Memoriile unui loose cannon – retrospectivă 2025 3/3
Tocmai ne mai liniștisem și totul părea în regulă, când, în vară, i-au apărut Irinei două furuncule pe gât, apropiate unul de altul. Bineînțeles că în secunda doi ne-am înființat cu copilul la coadă la cabinetul doctoriței Stănciulescu.
Cei mai frumoși ochi albaștri!
La începutul lunii februarie copilul dădea din ce în ce mai des semne că vrea să cunoască lumea și era tot mai greu de ținut în burtica mamei…
În primele zile după nașterea copilului am făcut practic naveta la spital de două ori pe zi, cu vizite scurte și la servici.
Practic îi lăsasem colegei mele Măriuca grija proiectelor, deși nu prea avea mare lucru de făcut, doar să adune estimările de costuri și să le dea mai departe pentru calculul calculul economic, ca să mă pot ocupa eu să le pun cap la cap pentru definitivarea proiectelor, când aveam să reușesc să-mi fac timp pentru asta…
Traian se pregătea de întoarcerea în țară. Așa că în ultima perioadă petrecută în Franța urma să rămân fără colegul și prietenul pe care-l descoperisem în urmă cu șase luni, atunci când venise să lucreze împreună cu noi la Technodes și cu care lucrasem în același birou. Ne înțelesesem foarte bine, în ciuda diferenței de vârstă de peste zece ani, și descoperisem împreună castelele de pe Loara, Mont-Saint-Michel, Bretania, Vaux-le-Viconte și Chantilly. Doar la Versailles, Fontainbleu și în sud fusesem fără el…
Examenele de diplomă se terminaseră și până la repartiție, care avea să fie trei săptămâni jumate mai târziu, Mihaela pleca acasă.
Înainte de a pleca i-am repetat cererea în căsătorie, dar m-a refuzat:
–Vedem noi mai târziu. Poate la toamnă, a spus ea.
