
Călători către nicăieri – Capitolul 6/6
Dar însă principalul motiv pentru care am fost de acord imediat cu scoaterea mea din producție a fost cu totul altul = ieșeam tocmai la timp dintr-o întrecere care nu îmi mai plăcea.
Este vorba despre goana dupe recorduri în muncă.
Adică ce însemna pe vremea aceia goana dupe recorduri în muncă.
La început fusese doar hărnicia mea țărănească și poate silința deosebită de a mă face cât mai util în uzină pentru ca nu cumva să se lipsească de mine și să fiu nevoit să mă întorc în sat cu coada între picioare.
În orice caz nu făcusem nimic special și chiar am fost foarte uimit când au venit cu alai să instaleze o stea roșie tocmai pe mașina mea.
De la o vreme însă am observat că mi se poartă de grije =
- îmi schimbau mereu mașina și aveau grije să meargă ceas
- nu trebuia să aștept ori să umblu ca toți ceilalți dupe material și scule
- deși nu se schimba norma îmi dădeau lucrările cu mai puține operații și de serie mare
- o adevărată echipă de ingineri și maiștri nu părea să aibă altă sarcină de cât să inventeze tot felu de dispozitive și metode care să sporească productivitatea mașinii
- în cele din urmă au apărut și doi ucenici care de fapt știau destulă meserie și lucrând subt supravegherea mea nu făceau de cât să îmi adauge producția lor.
Nu pot spune că am ajuns chiar să protestez pentru-că abia am întrebat ce se întâmplă și am fost chemat pe rând de către 3 tovarăși care evident primiseră sarcina de a mă ajuta să înțeleg că e în joc prestigiul uzinei și al regiunii și e normal ca un spărgător de norme ca mine să fie sprijinit și să se ridice din record în record cât mai sus.
Tăceam pentru-că ar fii fost prea mult să mai și spun ceva când îmi puneau problema în felu acesta dar însă tăcerea mea se raporta de la un tovarăș la altu și fiecare stârnea o nouă serie de argumente până când îl adusese pe cel de al treilea să îmi spună dea dreptu = „Și de altfel nici nu contează cum se sparg normele ci tocmai că mereu se sparg. Că nici un record în muncă nu durează mai mult de cât câteva zile. Avem nevoie de exemple mobilizatoare măi tovarășe și dacă nu ai fii tu ar fii altu în locul tău – din zi în zi tot mai mulți înțeleg că acum sânt stăpânii fabricilor și dacă muncesc bine pentru ei și pentru copiii lor muncesc.”
Eu nu eram pe vremea aceia nici măcar însurat dar însă dacă tot apucasem să fiu tocmai eu exemplu mobilizator nu avea nici un rost să las dintr-o dată pe altu.
Am spus ceva în sensul că dacă așa se pune problema e limpede.
Dar însă am început să mă gândesc la o cale de a ieși din goana aceasta dupe recorduri mai înainte de a se hotărâ cineva să facă ordine – cum sa și întâmplat nu peste mulți ani.
Bine înțeles o cale care să mă scoată cu fața curată și fără bubuială.
Și iată o soluție la care mintea mea de atunci nu ar fii ajuns nici o dată singură = promovarea din producție în activul de partid. O soluție pentru care dacă aș fii fost altfel de cât eram ar fii trebuit să îi mulțumesc ziaristului acela împotriva căruia trimisesem deja o scrisoare de protest la redacție – cine știe dacă viața mea adevărată ar fii fost în stare să atragă atenția unui tovarăș prim-secretar de regională de partid?
Deși
Am eu dreptate să nu îmi placă întâmplările acestea despre care de la o vreme nu ști ce să crezi.
La urma urmei cine îmi poate spune mie precis care ar fii fost viața mea până astăzi fără pagina aceia de ziar și fără
Dar însă este de ajuns.
Pentru întrebare este de ajuns – prefer să nu mai despic firul
Pentru întrebarea aceasta „cum am ajuns inginer?” se poate discuta aici doar faptul că mintea mea de atunci nu a găsit că ar fii fost o soluție să pun mâna pe carte.
Mult mai târziu am ajuns să mă mir eu însuș de aceasta.
Încă mai de mirare este că soluția aceasta nu o luasem în considerare în ciuda faptului că fusesem chemat special și întrebat dea dreptul dacă nu aș vrea să merg la facultatea muncitorească – o formă de învățământ care a funcționat puțină vreme dar însă a încurcat pe mulți căci dupe ce îi declarase intelectuali în diferite domenii a fost echivalată doar cu liceul.
