Blog

Haideți să vedem ce expoziții temporare putem vizita anul acesta la Paris. Eu caut întotdeauna aceste expoziții retrospective temporare pentru că, în general, adună laolaltă capodopere artistice din mai multe muzee ale lumii. Și întotdeauna îmi aduc aminte cu plăcere de prima asemenea expoziție pe care am vizitat-o, tot la Paris, în primăvara lui 1992, dedicată lui Toulouse-Lautrec!

Voi începe cu o expoziție mai puțin obișnuită, dedicată celor 150 de existență a Palatului Garnier, un teatru mitic, chiar în incinta acestuia. Însă cei care-și doresc să descopere secretele și trecutul operei din Paris trebuie să se grăbească pentru că expoziția se închide la jumătatea lunii februarie.

Muzeul Marmottan Monet, locul unde merg de obicei când mi se face dor de pânza care a dat numele curentului artistic impresionist („Impression, soleil levant” – Impresie, răsărit de soare) ne prezintă în acest an două expoziții. Mai întâi, până în prima zi de martie, putem vedea „Imperiul somnului”, o expoziție inedită dedicată modurilor diferite în care au văzut artiștii somnul.

Apoi, din 9 aprilie și până la jumătatea lui august, ne va prezenta prima expoziție monografică dedicată lui Giovanni Segantini, figură importantă a simbolismului și divizionismului european. Din Lombardia și până în văile Elveției artistul a știut să observe forța naturii și să-i dezvăluie dimensiunea simbolică, dincolo de cea reală. Visa să poată expune la Paris, în cadrul Expoziției Universale din 1900, dar visul i-a fost întrerupt de moartea sa prematură cu un an mai devreme. Visul său devine însă realitate după mai mult de un secol…

Muzeul Artelor Decorative celebrează până pe 26 aprilie 100 de ani de Art Deco, curent artistic apărut în 1925, printr-o expoziție imersivă care dezvăluie peste 1.000 de opere, de la mobilier la bijuterii, la modă și obiecte de artă. Putem vedea bijuterii Cartier, obiecte din colecțiile Nelly de Rothschild și Jacques Doucet, dar și creatori emblematici ai stilului cum ar fi Eileen Gray. Este prezentată și o reconstituire a Orient Expresului, tren legendar în anii 20.

Fundația Louis Vuitton consacră, până la începutul lui martie, o mare retrospectivă lui Gerhard Richter, figură majoră a artei contemporane, care excelează atât în arta figurativă, cât și în cea abstractă. Această expoziție inedită reunește 270 de opere realizate într-un interval de aproape 60 de ani, din 1962 și până în 2024, o ocazie de a descoperi originalitatea și varietatea creațiilor sale, picturi în ulei, acuarele, desene cu creionul sau în cerneală, fotografii pictate, sulpturi din oțel și din sticlă.

Muzeul Picasso din Paris îi dedică o expoziție, din 7 aprilie și până în 6 septembrie, artistului Henry Taylor, figură emblematică a picturii americane contemporane, a cărui operă se plasează între o istorie personală și memoria colectivă.

Muzeul Luxembourg mută lumina, din 18 februarie în 19 iulie, asupra Leonorei Carrington, pictoriță și sculptoriță britanică, cu o operă și o viață surprinzătoare, eliberată de regulile și constrângerile contemporane. Chiar dacă este mai puțin cunoscută decât Frida Kahlo, este considerată de criticii de artă la fel de importantă, cu o operă care trece de la suprarealism la ezoterism și la feminism.

Și tot la Palatul Luxembourg, dar din 16 septembrie și până la jumătatea lui ianuarie 2027, putem vedea o expoziție dedicată desenelor lui Andy Warhol, artist cunoscut mai ales pentru tablourile sale de tip Pop Art. Însă artistul și-a început cariera într-un alt registru, ca desenator și ilustrator, cu un talent și un gust pentru desen care nu l-a părăsit niciodată.

Musée d’Orsay ne propune anul acesta trei expoziții majore. Mai întâi două dedicate lui Auguste Renoir, între 17 martie și 5 iulie. Una ne dezvăluie calitățile sale de desenator („Renoir Dessinateur”) prin intermediul unor desene schițe și acuarele adunate din toată lumea. Cea de a doua – Renoir și dragostea, modernitatea fericită, 1865-1895 („Renoir et l’amour. La modernité heureuse”), organizată împreună cu Tate Gallery din Londra și Museum of fine Arts din Boston, celebrează 150 de ani de la opera maestrului Bal du moulin de la Galette (1876) punând accentul pe empatia degajată de operele pictorului prin „scene din viața modernă”, realizate în primele două decenii ale carierei sale. Apoi, în toamnă, din 6 octombrie și până la sfârșitul lui ianuarie 2027, este celebrată, la centenarul dispariției sale, artista impresionistă americană Mary Cassatt prin expoziția „Le choix de l’indépendance” (Alegerea independenței). Este o expoziție inedită în Franța, organizată în colaborare cu National Portrait Gallery din Londra și Museum of Fine Arts din Boston, pentru a ne dezvălui opera acestei membre active a grupului impresionist, o artistă care a reușit prin talentul și hotărârea sa să-și forjeze o identitate artistică unică în istoria artei sfârșitului de secol 19 și începutului secolului 20, de ambele părți ale Atlanticului.

