Blog

„Vă rog să îmi povestiți pe ore ce ați făcut ieri.”

Știa sau ar fii putut să își închipuie cam ce program aveam căci doar eram directoru celui mai mare G.A.S. din zonă dar însă a așteptat să îmi amintesc și a ascultat cu răbdare toată înșiruirea de treburi de la 5 dimineața până la 11:30 noaptea.

Dupe care zice = „Ședințele și alergătura pe câmp se compensează pe undeva și ca timp și nervos. În general aveți un program încărcat dar însă destul de variat și echilibrat. Din câte am auzit G.A.S.-ul merge bine deci nu poate intra în discuție nici incompetența?”

Vorbea cum ar fii gândit cu glas tare și pe mine mă înfuria tocmai că nu găsea de cuviință să țină pentru ea chiar asemenea bănuieli pe care singură le găsea ne-întemeiate ca și incompetența.

Foiala mea pe scaun a făcuto să se întrerupă = „Dacă greșesc să mă corectați”.

Eu unu abia mă rețineam să nu îi zic vreo două iar dumneaei mă prelucra = „Țineți cont că aici ați venit pentru o consultație medicală și nu pentru o ședință de analiză a muncii. De altfel poate nu o să vă vină să credeți dar însă cele mai multe din cazurile care ajung la mine se datorează faptului că bolnavu nu face față funcției sale”.

Vă dați seama?

Doctorița respectivă nu lucra într-o policlinică oarecare ci în aceia specială pentru cadrele din aparatul regional și familiile lor.

Vă dați seama ce își permitea să zică la adăpostu halatului ei alb?

Cu toate acestea pe moment am trecut peste aceste considerente și consultația a continuat la fel de inervantă până când doctorița a crezut că poate să pună punctu pe i = „Din câte îmi dau eu seama principala cauză de stres pare să fie efortul de a obține o diplomă de liceu și tare mă tem că o să mai aveți nevoie de medic câtă vreme vă roade ambiția dea parveni”.

Era prea de tot.

Venisem acolo ca să primesc un tratament adecvat – nu o serie de insulte perfide.

La urma urmelor prin efortu dea îmi conplecta studiile medii nu făceam de cât să transpun în practică indicația venită de sus și nici cel mai dăunător stres din lume nu îi dădea dreptu să își bată joc de mine cu astfel de cuvinte.

De geaba a încercat ulterior doctorița să transforme cuvântu într-un termen de specialitate.

De geaba a făcut chiar eforturi să mă convingă atât pe mine cât și comisia de anchetă că ar fii vorba de un cuvânt cu două înțelesuri dintre care doar unu ar putea fii apreciat ca jicnitor.

De geaba a căutat să se ascundă în spatele unor succese și referințe obținute chipurile prin metodele ei personale de tratament psihiatric.

Fără putință de tăgadă I)întreaga desfășurare a consultației mele

                                              II)numeroase alte reclamații asemănătoare venite dea lungu timpului și până atuncea îngropate

                                              III)specializarea efectuată înainte de război nu în altă parte de cât în Germania hitleristă

                                              IV)înșiș originea ei socială chiaburească

trădau o concepție fundamental ciocoiască.

Până la urmă doctorița nu a mai așteptat concluziile finale ale anchetei și a plecat cu transfer în nu mai știu care altă regiune iar mai târziu am auzit ca și un zvon că ar fii fugit în străinătate.

Dar însă nu de soarta ei mă preocup eu aici.

Curând dupe aceia am fost promovat ca și secretar al raionului acela agrar și nu la regiune ori măcar în orașu de reședință din care plecasem – rămânând astfel fără un temei acuzația perfidă că trăgeam ca să îmi conplectez studiile ca să parvin.

Cuvântu respectiv a intrat însă în obișnuința mea și adeseori îmi dau seama abia dupe ce îl zic că unii ar putea să nu cunoască

Bag însă de seamă că datorită cuvântului acesta am făcut o săritură cam prea exagerată = de la motivele mele personale dea intra într-o fabrică – tocmai la anii în care așa cum vă ziceam a trebuit să mă zbat pentru a rămâne în rândurile clasei muncitoare.

A existat într-adevăr și o asemenea perioadă în viața mea.

Cum poate voi reuși până la urmă să vă arăt – a fost o perioadă destul de neagră din multe puncte de vedere.

