Blog

Ori poate că deja golisem prea multe și aș fii povestit tot ce dorea să afle.

Cel mai tare mă înfuria aceasta = nu dorise să afle tot ce dorea să scrie.

„Are și meseria aceasta de reporter secretele ei ca orice meserie” – a încercat să mă lămurească individu când peste ani am nimerit din nou față în față la o masă – în răstimp își schimbase numele și se făcuse scriitor. „Cu cât aduni mai multe date despre un om cu atât scri mai greu și mai greoi”.

Nu mai țin minte precis câte dupe amieze am pierdut cu scrisoarea de protest către ziar însă exact a doua zi dupe ce o pusesem la cutia poștală a venit la uzină un GAZ care să mă ducă imediat la înșiși primu secretar al regionalei de partid.

Chiar din ușă a fost clar că îi plăcusem așa cum apărusem în pagina aceia de ziare = „Și zii așa. A trebuit să se prăbușească tronuri și să cadă dela putere burghezo-moșierimea. A trebuit să urce ca valul oceanelor puterea populară pentru ca un copil găsit lângă tulpina unui brad să ajungă un stahanovist cunoscut și cinstit în toată țara.”

Mă mai întâlnise prin prezidii dar nici o dată nu îmi strânsese mâna atâta vreme și cu atâta putere.

Eu însă tocmai terminasem de scris scrisoarea către redacție și mă căznisem la ea = „Atâta doar că la noi brazii erau la atâta drum de sat că nu mai apucam eu să ajung stahanovist dacă acolo mă lăsa cine nu a avut suflet și ma lăsat.”

Din primul moment nu a priceput unde bat ori poate că nu se aștepta la o încontrare din partea mea.

„Mi se pare mie ori de acuma îți este rușine cu originea ta?”

Nici mândru nu prea aveam de ce să fiu dar nici nu o ascunsesem vreo dată.

„Foarte bine. Mai ales în fața partidului nu trebuie să ascunzi nimic nici o dată.”

În 47 când am intrat în partid am pus pe hârtie totul exact cum a fost – trebuia să existe în dosar foaia aceia.

Avea dosaru meu pe birou = „Dacă te referi la auto-biografie este.”

Și nu am scris eu acolo că aluni erau? Că în marginea satului într-un pâlc de aluni am fost găsit?

A căutat cu ne-încredere în dosar și dupe ce a citit a început să râdă în hohote.

Mie nu îmi trebuia mai mult ca să îmi dau drumul = „Și aceasta nu este de cât una. Și încă dintre cele mai mici pentru care trebuie să cunoști locurile ori să îți faci o ideie cum e satul așezat între dealuri. În scrisoare sânt scrise toate pe numere și nu sânt mai puțin de 76 cu toate.”

„Stai că nu înțeleg. Despre ce scrisoare vorbești?”

„O scrisoare către ziar. Ieri am puso la cutie.”

Rămăsesem în picioare așa că a putut lesne să mă măsoare și să mă cântărească din ochi.

Abia dupe aceia a făcut semn să ne așezăm = „Și care ar fii cele mai mari?”

Nu îmi trebuia mai mult ca să încep să le înșir =

• că nu a fost nici o dată vorba despre un „păcat boieresc” la originea mea întâi pentru că prin părțile noastre nu se pomeniseră boieri și apoi pentru că nimeni din sat nu a putut afla ceva cât de cât despre nașterea și părinții mei
• că părintele Marțian care trăiește și poate chiar a citit ziaru nu a luat nici o lețcaie pentru mine – lasă că nu avea de la cine dar înșiș sfinția sa îmi povestise că mă dăduse unei familii sărace tocmai ca să nu ajung slugă pe nimic
• că nici numele ales de părintele Marțian nu fusese dat cu gând de poreclă și dacă a ajuns așa în gura copiilor vina nu a fost a sa – sfinția sa întotdeauna îi mustra și îi pedepsea
• că oamenii aceia care au avut grije de mine nici măcar o dată din greșeală nu îmi au făcut vreun rău și țin minte că Moșu chiar a oprito pe Maica atunci când umbla să îmi ardă vreo două cu vorbele „Nu da femeie că nu lai făcut tu”
• că e adevărat că am duso tare greu pentru-că eram săraci dar de exploatat nu se poate zice că am fost exploatat mai ales că până la urmă bătrânii au murit amândoi până să mă liberez din armată și iese așa că mai mulți ani am trăit eu pe seama lor de cât ei săracii în grija mea

A dat dintr-o dată cu pumnu în masă = „Aici sânt de acord și este foarte frumos că vrei să aperi amintirea unor oameni care au împărțit sărăcia lor cu tine”.

