Memoriile unui loose cannon – retrospectivă 2025 2/3
… am tresărit!
Știu sună exact ca începutul poveștii tatei cu Iuliana. Dar chiar așa a fost…
După revoluție, ne alesesem ca director pe unul dintre cei mai buni tehnologi din institut, care, întâmplător, era și șeful meu de colectiv, omul care mă adusese de la Fieni pentru a umple golul lăsat la proiectare, pe partea de azbociment și var. Și tot el mă pusese și pe lista candidaților pentru bursa din Franța.
Știți cum e… Uneori poți să fii oricât de bun, dar dacă numele tău nu ajunge pe anumite liste, nu poți avansa!
Deși era doar începutul lui martie, începusem să ne facem planuri de concediu pentru vară. Cea mică putea fi lăsată acum la soacră-mea și vorbisem cu Traian, fostul meu coleg din Franța, să mergem vreo două săptămâni în Grecia.
Și am ajuns acasă, de data asta definitiv!
Am petrecut o seară liniștită împreună cu Mihaela, după ce, bineînțeles, am vorbit la telefon cu tot familionul…
Plecare cu peripeții de la Paris
Am mai povestit că încercasem să transformăm biletul de întoarcere al lui Viorel, care oricum expira în câteva zile, într-un supliment de bagaj pentru mine, dar fusesem refuzați. Acest lucru m-a supărat foarte tare și am căutat soluții pentru a transporta totuși excesul de bagaj pe care-l adunasem într-un an. Le mai dădusem câte ceva și colegilor cu care urma să mă întâlnesc luni pe aeroportul Otopeni, pentru a pleca împreună la Târgu-Jiu. Dar tot îmi mai rămăseseră destule lucruri pentru a umple trei geamantane, iar ceea ce mă încurca cel mai mult era televizorul… Îl cumpărasem la începutul șederii în Franța, chiar după ce ne instalasem în apartament, și luasem unul care să funcționeze și în România, pe standardul nostru PAL cu sunet decalat. Acum voiam să-l iau cu mine, pentru că oricum la noi prețurile televizoarelor noi erau mult mai mari ca-n Franța, însă era foarte voluminos.