Bine înțeles că nu există motiv care să mă determine să sar peste ea. luând în mână dosarul meu din cauze care vor reieși cât se poate de clar atuncea când voi trece să răspund la a II-a întrebare – „cum am ajuns singur?” – cineva a descoperit din nou originea mea țărănească și efectiv peste noapte am fost trimis director la un G.A.S.

Vă dați seama ce lovitură pentru mine?

Nu că lucrând și locuind iarăși la țară mi se putea zice „țăran”.

De una ca aceasta nici nu putea fii vorba.

Cu atât mai puțin eram „aliatu” – cum încă se mai zicea.

Dar încă  I)nu mai eram ceia ce ținusem atâta să fiu exact atuncea când mă băgasem voluntar și printre primii nu puteam

 socoti aceasta de cât ca și o înbrâncire înapoi

 II)în fruntea satului ca și președinte de colectivă ori de sfat popular aș fii putut ajunge și dacă rămâneam în sat la                             mine și îmi vedeam de pământ – fără toate prin câte trecusem în răstimp

III)nu încăpea nici o îndoială că timpu avea să îngroape ceia ce cu atâta greutate obținusem și dupe un număr de ani doar cine ar mai fii avut răbdarea să îmi răscolească dosaru ar fii descoperit că fusesem cândva strungar și nu un strungar oarecare ci unu din cei mai vestiți din țară.

Cel puțin din acest al treilea punct sânt absolut sigur că aveam dreptate = dupe atâția ani chiar eu însuș îmi amintesc rar și de fiecare dată cu un simțământ curios de ne-încredere

                                                                                      ne-dumerire

                                                                                      uimire

că am fost altă dată „stahanovist” cu poza în ziare și un loc rezervat în toate prezidiile din regiune.

Vă dați seama?

A fost ca și o răscumpărare pentru toate poreclele și nu ma răbdat inima să nu mă laud cu aceasta unuia dintre ziariștii care mereu mă vizitau „să le vând poante”.

Deși poate că nu vă dați seama = e mult de când titlul acesta a fost înlocuit cu „spărgător de norme” și până la urmă cu „fruntaș în producție”.

În orice caz pe vremea când îl aveam eu un titlu de glorie era și din lăudăroșenia mea în fața ziaristului acela a ieșit

Este aceasta una din puținele întâmplări din viața mea care o dată cu trecerea timpului are darul să își schimbe nu numai valoarea ci însuș sensu – nici nu vă puteți închipui cât te pot chinui asemenea întâmplări despre care la un moment dat nu mai ști ce să crezi și chiar dacă până la urmă ajung și ele ca toate celelalte simple pietre în cimitiru trecutului eu unu aș fii fost mult mai mulțumit de mine să nu fii trebuit să trec prin vreuna.

Adevărul este că nu am avut nici grije să îmi aleg omu și de fapt nici nu îmi era simpatic felu lui insistent de a ți se băga pe subt piele cu servicii prietenești de la femei până la lucruri mai multe ori mai bune de cât pe cartelă – pur și simplu a izbutit să mă facă să îmi pierd măsura la o petrecere la care mai târziu am bănuit că mă dusese special.

Poate că am să am vreodată curaju să vă arăt pagina de ziar pe care abia a încăput povestea vieții mele în versiunea acelui ziarist – adevărată în punctele principale dar plină de atâtea amănunte inventate încât eu însuș citeam despre mine ca despre altu care se nimerise să poarte acelaș nume și în general să aibă aceiaș soartă.

Întâi a fost rușinea.

Apoi jicnirea.

Și imediat am luat foc.

Eram numai foc și pară – cum se spune.

Îmi puseseră ziariștii aceștia și altă dată în gură  vorbe la care nu mă gândisem și nici nu știam ce înseamnă dar acum era vorba despre viața mea – îmi aranjase viața din condei de parcă așa cum o trăisem ar fii avut vreun defect ori nu ar fii fost bună de povestit în ziar.

De fapt ziaristu respectiv nu o știa și nici nu încercase să o afle – ascultase pălăvrăgeala mea tot turnând în pahare și ciocnind dar fără să întrebe ceva.

Absolut nimic nu mă întrebase.

Nici măcar nu mă îndemnase să povestesc – poate că atunci mă uitam mai atent la pahar și îmi țineam gura.