Grand Palais este anul acesta cea mai activă galerie de artă pariziană, găzduind nu mai puțin de cinci expoziții. Prima dintre acestea, care poate fi vizitată până la jumătatea lui martie, se numește „Dessins sans limite. Chefs-d’œuvre de la collection du Centre Pompidou” (Desene fără limite. Capodopere ale colecției Centrului Pompidou), consacrată colecției de artă grafică a acestui muzeu, una dintre cele mai mari din lume, care expune 300 de opere create de 120 de artiști, printre care Balthus, Marc Chagall, Willem de Kooning, Sonia Delaunay, Jean Dubuffet, Vassily Kandinsky, Paul Klee, Fernand Léger, Henri Matisse, Amedeo Modigliani, Pablo Picasso, Jean-Michel Basquiat, Roland Barthes, Trisha Brown, Giuseppe Penone.

Până în 15 martie același palat găzduiește două expoziții gemene ale unor artiste franceze contemporane: Eva Jospin – Grottesco și Claire Tabouret – D’un seul souffle. Sunt două expoziții inedite, care pot reprezenta un botez în arta modernă pentru cei obișnuiți cu mijloacele artistice tradiționale.

Tot aici, până pe 5 aprilie, poate fi văzută expoziția artistei americane Mickalene Thomas, „All about love”, care în douăzeci de ani de creație a regândit portretul tradițional sub unghiul unei estetici queer și feministe de culoare, scoțând în evidență unul dintre elementele definitorii ale creației sale artistice: dragostea ca forță a emancipării și a afirmării de sine.

Ultima expoziție găzduită în acest an de Grand Palais, din 24 martie în 24 iulie, ne prezintă modul în care un artist se poate reinventa la aproape 80 de ani – „Matisse. 1941-1954”, cu o ultimă și luminoasă perioadă creativă a acestuia. În această perioadă artistul inventează o nouă metodă de a picta, hârtia decupată, prin care realizează opere monumentale și vibrante, revelându-și stăpânirea absolută a culorii și a formei. În același timp, palatului devine grădina pictorului printr-un parcurs imersiv „Matisse, la couleur sans limite” (culoarea fără limite), o a doua expoziție dedicată celui care a contribuit și el la celebritatea iei românești.

Palatul Mic (Petit Palais) nu se putea lăsa mai prejos și organizează și el, din 18 martie în 19 iulie, o expoziție deosebită „Visages d’artistes” (Fețe de artiști), prezentând o largă selecție de opere din secolul 19, punând sub semnul întrebării funcția protretelor artiștilor. Este vorba de un exercițiu de admirație sau de prietenie, reflexia unei apropieri artistice sau, din contră, a unei critici ironice? În contrapartidă, sunt presentate și operele unor artiste pariziene contemporane, care pun și ele sub semnul întrebării genul portretului, între tradiție și modernitate. Din generații diferite, aceste femei au contribuit la modificarea imaginii portretului de artist, sprijinindu-se pe propria experiență până la a deveni propria lor operă.

Și tot aici, din 14 aprilie până în 6 septembrie, poate fi vizitată expoziția dedicată pictorului maghiar Károly Ferenczy – Modernité hongroise, o premieră pentru Franța, organizată în colaborare cu Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta.

Și am lăsat intenționat la urmă expoziția de la Orangerie, 25 martie – 20 iulie, dedicată unui pictor aparte: Henri Rousseau, zis Le Douanier (Vameșul) după meseria pe care a practicat-o înainte de a se dedica picturii și pentru a-l distinge de predecesorul său, Theodore Rousseau, cel care a dat voce pădurii de la Barbizon. Este o colaborare între Musée de l’Orangerie și fundația Barnes din Philadelphia, o asociere naturală pentru că Paul Guillaume, a cărui colecție constituie inima muzeului, a fost intermediarul lui Albert Barnes în achiziția celor 18 picturi ale lui Rousseau le Douanier. Titlul expoziției este „Henri Rousseau, l’ambition de la peinture” (Henri Rousseau, ambiția de a picta)!

Eu voi ajunge acolo în a doua jumătate a lunii aprilie și voi încerca să văd cât mai multe dintre aceste expoziții… Din păcate, probabil că nu mă voi putea întoarce și în toamnă ca să vizitez expoziția artistei americane Mary Cassatt, o pictoriță impresionistă despre care, recunosc, nu știu aproape nimic!