Blog

În al treilea rând că tocmai anii aceia pe care totuși nu îi regret și de care nu îmi va fii niciodată rușine au constituit ultimul argument pentru hotărârea mea nestrămutată de a îmi căuta un loc într-o fabrică și într-un oraș.

Dar cum?

Cum?

Din nou îmi fierbeau creierii noaptea și peste toate cele de data trecută mai apăruseră încă două piedici =

• devenisem un activist cu experiență recunoscută în problemele agriculturii
• nu mă mai puteam întoarce pur și simplu înapoi la strung și în oraș nu puteam reveni oricum.

Undeva sus se întocmeau probabil și liste de cadre pentru noua organizare despre care se vorbea tot mai insistent și fie că figuram pe ele fie că trebuia să fiu cât mai departe de ele am fost trimis la o școală de partid.

Școala începea toamna – în vară am obținut concediul pe ultimii doi ani și pe căldurile cele mari eu stăteam cu burta pe carte cum se zice și mă pregăteam pentru examenul de admitere la facultate.

Când am venit la școala de partid eram deja student în anul I la facultatea de metalurgie pe care o alesesem din câte erau atunci la Politehnică pe 3 criterii =

I)mă ispitise construcția de mașini despre care învățasem la economie politică teza că este ramura conducătoare și oricum știam că are mari perspective de dezvoltare dar am descoperit că orice diplomă legată într-un fel ori altul de mecanică mă putea duce și la un S.M.T.

II)singură metalurgia nu putea fii legată direct de agricultură și cel puțin până atunci nici un furnal ori vreo oțelărie nu se întâmplase să fie construite într-un sat

III)în marginea raionului din care veneam și în raioanele vecine tocmai se descoperiseră zăcăminte neferoase și începeau să se pregătească mine – era deci de așteptat ca undeva în zonă să se construiască și o uzină care să prelucreze minereul.

Acestea au fost calculele mele.

Și de data aceasta s-au dovedit fără greș.

Probabil însă că au încurcat alte socoteli făcute în legătură cu mine pentru-că în mai multe rânduri am fost chemat și întrebat = de unde până unde metalurgia?

Bine înțeles că nu puteam să o spun pe cea dreaptă.

Am tot ridicat din umeri și am lăsat să se înțeleagă că întrebarea nu își are rostul până când cineva a găsit un răspuns care a mulțumit pe toată lumea – inclusiv pe mine = „A dat și el examen acolo unde erau mai puțini candidați.”