Blog

Se înecase cu vinul din pahar mai înainte de a apuca să îi explic.

„Mă tu ești în stare să îți pară rău.”

Îmi înșirase mai multe avantaje de cât știam eu ca director de G.A.S. dar însă la despărțire era convins că nu reușise să mă împace cu situația mea de atunci pentru-că mă bătuse pe umăr și mă încurajase = „Nu te mai gândi la strung. Compară numai aeru dupe câmp cu fumu și prafu din hală. Sănătate curată.”

A plecat complet uluit de vorbele pe care i le spusesem chiar lângă ușa mașinii = „Cu strungu mai vedem noi. Deocamdată am început să fac școala medie la fără frecvență.”

III)Venisem să dau niște examene pentru anu 3 de facultate și am dat peste el pe stradă mort de beat.

Cum se întâmplă mai întotdeauna cu oamenii beți avea chef să mai bea și nu am scăpat până nu am intrat cu el într-un local.

Bine înțeles că avea un motiv foarte important să se îmbete = „Am terminat mă. Gata. Am terminat cu liceu. Am dat astăzi și ultima diferență – la franceză.”

Pe vremea aceia eu nu aveam habar de franceză așa că nu am fost în măsură să apreciez probele de conversație pe care mi le oferise pe loc.

Am reușit cu chiu cu vai să aflu ce băuse până atunci și dupe un kilogram de vin tot roșu știam și ce i se întâmplase.

„Îl mânase dracu” să își dea doctoratu și chiar îl dăduse numai că încuiații aceia din comisia de diplome dela minister descoperiseră că nu putea primi titlu respectiv până când nu obținea echivalarea vechilor diplome care până atunci fuseseră suficiente și foarte bune.

Pentru câteva minute trecuse a nu știu câta oară prin furia stârnită de răspunsu comisiei de diplome de la minister.

Mai mult ca să îl liniștesc pusesem o întrebare în mod clar prostească = nu ar fii fost mai simplu să renunțe la doctorat?

Bine înțeles că nici eu nu aș fii renunțat la un asemenea titlu dacă tot aș fii ajuns să îl merit.

Boldea acesta era însă de fiecare dată o surpriză pentru mine = nu dracu ci postu lui actual de conferențiar universitar îl obligase să își dea doctoratu și „când ai intrat într-o horă trebuie să joci – tocmai eu să te învăț pe tine proverbe?”

Iar când îl convinsesem că băuse destul și îl duceam de braț spre ieșire mă dăduse gata coru poate prea puțin politicos alcătuit din trei tineri care tocmai intrau în local = „Bună ziua tovarășe prorector.”

IV)Ultima oară am stat cam două săptămâni împreună pentru-că întâmplarea făcuse să nu ne întâlnim chiar dela începutul seriei de 21 de zile de tratament la Olănești.

Numai peste vreun an am aflat că nu a mai trăit nici două luni după ce am plecat eu din văgăuna aceia dintre munți și abia atunci am înțeles că el știa termenu și nu făcea de cât să numere zilele și orele care îi mai rămăseseră.

Vă dați seama?

A fost atât de tare în cât nu a suflat o vorbă dar însă eu nu mai pot să îmi amintesc acele două săptămâmni de cât în lumina sfârșitului lui apropiat care îl făcuse aproape de ne-recunoscut.

În primul rând fizic = parcă se topise absolut tot ce avusese între piele și os dar însă mai ales îi dispăruseră dupe față culorile lui de om care se pricepe să trăiască din plin.

În al doilea rând

Pentru prima oară de când ne cunoșteam nu a arătat vreo bucurie că mă întâlnește și într-o zi a mers până acolo încât să îmi spună chiar cu răutate că speră să mă vadă abia la judecata de apoi în cazul că într-adevăr avea să se țină.

Eram gata să mă supăr pentru-că nu știam despre ce este vorba și atunci o întorsese repede = „Păi dacă nici atunci când ai fost studentu meu nu ai venit să îmi bați la ușe numai Dumnezeu mai poate să aranjeze întâlnirile noastre.”

Nu mă ducea el pe mine cu asemenea întoarceri dar însă îl lăsasem în pace mai ales că tot pentru prima oară de când ne cunoșteam mă invidiase pe față și fără rușine aflând că în momentul acela eram directoru unui combinat nou = „Ia te uită al dracului. Păi aceasta nu se potrivește de loc cu proverbele tale țărănești printre care unu spune că numai cine se scoală devreme ajunge departe.”

La noi la țară se mai spunea și că graba strică treaba.

Bine înțeles că nu aș fii spus una ca asta și nici nu aș fii râs dacă știam ceia ce am aflat mai târziu.

Atunci însă în ne-știința mea am fost chiar în stare să mă bucur că nimerisem în plin – am fost sigur că își amintise când mai venise între noi vorba de proverbu acesta pentru-că făcuse un gest a lehamite și imediat se ridicase să plece.

