Blog

A doua zi m-am dus la serviciu la șapte jumate și, după câteva povești cu colegii, nerăbdători să afle amănunte despre drum, pe care niciunul dintre ei nu-l făcuse, și despre ce mai văzusem și făcusem prin Europa, m-am așezat în fața calculatorului și am început să redactez faimosul raport pe care îl aștepta, probabil, directorul tehnic și a cărui neprezentare ar fi cauzat primirea unor serioase șuturi în fund.

Dacă vă mai amintiți, atunci când m-a lăsat să plec, strângând din dinți, în această excursie profesională, mi-a atras atenția să fiu atent la toate aspectele tehnice și să întocmesc un raport cât mai detaliat la întoarcerea acasă…

Pe la zece, în timp ce scriam de zor la raport, a sunat telefonul în birou și a răspuns o colegă. Din conversația purtată am înțeles încă dinainte ca ea să îmi spună, că sunase Harieta, secretara directorilor, să întrebe dacă am venit și să mă convoace la Dinu.

Am printat rapid cele câteva pagini pe care apucasem să le scriu și am coborât un etaj până la secretariat, de unde, după formulele de politețe cu Harieta, am intrat imediat în biroul lui Dinu, care mă astepta.

–Bună ziua, domnule director! am început eu. Îmi cer scuze că nu am venit mai devreme să vă salut, dar voiam să termin mai întâi raportul pe care mi l-ați solicitat la plecare. Am apucat să scriu doar câteva pagini, care acoperă o parte a primei săptămâni.

–Nicio problemă, Bogdane, a răspuns el, într-o dispoziție mult mai bună decât mă așteptam și mai ales decât ultima oară când îl vazusem, în ziua plecării. Am răbdare cu raportul până îl termini, pentru că vreau să fie cât mai detaliat posibil din punct de vedere tehnic. Însă voiam să aflu de la tine, la cald, mai mult detalii relaționale și de atmosferă, care nu vor fi incluse, probabil, în raport. Cum a fost?

Și a urmat o discuție de vreo cinci ore în care, printre întreruperile celor care aveau treabă cu el sau aveau nevoie de semnătura lui și care reușiseră să o convingă pe secretară să-i lase să intre, pentru că foarte mulți nu avuseseră succes în această încercare, i-am povestit de-a fir în păr tot ceea ce făcusem și ni se întâmplase în decursul celor două săptămâni, fără să insist asupra detaliilor tehnice și tehnologice, care urmau să fie cuprinse în raport. A fost o discuție deschisă, în care mi-a pus o mulțime de întrebări referitoare la drum, oameni, locuri, mod de relaționare. M-a întrebat multe despre drum, orientare pe autostradă și naționale, dar și în orașe. Am insistat pe faptul că deplasarea între localități, pe autostradă era foarte simplă dacă aveai hărți și îți făceai un pic lecțiile dinainte, însă în orașe era cu totul altceva. Și i-am povestit și de harta de la Falk pe care o folosisem la Frankfurt. A fost foarte uimit de modul în care trecusem în Elveția, fără să fim identificați și fără să ne întrebe cineva ceva.

Dintre aspectele tehnice, pe care n-am putut să le ocolesc în totalitate, a fost foarte interesat de aspectele legate de presa cu role, măcinarea și arderea carbunelui, arderea pneurilor în cuptorul de clincher și noul răcitor grătar al celor de la Polysius, dar și de fabricile de ipsos și produse din ipsos pe care le vizitasem. Și era clar că toate aceste aspecte trebuiau prezentate în raport cât mai detaliat.

În încheiere, i-am spus:

–Îmi pare sincer rău că nu ați putut veni cu noi, domnule director… Au luat practic degeaba șoferul cu ei, pentru că lui Munteanu îi place să șofeze și a condus practic tot drumul. Și sunt convins acum, că dacă în seara aceea, la Caru cu Bere, ați fi fost propus dumneavoastră în locul doamnei Dumitrescu pentru a veni cu noi, propunerea ar fi fost acceptata! Și cred că ați fi putut pune întrebări mai potrivite decât mine în cadrul discuțiilor și a vizitelor, ajuntându-ne pe toți să învățăm mai mult. Poate data viitoare mergem împreună…

Redactarea raportului mi-a luat încă două zile și, după ce am sintetizat totul la maxim, renunțând aproape complet la floricele stilistice, mi-au ieșit vreo cincisprezece pagini foarte sintetice și exacte în privința descrierilor tehnice.

L-am predat și după încă vreo două zile, Dinu m-a chemat la nouă discuție în biroul lui, axată de data asta strict pe aspectele tehnice ale vizitelor în fabrici și discuțiilor cu partenerii. Și de data asta au fost multe întrebari din partea lui, însă în încheiere mi-a spus că raportul este foarte bun, bine sintetizat și că a avut multe lucruri de învățat din el.

I-am cerut voie și l-am trimis și directorilor de la Turda, foștii mei colegi de drum, care au fost și ei mulțumiți de sintetizarea informațiilor primite în cadrul vizitei.

Între timp eu începusem să lucrez la următoarea fază a proiectului fabricii de insos, trimisesem cererile de ofertă pentru mașina de însăcuit, făcusem și draftul contractului pentru analiza comparativă și lucram intens la studiul despre noile tehnologii din industria ipsosului, pe care trebuia să-l și prezint cadrul unei conferințe dedicate ce urma să aibă loc la noi la institut la sfârșitul lunii următoare.