Îmi amintesc de unul Boldea care a stat cu mine în fabrică abia atât cât să se spună că este muncitor și să fie propus pentru facultatea aceasta muncitorească.
Era de felu lui repezit și nerăbdător de parcă cineva îl gonea tot timpu din urmă – dacă aș crede în asemenea superstiții cum sânt soarta ori destinul astăzi aș putea zice ca un înțelept că înșiș moartea din sângele lui îl gonea așa pentru-că a murit de leucemie înainte să fii împlinit 45 de ani.
De la Boldea acesta am auzit eu pentru prima oară de facultatea muncitorească = „Să ne grăbim bădie că dacă nu era grabă mare nu se făceau chiar facultăți pentru alde noi cu 4 clase primare.”
Graba strică treaba – am zis eu ca un țăran ce eram încă.
„Adică ce ar putea să ne strice? Învățătura nu am auzit să strice cuiva și o diplomă obținută cinstit nu îți mai poate fii luată înapoi ca și când ai fii furato.”
În schimb putea să îți cadă peste ochi ca o căciulă prea mare.
„Depinde de cap” – a râs atunci Boldea cu aerul că în ceia ce îl privește încă nu se făcuse și nici nu credea că se va face vreo dată o căciulă în stare să îl dea de rușine.
Am mai spus adineauri că nu cred în superstiția despre destinu care ar putea să hotărască ritmul unei vieți știută ca prea scurtă din capu locului dar însă invers nu mai este o superstiție și este foarte posibil să se fii întâmplat.
În orice caz eu de mai multe ori am stat să mă întreb dacă nu cumva tocmai nerăbdarea
goana
dârdora
nesăbuința
îi grăbiseră sfârșitu întâi prin aceia că îi ceruseră mult mai mult de cât puterea lui și al doilea că îl făcuseră să ajungă până acolo unde nu îi era locu.
Departe de mine trufia de a da lecții unei armate de oameni de știință care de atâta vreme și cu atâtea mijloace nu găsește totuși cauzele cancerului – dar însă așa cum au ajuns să cerceteze felu de trai al bolnavilor până la fumat și alte deprinderi cărora nimeni nu le dădea importanță poate că se va ajunge cândva și la aspectul acesta al vieții duse cu ori fără măsura ei firească.
Din păcate nici despre mine nu aș putea zice că am trăit întotdeauna pe măsura mea și răspunzând la cele trei întrebări se va vedea că nu poți să te împotrivești mereu vieții ca un catâr bine proptit în copite.
Aceasta nu o spun cu gândul la vreo boală ci la Boldea și la dv.
Eu unul nu vreau să fac nici o comparație între noi doi în ciuda faptului că dupe ce a plecat din fabrică ne am întâlnit cum era și firesc din an în paști și fiecare întâlnire era pentru mine o mare surpriză.
Ca să nu mai bat câmpii am să vă povestesc aici pe scurt doar 4 dintre întâlnirile cu Boldea acesta =
I)Fusesem de acum declarat stahanovist când a venit la mine să îmi studieze experiența în calitatea lui de șef al serviciului de organizarea muncii la o fabrică mult mai mare ca a noastră.
Nici una nici două – să mă transfer la ei.
Îmi oferea un câștig mai bun și toate avantejele unui oraș mare = „Dacă tot nu vrei să pleci de la strung măcar bani să ai și să te bucuri de tot ce pot ei să îți aducă.”
Câștigam deja de două ori mai mult ca el dar însă nu mă invidia = „Am stat destul în hală și aici cu tine și dupe ce am ieșit inginer. Abia când ajungi la o muncă mai curată într-un birou îți dai seama ce înseamnă și că nu se plătește cu nimic. Dar însă ție de geaba îți spun că tot nu ai să ști nici o dată. Tu ai să mori încântat de căciula pe care o ai pe cap de când ai venit pe lume.”
II)Mă pomenisem cu el într-o brigadă științifică venită în cadru unui turneu și în satul în care eram director de G.A.S.
Ajunsese între timp cercetător științific într-un institut de protecția muncii ori doar se ocupa de problemele acestea în cadrul unui institut cu alt profil.
De data asta am fost chit.
Ba tocmai el nu își mai revenea = „Ai renunțat tu la strung? Ai avut tu curajul să îți pui altă căciulă?”
Eu însă nu aveam motive să fiu prea încântat nici de felu cum ajunsesem acolo dar însă nici de faptu că mă întorsesem în lumea de care fugisem.
