocturnă, Vrăjitoarea, Picioarele lui Platon, Muza adormită, Studiu pentru portretul doamnei Eugène Meyer Jr., Cocoșul cel mare, Timiditatea și, bineinteles, opera care a stârnit cel mai mare scandal în epocă, Prințesa X.

Eu am vizitat atelierul pentru prima oară în 1999. În anul încare am fost parizian atelierul era încă închis după inundație.

Acum, dacă ați ratat expoziția de la Timișoara, nu vă grăbiți să dati fuga la Paris pentru a-i vizita atelierul, pentru că este din nou închis. În primavara acestui an se va redeschide cu o retrospectivă extraordinară dedicată creatorului sculpturii moderne!

În încheiere încă două povești adevărate despre sculptor, personalitatea lui și experiențele mele legate de opera și locurile în care a lucrat.

Brâncuși, aflat la început de drum, a lucrat timp de trei luni în atelierul lui Rodin, trimis acolo și acceptat la insistențele unor prieteni și ale reginei Elisabeta, dar a plecat pentru a-și găsi propria expresie artistică, spunând: „Nimic nu crește la umbra marilor copaci.” Iar Rodin nu s-a supărat, a acceptat refuzul românului de a lucra împreună, iar comentariul său a fost: „Are dreptate pe termen lung. E la fel de încăpățânat ca mine.”

Locuința mea la Paris, în 1991-1992, a fost la doi pași de unul dintre primele ateliere ale lui Brâncuși din Paris, pe Impasse Falguière, tot în zona Montparnasse. Dar am aflat asta abia în primăvara anului trecut când am început să spun poveștile ageamiilor în străinătate, primele mele experiențe în afara țării, în primii ani după căderea comunismului.