„Vine o vreme când toate proverbele acestea care te învață cum să trăiești nu mai fac nici doi bani. Dar poate că umblând fără grabă ca tine ajungi mai târziu la vremea aceia.”

Acum este cât se poate de limpede dar însă atunci de unde să

Venea totuș să mă caute în fiecare zi în ciuda faptului că de fiecare dată pleca de lângă mine așa ori chiar mai rău – cu o strâmbătură urâtă pe față și fără să îi fii dat măcar vreun motiv cât de mic pentru atâta scârbă.

Dar cel mai greu de suportat era faptul că nu mai găsea nimic să îi placă în viața pe care știam foarte bine că o trăise slavă Domnului din succes în succes și în orice caz cu o mare plăcere.

Prea târziu când totu a devenit cât se poate de limpede am descoperit că mă folosise ca martor

                                                                                                                                                                                 reper

                                                                                                                                                                                 sistem de referință

într-un bilanț al lui secret și astfel mă încărcase pe mine nu numai cu nemulțumirile adevărate ori închipuite ale vieții lui prea scurte dar însă și cu o întreagă colecție de gânduri pe care este foarte bine că omu nu le are de cât atunci când oricum trebuie să își încheie socotelile.

Am în vedere un om normal

                                          teafăr

                                          zdravăn

                                          așezat

și eu având o ținere de minte uneori din cale afară de bună nu mă mai pot socoti așa de când am moștenit fără să știu și fără să vreau colecția aceasta.

Ce nevoie aceam eu de asemenea gânduri care îmi răsar în minte cu ori fără fața suptă a lui Boldea dar însă cel mai adesea când îmi este lumea mai dragă =

• „Dacă stau să socotesc nu există bucurie pe care să nu o fii plătit și cele mai multe mă au costat mult mai mult de cât făceau”
• „Toată viața nu am făcut de cât să alerg în spre sfârșitul ei”
• „În cel mai bun caz aș fii putut să ajung statuie undeva într-un colțișor dar însă nici aceasta nu te mai încălzește dupe ce ai apucat să te răcești”
• „Nimeni nu a rămas încă pe lumea aceasta și nimeni nu a luat cu el măcar un capăt de ață”

Nu – nu sânt de loc mai fericit ori mai înțelept de când am moștenit gândurile zălude ale lui Boldea și de fapt pot spune că sânt într-adevăr înțelept și împăcat cu mine însuș atunci când reușesc să nu mă gândesc la ele.

La urma urmelor ce caută aici Boldea?

Citesc și recitesc și chiar dacă îmi dau seama cum am ajuns la el tot nu reușesc să mă împac cu amintirea lui – și încă pe atâtea pagini.

Bine înțeles că

• iarăș nu am fost atent și atât a trebuit ca să mă fure povestea
• e foarte simplu și chiar ispititor să transformi totu într-un fel de fabulă în favoarea cui stă și o așterne pe hârtie când celălalt este deja oale și ulcele
• cu ori fără voia mea o comparație între noi doi tot iese la iveală și nu numai atunci când în mod cât se poate de de clar am slujit drept sistem de referință.

Este prea târziu să mă dau înapoi și nici nu sânt eu dintre aceia.

Dar însă

• tot ce ar fii putut să îmi fie mie de folos în comparația aceasta a ieșit la iveală numai la sfârșit ba chiar până atunci se poate spune că nu a făcut de cât să mă pună pe mine într-o lumină cât mai puțin favorabilă
• au plecat de lângă mine pe aceiaș filieră și oameni care mai trăiesc și încă la locu lor și bine
• deosebirea fundamentală dintre variantele noastre nu constă așa cum ar putea să pară în reținerile mele țărănești ori în firea mea mai înceată
• până la urmă toată comparația aceasta cu Boldeaa nu demonstrează nimic la punctu în care ajunsesem cu răspunsu și numai pentru-că țin să rămân fără pată ori umbră nu încerc să scot foile acestea cu

Adevărul este că am trăit viața aceasta a mea pe care nici nu știu cui o datorez cu grije

                                                                                                                                                                cu râvnă

                                                                                                                                                                cu simț de răspundere

dar însă de gândit nu am stat să o gândesc și să o croiesc dupe vreun plan de cât atunci când am fost silit de ea înseș să o fac.

Îmi place ori nu îmi place – aceasta este.

Și tot atât de adevărat este că fără să stau să mă gândesc anume am avut întotdeauna mai mult încredere în mâinile de cât în capul meu.

Nu au fost în stare să mă convingă de contrariu nici calificativele mele foarte bune de la școala de partid nici succesul din domeniu intelectual ale unor oameni plecați de lângă mine și pe care îi știam eu mai sărăcuți cu duhu.

Ei bine adăugați toate acestea la ceia ce mă determinase cu un număr de ani mai înainte să intru în rându clasei muncitoare – chiar și ca activist profesia mea de bază tot strungar rămăsese – și nu va mai fii nevoie de nici una dintre paginile cu săracu Boldea.