Am dat și eu un pumn în masă = „Eu apăr adevăru tovarășe nu pe ăi bătrâni. Că ei au împărțit puținu lor cu mine tocmai ca să îi țin la bătrânețe și dacă ar fii trăit până în ziua de astăzi tot nu se putea zice că am fost exploatat de ei”.

„Ce înțelegi tu prin exploatarea omului de către om?”

O asemenea întrebare pare astăzi ne-la-locu ei într-o discuție ca aceasta tocmai pentru că cere un răspuns teoretic – numai că pe vremea aceia nici măcar la un examen cu profesor și note cunoașterea teoriei nu conta cât instinctu de clasă ori entuziasmu revoluționar.

Poate că nu este de cât o rămânere în urmă

                                               o reminiscență

                                               o deformație

dar pentru mulți din generația mea sună astăzi cam ciudat expunerile competente dar calme și reci despre

exploatare

                                                                                                                                                                                                        lupta de clasă

                                                                                                                                                                                                        cucerirea puterii

                                                                                                                                                                                                        dictatura                     proletariatului

și alte asemenea probleme despre care noi pe vremuri știam mult mai puțin dar vorbeam mult mai vehement și pătimaș.

Teamă îmi este că sânteți prea tânără ca să înțelege-ți ce vreau să spun = când se ajungea într-o discuție la asemenea întrebări oarecum teoretice însemna că deja nu te orientaseși ori te lăsaseși moleșit de influențe dușmănoase nefaste.

Chiar dacă abia urma să mă obișnuiesc cu asemenea „discuții principiale” știam deja destul ca să nu mă grăbesc să explic eu ce înțeleg prin exploatarea omului de către om.

„Eu până în ziua de astăzi am crezut că nu am de ce să îmi fac auto-critica pentru viața mea pe care am trăito cât am putut mai drept. Și nici ziaristul nu a reușit să mă convingă pentru-că a aranjat din condei o altă viață fără să încerce să o cunoască pe aceia adevărată. Dar dv. știți desigur mai bine”

„Mi se pare mie ori tu chiar nu ai fii în stare să minți nici dacă partidul ar avea nevoie de minciuna ta?”

Am stat și am cugetat în vreme ce primul secretar mă privea încruntat – nu părea de loc că glumește ori că îmi întinsese o cursă.

„Să zicem că ar apărea nevoia. Bună oară ca să ascunzi dușmanului un adevăr foarte important.”

La aceasta nu mă dusese mintea.

„Dar ziaristu acela nu scria pentru dușmani.”

Se lăsase pe spătarul scaunului și zâmbea = „Hai să nu mai amestecăm lucrurile. Ziaristu acela are un condei foarte bun dacă a reușit să facă atât de convingătoare o viață ne-adevărată. Pe mine unul a reușit să mă convingă și tocmai de aceia ești aici. Dar acum vreau să aflu cum gândești și în general ce este în capul tău, scrisoarea aceia către ziar o să ajungă abia peste câteva zile la mine.”

Concluzia acelei discuții foarte lungi?

Peste câteva zile am fost scos din producție și trecut activist de partid pe linie de tineret.

Din punct de vedere al banilor și în general al vieții nu era în anii aceia nici un câștig să devi un activist de partid.

Ba chiar dimpotrivă.

În schimb aveai în mână puterea și pentru unu ca mine care intrasem în rândurile clasei muncitoare tocmai pentru că fusesem convins de victoria ei și de rolul ei conducător era ori cum o satisfacție să mă aflu în inima bătăliei în loc să aștept rezultatul de pe margine.